URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
04 Martie 2021, 20:00

Un bihorean la iUmor. Vezi glumele cu care i-a convins pe juraţi (VIDEO)

Un bihorean la iUmor. Vezi glumele cu care i-a convins pe juraţi (VIDEO) (Sursa foto: A1.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tânăr din Bihor, Mădălin Cîrje, a făcut senzaţie la emisiunea iUmor, momentul său stârnind râsete, dar şi laude din partea celor trei jurați, adică Delia, Mihai Bendeac și Cheloo. Aceştia l-au trimis în etapa următoare a concursului televizat. 

Numărul de stand-up al tânărului a fost difuzat miercuri seara, în cea mai recentă ediţie a emisiunii iUmor de la Antena 1. 

Între altele, Mădălin a povestit despre provocările navetei între Oradea şi Bucureşti, dar a şi făcut o glumă deocheată despre presupusa lui iubită şi fotbalistul Ciprian Tătăruşanu, portar al echipei AC Milan. "Gluma sezonului. Extraordinar", a conchis Mihai Bendeac. Totodată, tânărul bihorean a inclus în momentul său şi glume despre cunoscuta aplicaţie de întâlniri Tinder.

"Dacă am avea unul ca tine în fiecare zi, iUmor ar fi viaţa mea", a spus, la final, Bendeac. “Îți mulțumim că ai apărut și ne-ai făcut ziua mai frumoasă. În sfârșit un număr de iUmor corect, care stă în picioare”, a adăugat Delia, potrivit A1.ro.

Tânărul s-a calificat în etapa următoare a competiţiei, primind trei "Like", cum presupune formatul emisiunii.

iUmor se află la cel de-al zecelea sezon şi este difuzată în fiecare miercuri de la ora 20.30. 

Mădălin Cîrje este cunoscut în lumea comedianților, având numeroase show-uri de stand-up comedy în Capitală alături de comedianți precum Viorel Dragu, Andrei Ciobanu, Dan Badea sau bihoreanul Sorin Pârcălab

Vezi mai jos momentul lui Mădălin Cîrje la iUmor!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.525 RON
  • 1 EUR = 4.9214 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON