URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 23 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
03 Iulie 2011, 15:22

Promovabilitate puţin peste 50% la examenul de Bacalaureat în Bihor şi nicio medie de 10

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Bihor a făcut publice, duminică, rezultatele examenului de Bacalaureat din sesiunea iulie 2011. 

Potrivit inspectorului şcolar general al judeţului Bihor, Dorel Luca, în sesiunea iulie 2011 s-au înscris la Bacalaureat 7.160 candidaţi, din care s-au prezentat la examen 6.907 candidaţi, adică un procentaj de 96,47%, absentând de la una sau toate cele cinci probe un număr de 253 de candidaţi înscrişi, adică 3,53%.

Dintre candidaţii care s-au prezentat la examen în judeţul Bihor, au fost eliminaţi 13, adică 0,19%, cauza fiind frauda sau tentativa de fraudă. Un număr de 3.414 candidaţi, reprezentând 49,43% dintre cei care s-au prezentat la susţinerea probelor, au picat examenul de Bacalaureat, 2.843 dintre aceştia (83,27%) luând note mai mici de 5, iar 571 candidaţi (16,73%) primind medii între 5 şi 5,99.

Promovabilitatea a fost de 50,38%, ceea ce înseamnă în cifre 3.480 candidaţi. Dintre aceştia 1.244 candidaţi, adică 35,75%, au primit note între 6 şi 6,99, alţi 1.166 candidaţi (33,51%) luând note între 7 şi 7,99.

744 candidaţi (adică 22,24%) au primit note între 8 şi 8,99, şi doar 296 de absolvenţi de liceu (8,51% dintre cei care s-au prezentat la examen) au reuşit să ia note între 9 şi 9,99. În Bihor, nici un candidat nu a primit nota 10, media cea mai mare având-o două absolvente ale Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea, care au obţinut mediile 9,95.

În întreg judeţul, singurul liceu cu promovabilitate 100% este Liceul Baptist Emanuel din Oradea (57 de candidaţi), urmat de Colegiul Naţional Emanuil Gojdu din Oradea, cu o promovabilitate de 96,76% (182 candidaţi), de Liceul Teoretic Aurel Lazăr din Oradea, unde promovabilitatea a fost de 96,67% (211 candidaţi) şi de Colegiul Naţional Mihai Eminescu din Oradea, cu promovabilitate de 93% (277 candidaţi).

La polul opus se situează Grupul Şcolar Agricol din comuna Borş, cu o promovabilitate de numai 7,41% (280 candidaţi înscrişi, 27 prezenţi, 2 promovaţi), Grupul Şcolar Andrei Şaguna din Oradea, unde au promovat Bacul 8,11% din candidaţii prezentaţi la examen şi Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea, cu o rată de promovabilitate de 12,63%.

La singurul liceu particular din Oradea, Henri Coandă, promovabilitatea a fost scăzută, de doar 15,69%.

Promovabilitatea din această sesiune a Bacalaureatului, de 50,38%, este mult mai mică decât cea din sesiunea iulie 2010, când a fost de 87,48%, precum şi faţă de sesiunea iulie 2009, când au promovat examenul 87,60% din candidaţi.

Şeful IŞJ Bihor, Dorel Luca, a declarat că principala cauză pentru care rata promovabilităţii a scăzut este scăderea proporţiei fraudelor, însă cauzele sunt mult mai adânci şi provin din erorile sistemice ale învăţământului românesc. "Anul acesta s-a copiat mult mai puţin. Nu înseamnă că nu s-a copiat deloc, dar dacă nu se introduceau în toate centrele de examinare camere de supraveghere, rata promovabilităţii era, probabil, aceeaşi cu anii trecuţi", a declarat acesta într-o conferinţă de presă.

"Acum se vede că ani la rând sistemul nostru de învăţământ a greşit. Le-am dat copiiilor foarte multă informaţie pe care nu toţi pot s-o proceseze şi s-o utilizeze. Cred că de acum trebuie să-i învăţăm pe copii să gândească, nu să ne prefacem că vrem să scoatem din toţi nişte erudiţi", a mai spus Dorel Luca.

De asemenea, acesta a mai afirmat că în perioada în care urmează vor avea loc analize la fiecare liceu din judeţ, iar rezultatele vor influenţa evaluările profesionale ale cadrelor didactice, care pot fi depunctate la acordarea gradaţiilor de merit şi calificativelor anuale.

În ceea ce priveşte posibilitatea ca rata promovabilităţii să crească după rezolvarea contestaţiilor, Luca a afirmat că, după părerea sa, aceasta poate fi majorată într-un procent nesemnificativ. "Cred că după contestaţii, având în vedere experienţa tuturor anilor precedenţi, promovabilitatea nu poate să crească mai mult de un procent", a spus inspectorul şcolar general.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
23 Comentarii
non valorile in top
Pariu ca majoritatea de la mate info in momentul de fata is capabili sa treaca bacu la istorie? dar nimeni din cei care au dat bacul la istorie nu e in stare sa obtina la matematica m1 nota mai mare de 2, cat despre cei care au dat m2 din aia cam un sfert ar putea trece bacul la m1, in timp ce 90% din cei care au dat m1 trec la m2. Nu e deloc corect diferentza de dificultate dintre probe. De ce trebuia sa sufere tot timpul cei de la mate-info? e un sistem de doi bani facut sa ajute persoanele care nu is foarte capabile in timp ce aceia care ar putea aduce un beneficiu major sunt batjocoriti. O sa ajungem sa avem ingineri, arhitecti,medici,economisti etc care termina liceu de filologie, pedagogie,teologie, sport, etc nu e normal! Credeti ca daca jumatate si-au picat bacul ati rezolvat ceva? chiar nimica pt ca cei inculti cu medii astronomice si l-au luat si inca cu medii mari,iar la faculta conteaza media, vedeti unde e marea buba? sau sunteti prea prosti?
Postat 04 Iulie 2011, 22:27 de d
non valorile in top
Yeee avem filologi cu medii astronomice ei ne vor conduce de acum inainte pt ca ei habar nu au ce e aia matrice, integrala derivare, limbaje de programare, fizica cuanica, fizica atomica, electricitate, mecanica, software, automatizari, chimie organica si anorganica, si mii de alte lucruri considerate complexe si complicate. Poi nu e normal ca la lucrurile complexe si complicate sa fie medii mici, chiar nepromovabilitate? Ca sa treci un bac unde ai avut la proba obligatorie a profilului istorie ai la primele 2 subiecte ceva texte si apoi intrebari pe baza textelor respctive. Poi aia e istorie? aia ii numa ca adevaratii inculti sa aibe note astronomice, in timp ce restu au de tras destul de bine, mai ales cei de la mate-info care au fost subiecte de olimpiada. Dar e bine lasam adevaratii inculti sa ne domine pt ca sistemul e facut pt ca prostii sa iasa bine.
Postat 04 Iulie 2011, 22:13 de d
ce bine
ban la ban trage . Daca inteligenta ar face bani ar fi aratata la televizor ..da nu face banii...asa ca in continuare o sa vedem pitipoance cocalari si boschetari ..pt ca chestiile astea fac bani..
Postat 04 Iulie 2011, 22:08 de tony
ce bine
Ce bine ca s-a intamplat asa, ca deja cei care aveau scoala facuta pe capul lor si nu pe pile si bani se simteau umiliti de gloata de absolventi de studii superioare gen Goldis si Spiru
Postat 04 Iulie 2011, 17:01 de dan
numai prostii
eu zic ca bacu sa fie cum o fost pana acuma si sa-l poata lua toata lumea.pentru ca acuma fara diploma aia nu te poti angaja..si daca nu te poti angaja statu da somaj pe nimica..nu conteaza cum ai luat bacu conteaza sa il iei ca sa te poti angaja ..cand meri la lucru nu te intreaba din asimptote functii si alea alea//si inca ceva pt "astia" care le este ciuda ca in anii trecuti sa luat bacul si au fost prosti bata ii democratie nu socialism,ii fiecare pt el,fiecare se descurca cum poate,si ce daca mai face 2 facultati la drept si medicina si ajunge chelner...ii rusine in a lucra si a fi chelner...dupa parerea mea scoala cum zice si mama o inveti pt tine ca sa stii sa te feresti de cei mai destepti ca tn si sa nu fi prostit...de ex cand pe tramvai apare o reclama in engleza tu sa stii ce scrie nu sa intrebi in stanga si dreapta..daca te-ar intreba unu care nu stie ce scrie pe tramvai tu lai putea pacali improstii etc..daca intelegeti la ce ma refer .am dat un ex mai simplu.
Postat 04 Iulie 2011, 14:27 de tony
generatia mea
Vorbesc din prisma unei absolvente de clasa 12, care a luat bacalaureatul. Nu mi se pare normal ca generatiei mele i s-a pus cutitul la os...pana acum un an toti incultii luau bacul, acum sunt multi elevi buni care au picat, in special la matematica...subiectele au fost echivalente cu cele de olimpiada si nu de nivel mediu! Nu am nimic impotriva ca se incearca diminuarea coruptiei, chiar e un lucru bun, dar trebuia sa ne anunte de la inceputul clasei a 12 a ca va fi monitorizat examenul, sa avem timp sa ne pregatim, nu in ultimele 3 zile instaurezi panica in randul elevilor! Adevarul e ca si-au batut joc de noi! Imi pare ft rau de cei care au picat anul asta! E adevarat ca trebuia sa se faca o selectie, caci in ultimii ani s-au scos inculti cu diploma de facultate pe banda....si "exemple e multe"..
Postat 04 Iulie 2011, 12:57 de Alexandra
meseria bratara de aur
ce aveti cu elevi fac ceva pe scolile astea nule ca valoare sociala au facut duzini de intelectuali, meseria e baza intr o societate nu scoala, oile nu se cresc cu scoliti, pamantul nu l muncesc scoliti, sanatate tinerilor le doresc si sa faca ce nu au avut curajul parinti lor sa arunce cartiile pe geam.
Postat 04 Iulie 2011, 12:33 de ioana
ha, ha,ha
ce de comentarii mai comunistilor de ce majoritatea sunteti bugetari de prea multa scoala facuta, ha, ha, ha de ce drak nu merge piata si economia din cauza prea scolitilor ha, ha, ha, ha, tineri sunt fraieri ca fac scoli faceti o meserie si taxati pensionarul luati taxele inapoi platite, nu mai sustineti comunisti, tataie-mamaie vrei tuns platesti de te usuci, ha, ha, ha, ha la atat scoala? sa intretineti ivatamantul de stat parazitar, schimbati va mentalitate banul la ban trage:))) nu i mai rispiti pe altii taxatii mama lor de bugetari:))
Postat 04 Iulie 2011, 11:36 de anca
comentariu
oameni buni de ce va este greu sa recunoasteti ca la Emanuel este seriozitate si ca se invata cu adevarat si se vede educatia crestina,care lipseste din societetea romaneasca, cred ca este vremea ca poporul roman sa se intoarca cu fata spre Dumnezeu. Dumnezeu sa binecuvanteze invatamantul romanesc.
Postat 04 Iulie 2011, 11:21 de Florian
JOS ANALFABETISMUL
În sfarsit s-a facut un bac pe bune...ma bucur pt cei care au luat bac-ul deoarece ei pot insemna ceva in viitorul acestei tari iar pt cei care l-au cazut..PUNETI MANA PE CARTE PT CA NU MAI MERGE CU SPAGA CA SA DEVENITI ANALFABETI CU DIPLOMA BRAVO Funeriu....jos cu ANALFABETII CEI CU 2-3 FACULTATI... IN SFARSIT FACE SI GUVERNUL ACESTA CEVA BUN..SA SPERAM CA NU VA FI SINGURUL LUCRU BUN..DESI...
Postat 04 Iulie 2011, 10:22 de mihai
In atentia red Bihoreanul
Umbla vorba in targ ca la BAC 2011 supravegherea video ar fi fost facuta cu software piratat. ISJ Bihor ar fi trmis scolilor softul de inregistrare pentru camerele video cu crack cu tot. Poate aflati voi mai multe
Postat 04 Iulie 2011, 09:38 de nc
pensia
S-a dus dracului pensia mea. Pe astia ma bazam......
Postat 03 Iulie 2011, 23:51 de bugetar
sistemul inca-i subred
Is de acord ca e bien cu promovabilitate numa jumate arata cat de slab e sistemul, defapt e si mai slab ca tot au copiat unii stati linistiti , dar problema e urmatoarea uitativa si voi peste subiectele de bac is total aiurea!!! cei care au dat m1 la proba a doua(proba obligatorie) au fost macelariti ca si in anii trecuti de altfel in timp ce m2 erau subiecte medii si la istorie foarte banale uitativa ca nici nu tre sa stii istorie ca sa treci bacu la istorie(asta daca nu esti destul de redus mintal incat sa nu intelegi niste texte date). Si mai uitativa la ceva ce specializari au medii astronomice(filologie) si ce specializari au medii mai slabe(mate-info) si va rog nu veniti cu pretexte ca cei de la filologie is mai destepti decat cei de la mate info, in timpul liceului le rand in nas celor care is la specializari grele ca au medii mai mari ca ei la bac le da clasa doar datorita diferentei de dificultate enorma intre probe si problema cea mai mare uitativa ca "inteligentii" cu medii astronomice intra la facultati care nu au nici o legatura cu filologia dar se duc acolo ca le place cum suna si mai primesc si bursa un semetru pt ca au medie astronomica, poi ii corect domnele? daca i
Postat 03 Iulie 2011, 22:04 de doggy
dreptate
Felicitari domnule Funeriu. Ati razbunat sute si mii de elevi extraordinari care au fost umiliti si jigniti de un sistem de invatamant pervers. In care totul s-a cumparat. Ne-am mintit unii pe altii si aici am ajuns. Zeci de mii de avocati, economisti si medici analfabeti. Care in mod normal nu ar fi trecut niciodata bacalauriatul. Bravo domnule Funeriu.
Postat 03 Iulie 2011, 21:24 de parinte
AFARA CU PROFII LINGAI-POLITRUCI
DA UNDE E ACUM DIRECTOAREA DE LA LIC. TRANSILVANIA , ACEE CARE OBLIGA PROFELE SA TREAC TOATE LOAZELE SI INCA CU NOTE MARI SA IASA EA FRUMOASA ??? ASEMENEA DIRECTOAREA AR TREBUI " EJACULATE" DI INVATAMANT !!!
Postat 03 Iulie 2011, 20:40 de SCORTOSUL
ko
f.b.Voicu. Bravo C.U. Stei
Postat 03 Iulie 2011, 20:16 de B.V.
Cool
Foarte bine ca au picat! Acum, in sfarsit, se poate face reforma si in invatamantul universitar si in cel preuniversitar. Acum, universitatile vor avea un numar injumatatit de studenti, ceea ce inseamna ca jumate dintre profi (sper, cei slabi, fara activitate de cercetare si publicare) vor putea fi pusi pe liber. Asta inseamna ca universitatile de stat vor putea renunta la locurile cu taxa si vor accepta doar studenti fara taxa: putini, dar buni. Cine vrea la particulari, sa dea bani, asta fiind o ocazie excelenta si pentru particulari sa ridice stacheta. Deci, e de bine... in sfarsit, dupa atata amar de ani cand au fost promovate numai nulitatile. Sper doar sa continue acest trend. Cine vrea scoala sa ia bacul; cine nu, sa faca ce vrea, sa faca bani cat poate, dar fara scoala, diplome si alte chestii. S-o faca numai ca-i destept, dar nu sa zica ca are o diploma cu care se poate sterge undeva pentru ca oricum nu el sau ea au dobandit-o.
Postat 03 Iulie 2011, 20:04 de Shifu
Foarte bine
Eu sincer sa fiu ma bucur ca mai triaza din ei. Pe vremea mea aveam colegi care nu-si stiau scrie numele fara sa faca o greseala dar terminau cu medii de 8-9. Ceea ce nu mi se pare corect. Invatamantul la noi e o gluma ramasa de pe vremea comunistilor: promovam cu totii, ca asa e frumos si corect. Si asa s-au scos pe banda rulanta genii la Drept si Medicina care azi lucreaza ca si chelneri si strungari. Avem generatii peste generatii de cocalari si pitipoance crescute pe mess si Facebook, oameni care fac umbra pamantului dar sunt imbracati la 4 ace. De ce sa treaca anul asemenea specimene? La sapa cu voi, ca tara are nevoie si de maturatori.
Postat 03 Iulie 2011, 17:28 de Promotia 1997
porcarie de invatamant
dar numai in romania stiti ce e ironic ca ai bac, ca ai facultate nu ai oportunitate de dezvoltare asa ca nu au nimic de pierdut decat banii aruncati in vant, ce faci cu scoala oricum uiti ce ai invatat si in plus se schimba an de an ceva, deci numai chinuiti copii, mai bine de cei de la tara invata o meserie si isi catiga un nivel de trai, astia de la oras in zapaceala asta invata cum sa unga cu cadouri, sa primesca mura in gura tot, se si vede, bine fac profesorii ca nu le dau carte sa le ia banii de la fraieri atat.in momentul in care dati banii la negru sa nu va asteptati la calitate in viata nu aveti cum sa dovedeti ca meritati calitate, ce dati aia sa primiti.
Postat 03 Iulie 2011, 16:57 de dan Bihoreanul
dar ce e obligatorie scoala?
nu e obligatoriu sa avem absolventi de bac:))
Postat 03 Iulie 2011, 16:33 de dacian
rezulattele sunt pe masura roului pozitiv
pe care il are in societatea invatamantul, este foarte transparent parintii sunt vaca de muls pentru plata orele de meditatii:)) ca sa vedeti ce inseamna sa apelezi la invatamant de stat: muritori de foame vor ajuge copii, daca tot dau un ban de ce sa nu am calitate? cate ore de meditatii la negru au facut copii, cate taxe au platit profesori? sa faci burata mare cuiva nu e o solutie nu intelegeti limba romana , invatati engleza si lucrati in strainatate.avem un sistem comunit implemnentat pacat de parinti si copii de unde sa stie mai mult, doar de la profesor, de unde din alta parte?
Postat 03 Iulie 2011, 16:27 de ha, ha, ha
!?
SORBONICA AR TREBUI DESFIINTATA CA NUMAI CU COPIATUUSE TRAIESTE IN EA !!! FELICITARI LBE SI L GOJDU ! Nu cred ca e prea multa informatie ! cred ca e prea mult chiul si elevii se bazau pe copiat !!!!
Postat 03 Iulie 2011, 16:07 de SCORTOSUL
penibil
penibil. stau si ma intreb ce se va alege de sorbona. de unde studenti? si automat vine urmatoarea intrebare. cum or fi studentii actuali incapabili de a promova un bac fara frauda?
Postat 03 Iulie 2011, 15:48 de Oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6712 RON
  • 1 EUR = 4.9758 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON