URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
12 August 2019, 14:36

Puţini, dar buni: După prima ediție a festivalului rock Way Too Far din Bihor, organizatorii anunță o a doua (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima ediţie a festivalului rock Way Too Far, desfăşurat la Complexul Kings Land de la Ineu de Criş, s-a încheiat duminică seara cu o serie de concerte, care au culminat cu cele susţinute de Viţa de Vie şi trupa orădeană Fraţii Jdieri.

Deşi a fost bine organizat, într-un spaţiu generos, cu trupe cunoscute (dar şi mai puţin cunoscute), cu scenotehnică, lumini şi efecte speciale de calitate, festivalul nu s-a bucurat de un public numeros.

Puţini...

Duminică seară, doar câteva sute de persoane au putut fi văzute în zona alocată festivalului, atât la mese cât şi în faţa scenei. De altfel, şi o parte din comercianţii prezenţi la WTF au putut fi auziţi plângându-se că nu este cine să le facă vânzare.

La concertele de sâmbătă noaptea a fost mai multă lume - estimativ peste 1.000 de fani - care au creat o atmosferă de festival, în special la concertul susţinut de maramureşenii de la Dirty Shirt, care are un stil interesant, îmbinând rockul metal şi hardcore cu piese tradiţionale româneşti şi chiar cu muzică clasică.

Festivalul WTF a mai avut două ediţii în Bistriţa. A fost prima oară când evenimentul a fost organizat în judeţul Bihor, la Ineu de Criş. Merită spus că organizarea a fost una bună. În perimetrul alocat festivalului au fost mereu prezente forţe de ordine, de la Serviciul de Pază şi Protecţie Bihor sau jandarmi bihoreni.

... dar buni

În perimetrul alocat festivalului au avut acces exclusiv cei care au avut brăţări, adică cei care au plătit bilete sau abonamente. Aceştia au avut de unde alege mâncare şi băuturi, dar şi unde le savura, fiind amplasate mai multe mese şi bănci, protejate cu umbrele. Scena a fost una "profi", la fel şi serviciile de scenotehnică, lumini şi efecte speciale, majoritatea concertelor fiind însoţite de tunuri de fum şi confetti.

Chiar dacă nu au avut parte de publicul la care cel mai probabil se aşteptau, trupele au concertat ca pentru mii de fani, dovedindu-şi profesionalismul.

Spre exemplu, în ultima seară, deşi în faţa scenei, în jurul orei 1, mai rămăseseră doar puţin peste 100 de persoane, Fraţii Jdieri şi-au susţinut cu patos concertul, pregătindu-le fanilor şi o surpriză. În timpul piesei "Accelerează", în faţa scenei au apărut şase motociclişti, între care şi o tânără, care au turat motoarele în ritmul impus de melodie.

Va urma...

În ciuda faptului că nu poate fi considerat un succes în ceea ce priveşte numărul spectatorilor, organizatorii spun că vor să continue proiectul în Bihor. "Cum a fost o primă ediţie aici în Bihor, trebuie să-ţi asumi. Oamenii au fost foarte frumoşi, foarte deschişi, iar line-up-ul minunat. Financiar nu a fost un succes, dar, încă o dată, pentru prima ediţie nici nu mai contează. Aşa e la orice festival pe care-l muţi într-o altă parte. La prima ediţie poate să se creeze o lipsă de public", a spus Mihail Petruţ, organizatorul principal.

Mulţumiţi de locaţie şi de feedback-ul celor prezenţi, organizatorii spun că în curând vor anunţa a doua ediţie a WTF în Bihor, tot la Ineu de Criş, convinşi că "oamenii se vor obişnui" cu existenţa festivalului şi vor veni în număr mai mare.

Tot Mihail Petruţ spune că, deşi nu au încă datele oficiale, estimativ pe zi pe la festival s-au perindat circa 2.500 de persoane, deşi ele nu s-au văzut şi în faţa scenei şi în zona de mese. Mulţi au stat şi la corturi (au fost amenajate 3 zone de camping) şi au intrat doar la concertele favorite.

Rămâne de văzut dacă fanii rock se vor mobiliza mai bine pentru ediţiile următoare. Prima a fost promiţătoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Un Mare Fâs
Dacă și la anul aduceți formații rock de același calibru, adică zero, o să aveți mult mai puțini fani decât anul acesta când mulți au mers doar de curiozitate!
Postat 13 August 2019, 18:50 de Adrian1965
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON