URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 IANUARIE 2020

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cele 100 proiecte aflate în derulare, primarul Bolojan vrea să mai implementeze încă 172, dacă tot a reuşit să rezolve accesarea banilor de la UE. Practic, în felul acesta, în 2020 Bihorul are pe rol 273 lucrări, pentru că vine şi Consiliul Judeţean cu o investiţie. Mă gândesc că au de gând să termine terminalul neterminat, care trebuia terminat cu doi ani în urmă.
Zic şi eu
Adrian Cris
În urmă cu un deceniu, când îşi începea primul mandat, primarul Ilie Bolojan socotea corect că Oradea trebuie înnoită radical, atât prin refacerea sistemelor de apă-canalizare şi de termoficare, cât şi prin reabilitarea clădirilor din centrul istoric, aşa încât acestea să devină atractive inclusiv turistic. Apoi a declanşat cele mai vaste operaţiuni în ambele direcţii, în ciuda contestărilor formulate de adversari.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
O mare parte din sudalmele pe care le încasează autorităţile ar fi evitabile dacă s-ar comunica sincer şi corect pe canalele oficiale. Dar, de cele mai multe ori, în România se preferă tăcerea. S-au făcut paşi mari înainte în domeniul comunicării în ultimii 30 de ani, dar încă suntem departe de lumea în care, atunci când apare o problemă, se organizează rapid o conferinţă de presă, preferabil în direct.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre decizia Primăriei Oradea de a taxa eliberarea pe loc a documentelor la ghişeu şi de a încuraja, inclusiv prin reduceri fiscale, relaţia online între cetăţeni şi administraţie?



De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Așa cum am arătat anterior, legislația noastră prevede posibilitatea ca statul să acorde facilități persoanelor care nu pot să își permită cheltuielile pricinuite de desfășurarea unui proces civil. Din păcate, legislația în materie nu a mai fost corelată cu noile realități economice din România, nici măcar cu repetatele creșteri din ultimii ani ale cuantumului salariului minim pe economie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Colica renală este o durere intensă la nivelul regiunii lombare şi abdominale determinată de obstacole organice sau funcţionale ale rinichilor şi căilor urinare. Obstacolele organice cele mai dese sunt calculii mobili din litiaza renală, cheagurile de sânge sau fragmentele de puroi din infecţiile cronice sau tumorile renale şi stenozele ureterale (modificări ale calibrului ureteral) din tuberculoza renală. Cele funcţionale sunt reprezentate de spasme ale musculaturii căilor urinare, care pot fi independente sau asociate cu obstacolele organice.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Din păcate, cinematografia şi oamenii neinformaţi perpetuează o serie de mituri care impun o stigmă asupra bolnavilor şi asupra celor cu afecţiuni psihice. Un schizofrenic este confundat des cu cei cu personalitate multiplă, cu criminalii în serie, cu cei malefici şi răi, gata de violenţe inimaginabile. Adevărul este, însă, altul...
11 Decembrie 2019, 18:02

Fântână muzicală, cu jocuri de apă şi lumini, dar și un amfiteatru în locul bazinelor din Parcul 1 Decembrie din Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Municipalitatea orădeană vrea să reabiliteze Parcul 1 Decembrie din fonduri europene. Consiliul Local a aprobat, miercuri, studiile de fezabilitate pentru două investiţii în valoare de 2,1 milioane euro.

Acestea vizează amenajarea unei fântâni muzicale cu jocuri de apă şi lumini pe amplasamentul actualelor bazine dinspre strada Vasile Alecsandri, refacerea zonei prin pietruirea aleilor din jur şi ridicarea unui amfiteatru pentru trecătorii care se opresc să se relaxeze.

Fântână ca la Budapesta

Potrivit raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, costurile cu amenajarea fântânii arteziene sunt estimate la 8,4 milioane lei.

Investiţia, cu un termen de predare de 11 luni, vizează dezafectarea celor două bazine cu un joc de apă minimal aflate într-o stare de degradare incipientă, care nu mai prezintă siguranţă în exploatare, şi amenajarea pe amplasamentul lor a unei fântâni cu instalaţie de recirculare a apei.

Proiectul fântânii a fost comandat firmei care a conceput artezienele din Budapesta.

Un alt proiect, estimat la încă 1,9 milioane lei, vizează pavarea aleilor din jurul bazinelor, după modelul străzii Vasile Alecsandri, pentru a asigura o continuitate a arterei pietonale, şi ridicarea unui amfiteatru de la care trecătorii să se poată bucura de jocurile de apă.

Parcuri pentru copii şi tineri

Municipalitatea intenţionează să finanţeze din fonduri europene atât cele două proiecte, cât şi alte investiţii care urmează să fie făcute în parc. "Vrem să derulăm 4-5 proiecte europene în Parcul 1 Decembrie. Parcul necesită o modernizare", le-a spus consilierilor locali primarul Ilie Bolojan.

Potrivit edilului, pe lângă cele două proiecte de reamenajare a zonei dinspre strada Alecsandri, Primăria ia în calcul înlocuirea dalelor crăpate din jurul Statuii Ostaşului Român şi modernizarea locului de joacă pentru copii, respectiv acoperirea lui cu tartan.

"În jurul Casei de Cultură a Sindicatelor, aleile perpendiculare pe linia de tramvai, pe care nu circulă nimeni, se vor desfiinţa, iar în zona dinspre palatul Ullmann vom face o pistă de biciclete specială pe care tinerii între 10 şi 17 ani să poată să îşi consume energia", a spus edilul.

Potrivit primarului, lucrările ar urma să fie derulate cel târziu începând din anul 2021.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Felicitări Bolojan
.
Postat 11 Decembrie 2019, 23:46 de Sandu1206
@Adrian_Preda
Cred ca un merit cel putin la fel de mare il au oamenii care initiaza lucrurile acestea si le pun in practica. Sunt curios cum ar fi fost Oradea daca ar fi existat mana de lucru autohtona calificata si firme serioase. Sau daca guvernele din ultimii 10 ani ar fi sustinut astfel de initiative (din Oradea si din tara).
Postat 11 Decembrie 2019, 23:24 de oradea_mea_si_a_ta
...
Parcu ar trebui regândit, întinerit păstrând speciile valoroase, complicat atâta timp cât subiectul e sensibil.
Postat 11 Decembrie 2019, 23:12 de User anonimizat
felicitari, era si cazul sa se faca ceva cu rusinea aia de parc!
felicitari celor care si-au deschis ochii si au vazut dezastrul de parc din centrul orasului! este minunat ce se doreste sa se faca din fonduri europene! ... oare ar trebui sa ma felicit si singur pt ca am strigat pe aici mai demult despre rusinea asta de parc? )) dar magaria aia de covrig imbarligat din statia de tramvai de la gara când dispare? // apropo, statuia lui Gojdu este perfect amplasata si luminata! bravo Consiliului Local pt asta!
Postat 11 Decembrie 2019, 22:58 de roger
...
N-are statuie nici Rimler sub care s-or construit palatele pe care se chinuie Bolojan să le vopsească.
Postat 11 Decembrie 2019, 22:34 de User anonimizat
Bolojan=Extraterestru
Dacă Bolo continua asa îi baga in insolventa pe cei de la fonduri EU :))...Ma tot intreb oare omul asta mai si doarme? Merita statuie omul asta pt cum a schimbat orașul !
Postat 11 Decembrie 2019, 22:14 de Adrian_Preda
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2831 RON
  • 1 EUR = 4.7795 RON
  • 1 HUF = 0.0143 RON