URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Aprilie 2019, 15:25

Moartea designerului Răzvan Ciobanu: Poliţiştii spun că n-a fost sinucidere. Cum au reacţionat vedetele

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţia Română a transmis o nouă informare legată de accidentul în care creatorul de modă Răzvan Ciobanu şi-a pierdut viaţa luni dimineaţa în judeţul Constanţa, precizând că nu poate fi luată în calcul varianta unei sinucideri.

Designerul nu purta centura de siguranţă şi a fost găsit decedat în afara maşinii, un Range Rover, cu care lovise mai mulţi copaci din afara carosabilului.

"În urma apariţiei în spaţiul public a unor informaţii referitoare la accidentul rutier din data de 29 aprilie, ora 7.15, facem următoarele precizări: Accidentul rutier s-a produs pe DJ 226, la intrare în localitatea Săcele, dinspre oraşul Năvodari.

Cercetarea la faţa locului a indicat faptul că autoturismul în cauză ar fi părăsit partea carosabilă, ar fi parcurs o distanţă de aproximativ 700 de metri prin câmp, ar fi traversat o alee asfaltată care duce către fermele din zonă, a reintrat pe câmp, a rulat încă 150 de metri într-o zonă cu arbuşti unde, din cauza denivelărilor de pământ s-a răsturnat, oprindu-se într-un copac.

Conducătorul auto a fost proiectat în afara autoturismului pe unul dintre geamurile acestuia, fiind găsit de un martor la baza unui arbust.

Urmele şi mijloacele de probă găsite la faţa locului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul autoturismului, au relevat faptul că, în momentul producerii accidentului, şoferul se afla singur în autoturism.

Date suplimentare privind dinamica accidentului şi condiţiile în care a survenit decesul vor fi stabilite ulterior, în urma efectuării necropsiei şi a unei expertize tehnice auto", a transmis Poliţia Română. 

Poliţiştii precizează că necropsia efectuată de medicii legişti va stabili dacă şoferul se afla sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.

Totodată, Poliţia Română pune punct speculaţiilor privind o posibilă sinucidere, arătând, în schimb, că Răzvan Ciobanu nu purta centura de siguranţă în momentul impactului. 

"Având în vedere datele preliminare privind dinamica accidentului, în special configuraţia drumului unde s-a produs, varianta unei sinucideri vehiculată pe reţele de socializare ori canale de informare media nu poate fi luată în calcul la acest moment. De asemenea, precizăm faptul că, întrucât şoferul a fost găsit în exteriorul autoturismului, concluzia preliminară formulată a fost că acesta nu ar fi purtat centura de siguranţă. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, urmând ca alte informaţii de interes public nou apărute să vă fie comunicate cu celeritate", se arat în comunicat.

Merită precizat că în maşina lui Răzvan Ciobanu a mai fost găsit, potrivit digi24.ro, un act de identitate al unui prieten de-al lui Răzvan Ciobanu din judeţul Călăraşi, care ar fi şi proprietarul maşinii Range Rover. 

Potrivit Libertatea.ro, Răzvan Ciobanu s-a aflat la Mamaia de Paşte, iar în noaptea dinaintea accidentului a făcut un tur de cluburi, fiind văzut la festivalul Sunwaves, apoi la Loft. 

Vedetele din lumea modei şi nu numai au reacţionat după moartea designerului, exprimându-şi părerile de rău faţă de soarta tragică a acestuia.

"Am aflat cu stupoare această veste. Nu-mi vine sa cred că viaţa lui s-a terminat atât de repede, într-un mod atât de tragic. Părerile de rău sunt inutile acum. Ne pare tuturor rău că ne despărţim de un om, de un designer bun. Din câte ştiu eu nu era un vitezoman, efectiv nu ştiu cum s-a întâmplat. E trist că a plecat dintre noi atât de devreme. Dumnezeu să-l odihnească în pace", a declarat Cătălin Botezatu pentru Click.ro.

Fosta colegă de platou a lui Ciobanu de la emisiunea "Bravo, ai stil!", bihoreanca Ilinca Vandici, a postat pe Facebook a fotografie (vezi imaginea mai jos) în care amândoi apar zâmbitori. "I will always remember you this way.... (n.r. - Aşa te voi ţine minte mereu) Dumnezeu sa-ţi odihneasca sufletul in pace! @razvan.ciobanu", a scris Ilinca Vandici.

Femeia de afaceri şi fostul fotomodel ‎Dana Savuica a scris la rândul ei "Dumnezeu sa te primească alături de el, eşti un suflet frumos care a trecut prin multe. Odihneşte-te în pace, dragul meu prieten. Câte amintiri frumoase am cu tine".

Creatoarea de modă Adina Buzatu a spus: "E o zi nefericită pentru lumea modei şi în general pentru toţi cei care îi erau cunoscuţi. Răzvan era unul dintre oamenii foarte calzi, foarte buni. Băiatul teribil al modei, pentru că era original, era extravagant, dar un prieten de nădejde. Am lucrat ani de zile împreună".

Citeşte şi:

Cunoscutul designer Răzvan Ciobanu a murit într-un accident. A intrat cu maşina în copaci (VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON