URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Aprilie 2018, 19:02

Ex-managerul Daniel Vulcu a arătat cum a dezvoltat Teatrul Regina Maria: Producţii de succes, nominalizări şi premii importante

Mazilit de la conducerea Teatrului Regina Maria, actorul şi regizorul Daniel Vulcu a susţinut, miercuri, o conferinţă de presă de bilanţ în care a vorbit despre proiectele de dezvoltare pe care le-a implementat din 2011 încoace în Teatru şi rezultatele acestora.

El a amintit că Teatrul orădean a avut nominalizări la premiile UNITER, că numărul de spectatori a crescut spectaculos şi că producţiile s-au diversificat.

Creşteri spectaculoase

"Mandatul meu s-a întrerupt brusc, pe neaşteptate din punct de vedere al activităţii şi al rezultatelor obţinute, dar aşteptat din punct de vedere politic", a spus Daniel Vulcu, care e convins că a fost "executat" fiindcă este membru PNL şi nu e pe placul vicepreşedintelui CJ Bihor, PSD-istul Ioan Mang.

În primul rând, Vulcu a pus accent pe faptul că în 2011, când a preluat conducerea Teatrului Regina Maria, foarte puţini orădeni şi bihoreni mergeau la spectacole. "Teatrul orădean era într-o perioadă mai puţin fastă, cu spectatori foarte puţini, cu repertoriu destul de haotic. Stăteam de multe ori pe scenă, ne uitam prin fantă în sală, număram spectatorii şi ne întrebam dacă să jucăm. Erau cu 1-2 mai mulţi decât noi de pe scenă", a spus Vulcu.

Între timp, potrivit raportului pe care managerul l-a prezentat comisiei de evaluare, numărul spectatorilor a crescut spectaculos. Dacă în 2010 secţia română a înregistrat un număr de 10.391 de spectatori, în 2017 Teatrul Regina Maria a avut 41.879.

În vizorul UNITER

De asemenea, Daniel Vulcu a vorbit despre rezultatele artistice. Între 2011 şi 2017, trupa Iosif Vulcan a avut 37 de premiere, iar trupa Arcadia 17 premiere. În 2012, Teatrul Regina Maria a primit două nominalizări la Premiile UNITER pentru spectacolul "Scripcarul pe acoperiş", un musical de mare succes, care se joacă şi în 2018 cu casa închisă.

"Îndrăznesc să spun este cel mai bun produs al Teatrului, cel puţin din perioada în care eu am fost actor, perioadă lungă de 30 şi ceva de ani. Au fost spectacole excepţionale, dar niciunul atât de longeviv şi atât de echilibrat în ceea ce priveşte gustul criticii şi al spectatorilor", a spus ex-managerul.

Tot legat de premii, Teatrul Regina Maria a participat la 47 de festivaluri între 2011 şi 2017. De asemenea, a primit 15 premii şi 21 de nominalizări la festivaluri din ţară. Spre exemplu, în 2015, spectacolul "Leonce şi Lena" a primit premiul pentru cel mai bun spectacol la Festivalul Naţional de Comedie ţinut la Galaţi.

Arcadia, redată copiilor

În aceeaşi conferinţă, Daniel Vulcu a amintit şi de faptul că, după mai multe luni de lobby, în 2016 s-a reuşit aducerea la Oradea a Galei Premiilor UNITER, unul dintre cele mai importante evenimente culturale din ţară.

Totodată, fostul manager a subliniat felul în care a revitalizat Festivalul de Teatru Scurt şi l-a transformat în Festivalul Internaţional de Teatru. În 2014, la cea mai bogată ediţie, festivalul a programat peste 70 de reprezentaţii într-o săptămână.

Despre trupa Arcadia, Vulcu a pomenit că a reintrodus în repertoriul acesteia spectacolele cu păpuşi, care au un succes deosebit la public. Datorită producţiilor deosebite, actorii trupei orădene au fost chemaţi la festivaluri din Franţa şi Brazilia.

Contestaţie de onoare

Întrebat despre evaluarea sa, la care a fost notat cu 6,98 de o comisie îndoielnică, fără oameni de teatru, Daniel Vulcu a precizat că nu i s-a pus nicio întrebare legată de producţiile artistice ale Teatrului Regina Maria, ci a fost întrebat despre detalii tehnice, irelevante. Spre exemplu, despre curăţarea burlanelor Teatrului sau parteneriatele încheiate cu diverse ONG-uri.

Ex-managerul a contestat, marţi, evaluarea şi nota primită la Consiliul Judeţean iar, dacă nu i se va da dreptate, este decis să le conteste şi în instanţă. "Nu pentru că îmi doresc să mai conduc acest teatru. Ar fi ca o ciorbă reîncălzită. Dar nu ies din această instituţie cu capul plecat sau tăiat, ci vreau să ies cu fruntea sus. Vreau doar să arat că această evaluare nu a fost o evaluare, ci o execuţie", a spus actorul.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON