URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 Mai 2015, 13:00

Andrei Mandache, primul transfer al CSM U Oradea înaintea sezonului următor

Andrei Mandache, primul transfer al CSM U Oradea înaintea sezonului următor (foto: Vlad Filipas)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Andrei Mandache, jucător care a debutat în prima ligă a României alături de CSM Oradea, se întoarce la clubul orădean. Reprezentanţii acestuia au anunţat, marţi seară, pe site-ul oficial, că jucătorul în vârstă de 27 de ani a semnat un contract cu CSM Oradea pentru următoarele două sezoane.

Înalt de 1,91 metri şi jucător pe poziţiile 1 şi 2, Andrei Mandache se întoarce la Oradea după opt ani. Originar din Arad, baschetbalistul a fost legitimat la Oradea încă de când era adolescent. El a contibuit la promovarea echipei în primul eşalon al ţării, în sezonul 2004-2005, debutând apoi în această competiţie alături de orădeni. La 19 ani, Mandache a plecat în Statele Unite ale Americii, jucând un sezon la Winchendon (Massachusetts), potrivit site-ului csmoradea.ro.

Noul jucător al CSM-ului a evoluat în sezonul recent încheiat alături de U BT Cluj-Napoca. El a bifat 27 prezenţe în Liga Naţională, 2 în Cupa României şi 6 în FIBA EuroChallenge. Andrei a avut medii statistice de 8.1 puncte, 2.3 recuperări, 1.4 pase decisive şi 1.1 intercepţii cu 1.2 posesii pierdute pentru 7.1 la eficienţă în LNBM. Totodată, Mandache a avut procentaje de 48% la două puncte, 37% la trei puncte, respectiv 63% la linia de pedeapsă.

În cele şapte sezoane jucate pentru alte echipe din România, Andrei Mandache a contabilizat 40 de prezenţe în cupele europene, având cinci campanii în playoff-ul campionatelor naţionale, respectiv cinci prezenţe în fazele finale ale cupelor interne. Între 2005 şi 2007, pentru CSM Oradea, baschetbalistul a bifat 37 meciuri, 220 puncte, 94 recuperări, 47 pase decisive, 48 intercepţii, 21 coşuri de trei puncte, 50 de două puncte şi 57 libere.

Deocamdată despre lotul echipei orădene se mai ştie doar că Bogdan Ţîbîrnă şi Dani Popescu au în continuare contracte semnate cu CSM U Oradea. După cum se ştie, din sezonul 2015-2016, regulamentul Ligii Naţionale impune folosirea în permanenţă a unui jucător român în meciurile din campionat.

Despre străinii echipei nu s-au făcut deocamdată anunţuri. Preşedintele CSM Oradea, Florin Birta, a declarat, însă, în urmă cu câteva săptămâni că clubul va încerca să-l ţină la Oradea pe australianul Daniel Dillon, căruia i s-a făcut o ofertă în acest sens.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON