URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 20 IUNIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Angela Lupşea, preşedinta Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor Bihor, conduce muzeele şi Cetatea oraşului cu rezultate modeste. În numeroase ocazii am veştejit-o considerând că e inadmisibil ca, la doi ani după finalizarea reabilitării, în fortăreaţă să nu se întâmple mare lucru. Acum, însă, trebuie să recunosc că Zilele Art Nouveau au fost o reuşită care, cred eu, i-a uluit până şi pe organizatori.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, şeful Poliţiei de Frontieră Române, orădeanul Ioan Buda, a dat o veste mare: după o întâlnire cu omologul de la Budapesta, a decis deschiderea "ocazională" a unui nou punct de trecere a frontierei în Bihor, la Santăul Mare, exclusiv pentru "efectuarea unor transporturi de materiale de construcţii" necesare construirii autostrăzii din Ungaria. Nimic rău până aici, dar asta numai dacă avem memorie de efemeridă şi nu ne amintim câteva detalii poate, totuşi, relevante...
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Umorul e ca mâncarea - are mii de forme, gusturi și arome. Nimeni nu agreează toate bucatele de pe pământ. Plaja de preferințe culinare ţine, în cazul celor mai mulți oameni, de cultura locului în care s-au născut, de ce le-a gătit mama toată viața, de posibilitățile financiare, de zona respectivă, de educație și auto-educație, de tradiție și conservatorism.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi pe marginea scandalului legat de „atenţiile” pregătite de părinţi profesorilor de la Colegiul Naţional Emanuil Gojdu?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
În 7 iunie 2018, în calitate de cameră decizională, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege privind modificarea Codului de procedură civilă, care a fost trimis Preşedintelui României în vederea promulgării. În condiţiile în care unul dintre principalele subiecte actuale din mass media este reprezentat de modificarea codurilor penale, adoptarea acestei legi, mult mai importante pentru cetăţeanul de rând, a trecut aproape neobservată. Sunt modificate aproximativ 100 de articole din Codul de procedură civilă!
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Toxiinfecţiile alimentare sunt boli acute cu manifestări diareice, determinate de salmonele, stafilococi enterotoxici, clostridium perfringens, clostridium botulinum şi alţi agenţi patogeni. Cea mai frecventă toxiinfecţie alimentară este cea determinată de salmonele. Există peste 1.700 de tipuri clasificate de salmonele. 
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Ne naştem, suntem crescuţi de părinţi, ne maturizăm, avem la rândul nostru propriii copii pe care îi creştem, îmbătrânim. Fiecare generaţie trece prin acelaşi ciclu, dar o face în perioade diferite de timp, pe măsură ce în urma noastră rămâne istoria. Aşa se face că aceia care au prins în adolescenţă începuturile comunismului în România au încă memoria vremurilor de dinainte şi au trebuit să se adapteze schimbării.
23 Noiembrie 2017, 17:43

Medicul nigerian acuzat că a încercat să otrăvească o orădeancă, achitat pentru tentativă de omor, dar condamnat pentru contrabandă

Medicul nigerian acuzat că a încercat să otrăvească o orădeancă, achitat pentru tentativă de omor, dar condamnat pentru contrabandă foto: protv.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Medicul nigerian Oviarobo Osagie Enabulele Hope, arestat în ianuarie 2016 şi trimis în judecată cinci luni mai târziu pentru că ar fi încercat să otrăvească cu mercur o orădeancă, bonă a copilului său, a fost achitat de sub acuza de tentativă de omor calificat, pe considerentul că fapta nu există.

Soluţia a fost pronunţată luna trecută de Tribunalul Bucureşti şi prevede, pe de altă parte, condamnarea neurologului la 3 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru trafic respectiv contrabandă cu substanţe interzise şi obligarea acestuia la plata unor cheltuieli judiciare de 13.800 lei.

Din pedeapsa dispusă, medicului i se va deduce perioada arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, din 22 ianuarie 2016 până la 26 aprilie 2017, dată de la care a fost plasat sub control judiciar.

Soluţia i-a nemulţumit atât pe procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cât şi pe medicul neurolog, care au atacat-o cu apel, verdictul final urmând să fie pronunţat la Curtea de Apel Bucureşti.

Medicul nigerian Oviarobo Osagie Enabulele Hope a fost trimis în judecată în mai 2016, în stare de arest preventiv, sub acuza de tentativă de omor calificat, contrabandă calificată şi trafic cu produse periculoase.

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, Oviarobo Osagie Enabulele Hope, medic neurolog la o clinică din Germania, a premeditat uciderea orădencei Mariana Ţuţu şi a fiului acesteia, Aurel, pe cel din urmă bănuindu-l că i-a sedus soţia.

Ţuţu susţinea că, în mai 2015, medicul a introdus pe ascuns în România 10 grame dimetil-mercur şi i-a cerut să ducă fiola acasă şi să o toarne într-un borcan, „fără să o avertizeze în niciun moment asupra pericolelor la care se expune, pretextând dimpotrivă că este o substanță inofensivă (zahăr lichid), îndemnând-o totodată să guste din aceasta”, se preciza în rechizitoriu.

Ulterior, spun procurorii, neurologul a mai a introdus în România 10 grame de dimetil-mercur, substanţă pe care a depozitat-o într-un apartament închiriat în Bucureşti, unde a şi fost găsit cu ocazia percheziţiilor din ianuarie 2016.

Pe parcursul cercetărilor, medicul a negat permanent acuzaţiile, pretinzând că a cumpărat dimetil-mercurul ca să-l ducă în Nigeria, fără să ştie că era periculos. Oviaboro a recunoscut, în schimb, că este în duşmănie cu familia Ţuţu, însă nu pentru că fiul bonei i-ar fi sedus soţia, ci pentru că ar fi violat-o.

Conform rechizitoriului, soţia nigerianului a şi depus o plângere penală împotriva lui Aurel Ţuţu, pe 16 mai 2015, pentru un viol care s-ar fi petrecut în decembrie 2014, dar şi-a retras plângerea două luni mai târziu, pe 23 iulie 2015.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

FOTO BIHOREANUL

  • Accident grav în Sîntandrei: Două persoane rănite, după ce un Audi s-a lovit cu un Peugeot (FOTO/VIDEO)
  • Gerovital, brandul nr. 1 în România, a deschis primul magazin în Oradea. Inaugurarea s-a făcut cu şampanie, o prezentare Eli Lăslean şi reduceri (FOTO)
  • Voluntariat. 20 de orădeni au plantat flori în piaţa Ferdinand într-o acţiune de înfrumuseţare a oraşului (FOTO / VIDEO)
  • Kirchweih la Palota: Micuţa comunitate de germani şi-a sărbătorit întemeietorul şi protectorul spiritual (FOTO/VIDEO)
  • Morţii cu morţii: Drumul între DN 79 şi cimitirul din Nojorid, presărat cu buruieni înalte de 2 metri! (FOTO)
  • Accident grav pe DN 1: Un bărbat a murit şi o femeie este în stare gravă, după ce o maşină s-a ciocnit cu un autocar (FOTO/VIDEO)
  • Culturi distruse: Grindina a făcut pagube enorme în mai multe localităţi din Bihor (FOTO/VIDEO)
  • Meciuri internaţionale atractive, la turneul internaţional de box 'Memorialul Nicolae Talpoş' (FOTO)
  • The Lion Kings: Campionii României la baschet au prezentat trofeul în faţa fanilor orădeni, fiind primiţi cu aplauze şi confetti (FOTO/VIDEO)
  • Furtună peste Oradea: Ploaia şi vijelia au inundat străzi şi au doborât copaci cu nemiluita (FOTO/VIDEO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON