URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 21 MAI 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A venit momentul să arătăm ce popor suntem. Problema nu este că o luăm spre Vest sau spre Est, ci dacă idealul nostru sunt maneliștii, băieții din galerie, cei care se laudă pe TikTok cu mașinile bengoase, sau dacă apreciem băieții cuminți, olimpici, care și-au văzut de treaba lor și nu se sparg în figuri...
Zic şi eu
Adrian Cris
O singură dată a mai trăit generația din care fac parte ura care ne-a întunecat țara între 4 și 18 mai: în anii 90, ai mineriadelor, ai „democrației originale”. Părinții noștri au cunoscut-o în copilărie, când „democrația populară” adusă de tancurile sovietice lichida dușmanii poporului. Părinții lor au avut și ei propriul coșmar, în perioada interbelică.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de rezultatul alegerilor prezidențiale din România?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul publicării acestui text, deja se știe cine este noul Președinte al României. Indiferent de numele acestuia, atribuțiile sale constituționale sunt aceleași, astfel încât este necesar să le cunoaștem în raport cu situația concretă a țării.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Mai 2025, 14:28

Tot ei! Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la șefia PSD, noul interimar e apropiatul lui, Sorin Grindeanu

Tot ei! Marcel Ciolacu și-a dat demisia de la șefia PSD, noul interimar e apropiatul lui, Sorin Grindeanu foto: arhivă
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Marcel Ciolacu și-a dat demisia din funcția de președinte al Partidului Social Democrat, în cadrul unei ședințe care încă se desfășoară, marți după amiază, la Vila Lac din Capitală. Ciolacu a transmis conducerii PSD că următorul lider trebuie ales între Sorin Grindeanu și Daniel Băluță, iar până la urmă așa s-a și votat. Considerat un apropiat al lui Ciolacu, Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al PSD.

Informația este publicată de presa centrală deocamdată pe surse. 

Digi24 a precizat că participanții la ședință au trebuit să voteze pe care dintre cei doi prim-vicepreședinți îl vor președinte interimar: Sorin Grindeanu sau Daniel Băluță. „Nu există alte variante de vot”, arată sursa citată.

Ambii președinți au susținut discursuri de candidatură.

G4Media.ro scrie că, în urma votului, Grindeanu a câștigat în fața lui Băluță cu un rezultat de 67-14.

Votul a avut loc după ce Marcel Ciolacu și-a depus demisia. Într-un mesaj postat pe Facebook, fostul șef al PSD a spus că este timpul ca „alți colegi să preia conducerea”, „să ducă PSD mai departe, spre un partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni”, cu toate că Sorin Grindeanu este considerat un apropiat al acestuia, deci, practic un continuator al vechii conduceri, și nu un reformator, așa cum se așteptau alte voci din PSD.

De altfel, Digi24 notează că, prin această manevră, „Marcel Ciolacu și liderii din jurul său nu vor să piardă controlul asupra partidului”.

„Cei care vin trebuie încurajați și susținuți cu toate forțele. Viitorul acestui partid stă în mâinile celor care cred cu adevărat în valorile solidarității, echității și justiției sociale”, a mai scris pe Facebook Marcel Ciolacu. „Rămân aici. Dar nu pe scenă. Nu în frunte, ci în rând, dar cu inima la fel de legată de PSD ca în prima zi. Vă sunt recunoscător că mi-ați acordat încrederea de a conduce cel mai important partid al țării și că m-ați susținut pentru a deveni prim-ministru al Guvernului României”, a continuat el în mesajul de pe Facebook.

Ședința de la Vila Lac este încă în desfășurare la ora publicării acestei știri. 

Conducerea PSD trebuie să decidă și cine va face parte din echipa de negociere care urmează să discute cu președintele proaspăt ales, Nicușor Dan, în legătură cu formarea unui nou guvern.

De altfel, încă nu este clar că PSD va dori să rămână la guvernare - așa cum cer unele voci din interiorul partidului - , dacă va susține noul guvern în Parlament de pe margine sau dacă va alege să rămână în opoziție, alături de AUR.

Digi24 amintește că un critic vehement al actualei conduceri al PSD, primarul Buzăului, Constantin Toma, a declarat luni că toți cei din conducerea PSD trebuie să-şi depună demisiile sau să fie demişi, după rezultatul din alegerile prezidenţiale. Toma a arătat că electoratul PSD vrea ca acest partid să nu coboare până la zero şi că este foarte aproape de acest lucru. El a respins ideea ca primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, sau Sorin Grindeanu să preia şefia partidului, arătând că, între altele, o variantă ar putea fi europarlamentarul Victor Negrescu. Potrivit lui Toma, PSD ar trebui să intre la guvernare, pentru că trebuie făcute reforme mari.

Întrebat cine ar putea fi preşedintele partidului, între Sorin Grindeanu, Bogdan Ivan sau primarul Daniel Băluţă, Toma a răspuns: „Niciunul din actuala conducere. Au contribuit cu toţii la situaţia României, în primul rând, şi pe urmă la situaţia partidului. Pentru că nu poţi rămâne neutru când este vorba de democraţie sau fascism. Iar partidul meu a invitat, practic, să se voteze cu George Simion. Şi, Doamne ajută!, acest lucru nu s-a întâmplat. Despre asta vorbim. Dacă mergem din greşeală în greşeală, şi partidul dispare…PSD-ul, în formula actuală, dacă merge tot aşa, se va autodistruge”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Parcă ziceau
că au înțeles mesajul cetățenilor! Probabil că noi nu l-am înțeles.Psd pariază în continuare pe Nordis.
Postat 20 Mai 2025, 16:57 de nealiniat
Aceeași cacialma ...
Mesajul este clar: "partid modern, mai adaptat realității în care trăim, dar care să rămână aproape de oameni”. De fapt Ciolacu voia să spună că suntem tot mai aproape de Rusia, iar PZD are o tragere naturală spre est, așadar chiar daca vor accepta să fie la guvernare împreună cu "dușmanul" USR (nu ai cum să te rabzi să tragi niște sfori acolo, pe la spate), gândul și sufletul va fi aproape de amanta AUR. Că așa-i tradițional....
Postat 20 Mai 2025, 16:16 de FVG
STRATEGIA PSD
PSD castiga alegerile -> Face Guvern -> Consolideaza control (bani, functii,membrii) -> Distruge statul si saraceste oamenii -> Oamenii se revoltă -> pierde ceva alegeri -> intră in opozitie -> PSD după ce a distrus statul dă vina pe (PNL, USR, UDMR, PNTCD, PDL samd) -> PSD castiga alegerile din nou -> se repetă ciclul.
Postat 20 Mai 2025, 15:20 de IonutV
La penali, nimic?!
Au mers cot la cot, ne-au bagat in faliment impreuna (+ hungurii), dar avem demisii numai la psd?! Mai mult, catindatul la prezidentiale, cacarau, a fost de la penali, dar repet, demisii sunt numai la psd....
Postat 20 Mai 2025, 15:09 de pinonel
Bravo!
Decat grinda e mai bun ciolacu. Calea cea mai dreapta spre disparitie. Le urez viteza si sa nu mai auzim de ei pana nu se reformeaza.
Postat 20 Mai 2025, 14:54 de nihil
Apropiat
Grindeanu a fost un apropiat al tuturor tătucilor PSD care au adus partidul în stare de invaliditate. Este cârja partidului.
Postat 20 Mai 2025, 14:38 de marginan
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5188 RON
  • 1 EUR = 5.0848 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON