URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Noiembrie 2018, 12:37

Pentru a-şi ascunde ilegalităţile, conducerea Consiliului Judeţean refuză să furnizeze consilierilor informaţii publice

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consilierul judeţean PNL Călin Gal a lansat miercuri, într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o la sediul partidului alături de primarul Ilie Bolojan, noi acuzaţii în legătură cu şefii Consiliului Judeţean Bihor, pe care îi acuză că îngreunează activitatea aleşilor bihorenilor, trimiţându-le cu întârziere proiectele de Hotărâri pentru care se aşteaptă să primească inclusiv voturile lor, ceea ce face ca aceştia să nu le poată analiza cu adevărat.

„Ni se trimit materialele cu întârziere înainte de şedinţe, seara sau chiar dimineaţa, astfel că nu avem timp să le studiem. Vă daţi seama ce înseamnă să dăm un vot în asemenea condiţii”, a spus Gal, adăugând că a solicitat în mod expres ca proiectele de Hotărâri „să ne fie puse la dispoziţie cel puţin cu 24 ore înainte”, deşi conform legii acest lucru ar trebui făcut chiar mai devreme în cazul şedinţelor ordinare, cu 5 zile înaintea reuniunilor.

Mai grav, însă, este că actuala conducere a Consiliului Judeţean nu răspunde nici măcar solicitărilor scrise ale consilierilor, formulate în baza legii privind accesul la informaţiile de interes public.

Încă din data de 31 august Gal a depus la Registratura CJ Bihor o solicitare pentru a-i fi puse la dispoziţie „date privind un anumit proiect” pe care Camera de Conturi Bihor l-a depistat ca finanţat nelegal cu ocazia verificării exerciţiului bugetar pe anul 2017. „Am rămas fără răspuns”, a spus liberalul, în condiţiile în care legea prevede că orice instituţie publică este obligată să răspundă cetăţenilor în cel mult 30 de zile, iar aleşilor locali CJ trebuia să-i dea răspunsul în 10 zile.

La fel, Gal a exemplificat şi cu o altă solicitare, înregistrată pe data de 26 septembrie. „Am cerut să ni se dea listele cu toţi reprezentanţii Consiliului Judeţean în asociaţii, fundaţii şi instituţii subordonate”, a precizat consilierul despre obiectul solicitării.

„Vom face reveniri la cereri, dar consider că este o rea voinţă din partea conducerii Consiliului Judeţean, pentru a nu-i putea identifica problemele în activitatea defectuoasă şi pentru a-şi ascunde practicile murdare, ilegalităţile”, a spus Călin Gal.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Niste bieti plagiatori...
,,Tehnica" au furat-o de la primaria birtinezului, care a refuzat sa publice in ultimii ani rapoartele curtii de conturi. Sa nu credeti ca are ceva de acuns, birtnezul o face din modestie, sa nu zica unii si altii ca se impauneaza cu realizarile lui.
Postat 17 Noiembrie 2018, 06:35 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON