Tânărul orădean Darius Bala, în vârstă de 18 ani, elev la Colegiul Naţional Mihai Eminescu, s-a stins din viaţă, la aproape două luni după ce a suferit un grav accident pe centura Oradiei.
Pe 13 iulie, aflat la volanul unui Mercedes, tânărul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, iar autoturismul a derapat, izbind un parapet metalic şi un stâlp de electricitate.
Internat iniţial la Terapie Intesivă în Oradea, Darius a fost transferat apoi cu elicopterul la Clinica Casa Austria, secţie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Timişoara, pentru o intervenţie complexă de fixare a bazinului. După intervenţie, el a rămas în stare critică.
Din unele informaţii, se pare că ulterior Darius a mai fost supus unei alte intervenţii chirurgicale, căci pierdea foarte mult sânge. S-a descoperit că asta era din cauză că băiatul suferise un şoc hemoragic la artera iliacă stângă, o arteră din abdomen.
După cea de-a doua operaţie, doctorii au fost nevoiţi să-l ţină pe Darius în comă indusă.
Rudele şi prietenii lui Darius s-au mobilizat şi au făcut repetate apeluri pentru donarea de sânge, căci tânărul avea nevoie mare de transfuzii.
Din informaţiile BIHOREANULUI, Darius Bala a decedat vineri seara, la Timişoara.
Pe Facebook, prietenii lui au început să posteze mesaje de condoleanţe, arătându-se dărâmaţi de moartea prematură a lui Darius.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.