URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că telenovela dintre președintele Consiliului Județean Ilie Bolojan și un grup de cetățeni din Cheriu începe să capete accente tragice. Deși șeful județului le-a oferit un inel, e drept, un inel metropolitan care trecea prin terenurile lor, cei din Cheriu n-au apreciat gestul romantic și l-au târât prin tribunale, pe motiv că le tulbură posesia și buruienile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
12 Decembrie 2019, 14:58

Cum va arăta fântâna muzicală cu jocuri de apă şi de lumini din Parcul 1 Decembrie

Cum va arăta fântâna muzicală cu jocuri de apă şi de lumini din Parcul 1 Decembrie (foto: Primăria Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria urmează să realizeze o fântână de mari dimensiuni în locul actualelor bazine din Parcul 1 Decembrie. Fântâna va fi muzicală şi va avea jocuri de apă şi de lumini.

Municipalitatea a transmis, joi, o imagine în care se poate vedea cum ar putea arăta fântâna muzicală.

Indicatorii tehnico-economici ai fântânii care va fi amenajată de SC Compania de Apă Oradea a fost aprobat, miercuri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local.

Proiectul mai prevede şi amenajarea cu piatră naturală a scuarului din zona fântânii arteziene, fiind vorba de o continuare a pietonalului de pe strada Alecsandri. De asemenea va fi construit un amfiteatru pentru vizionarea spectacolului acvatic şi de lumini oferit de fântâna decorativă.

Platforma pietonală din jurul viitoarei fântâni arteziene va fi amenajată cu dale din piatră naturală, iar structura rutieră proiectată pentru aleile pietonale va fi îmbrăcată cu pavaj (piatră porfir cu rosturi umplute cu mortar).

Dirijarea şi colectarea apelor pluviale de pe suprafaţa pietonalului se va realiza cu ajutorul pantelor longitudinale şi transversale, fiind conduse prin rigole din granit auriu dispuse de-a lungul aleilor. Totodată se va realiza iluminatul public al zonei prin dispunerea a 8 stâlpi de iluminat, corpuri de iluminat cu LED 28 bucăţi pentru gradene. Spaţiile verzi vor fi şi ele amenajate cu gazon şi plante perene (arbori, arbuşti).

Costurile cu amenajarea fântânii arteziene sunt estimate la 8.464.463,12 lei, iar pentru amenjarea scuarului sunt estimaţi 1.943.558,17 lei. Lucrările ar urma să fie derulate cel târziu începând din anul 2021.

Citeşte şi: Fântână muzicală, cu jocuri de apă şi lumini, dar și un amfiteatru în locul bazinelor din Parcul 1 Decembrie din Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
1,8 milioane euro nu e totusi exagerat???
CrisDumi, nu fi meschin! era nevoie de o modernizare a penibilei arteziene din parcul 1 dec! dupa ce model a fost gandita/creata noua infatisare? si totusi - nu e prea scumpa modernizarea asta.... 1,8 milioane euro???
Postat 13 Decembrie 2019, 21:11 de roger
Ce-i lipsește chelului ?!?
Dacă nu tichia de mărgăritar, măcar niște apă pe fundal luminos color ... ca să-și răcorească mintea înfierbântată când se deplasează spre primărie și înapoi !?!
Postat 12 Decembrie 2019, 18:18 de CrisDumi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON