URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 August 2011, 14:55

Toamna Orădeană 2011 le aduce orădenilor teatru, jazz şi concerte în aer liber

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Toamna orădenilor, cu tendinţe regionale

Directorul Casei de Cultură a Muncipiului Oradea (CCO), Flavius Bunoiu, a prezentat luni, într-o conferinţă de presă, programul celei de-a 20-a ediţii a festivalului Toamna Orădeană, care se va ţine între 23 septembrie şi 12 octombrie. "Anul acesta am făcut o treabă mult mai profesionistă, în sensul că avem la dispoziţie aproximativ o lună să promovăm festivalul", a declarat Bunoiu.

Pentru promovarea Toamnei Orădene, CCO, împreună cu agenţia de publicitate Utopium, a creat un logo al festivalului şi a pus la punct comunicarea online, prin intermediul paginilor de internet, de Facebook şi de Twitter. De asemenea, Bunoiu a implicat în campania de promovare şi bloggeri, atât din Oradea, cât şi din afara Bihorului. "Vrem să transformăm Toamna Orădeană într-un festival cultural regional. Sperăm ca promovarea online să aibă roade", a zis directorul CCO.

Jazz pentru orădeni

Primul weekend din Toamna Orădeană 2011, între 23 şi 25 septembrie, e dedicat, ca în fiecare an, artiştilor locali şi amatori, care vor concerta în aer liber în parcarea din strada Independenţei. Apoi, între 26 şi 29 septembrie, zilnic va avea loc câte un spectacol "indoor", adică într-o sală de spectacole. "Toate spectacolele de interior vor avea bilet de intrare, preţul fiind între 5 şi 20 de lei", a precizat Bunoiu. Pe 26 septembrie, la Casa de Cultură a Municipiului, vor concerta Emeric Imre & Friends, preţul de intrare fiind 15 lei. Pe 27 septembrie, la Filarmonica de Stat, va cânta Alexandrina Hristov şi trupa ei, cu un preţ de intrare tot de 15 lei.

Pentru zilele de 28 şi 29 septembrie, organizatorii le-au pregătit orădenilor concerte jazz, o noutate pentru Toamna Orădeană. Vor concerta Marius Pop, Hadrien Feraud şi Gergo Borlai, Arpad Tzumo la Filarmonica de Stat (20 de lei intrarea), respectiv Maria Răducanu, Sorin Terinte, Chris Dahlkgren la Casa de Cultură a Municipiului (15 lei intrarea).

Pălincă, vin şi teatru

Al doilea weekend din Toamna Orădeană (30 septembrie - 2 octombrie) va fi, la fel ca în alţi ani, cel dedicat Târgului Pălincarilor, respectiv Festivalului Vinului. Ambele evenimente se vor ţine în Parcul 1 Decembrie, cu intrare liberă, iar atmosfera va fi întreţinută de solişti şi ansambluri profesioniste şi de amatori din Bihor, Timiş, Tulcea, Olt.

Prima săptămână din octombrie va fi dedicată pieselor de teatru, pe scena orădeană urcând mai mulţi actori celebri. Pe 3 octombrie va avea loc un spectacol de stand-up comedy şi improvizaţie susţinut de Mihai Bobonete şi Improvizati.Ro la Casa de Cultură Oradea, iar pe 4 octombrie se va juca piesa de teatru "Podu'", cu Horaţiu Mălăele şi George Ivaşcu, tot la CCO. Pe 5 octombrie, actorii Florin Piersic Jr şi Petre Fumuru vor juca, la CCO, piesa "Zaruri şi cărţi", iar pe 6 octombrie Adriana Trandafir, Gabriel Fătu şi Andreas Petrescu vor juca piesa "Mă mut la mama", pe aceeaşi scenă. La toate piesele de teatru, intrarea costă 20 de lei.

Bugetul, tot aşa

Cel de-al treilea weekend de festival, şi ultimul, va fi cel care va atrage cei mai mulţi orădeni în parcarea Independenţei. Asta pentru că e weekend-ul concertelor în aer liber cu trupe cunoscute. Pe 7 octombrie pe scenă vor urca Fly Project şi Şuie Paparude, pe 8 octombrie Trupa Veche şi VH2, iar pe 9 octombrie Connect-R şi Zdob şi Zdub. "Pe concertul Zdob şi Zdub mizăm mult, pentru că n-au mai fost de mult la Oradea", a spus Bunoiu. Toate concertele vor fi cu intrare liberă.

Ultimele zile de festival vor fi dedicate concertele de muzică de cameră, pe 10 octombrie cântând, la CCO, Intermezzo, Sotto Voce şi Cvintetul de Alamuri al Filarmonicii. Pe 11 octombrie, pe aceeaşi scenă vor urca Re-Belle, Varadinum, Antonio Grup, ambele concerte având intrarea 10 lei.

Ziua oraşului va oferi două concerte, astfel încât orice orădean să-şi găsească ceva de făcut. Astfel, pe 12 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc un concert de muzică folclorică, iar la CCO unul vocal-insturmental, cu diferiţi interpreţi, pianişti şi violonişti. La oricare dintre cele două, preţul unui bilet va fi de 10 lei.

Întrebat de ziarişti despre bugetul pus la bătaie pentru această ediţie a festivalului, directorul CCO, Flavius Bunoiu, s-a rezumat să spună doar că "suma va fi aproximativ aceeaşi ca anul trecut, adică 330.000 lei". El a punctat, totuşi, că cea mai scumpă trupă care va concerta la Oradea va fi Zdob şi Zdub, precizând că sumele defalcate vor fi prezentate la finalul festivalului, când se va face bilanţul sărbătorii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
bou de cetatean
Cati bani s-au dat pe prostia aia de sigla? Miroase urat toata treaba!
Postat 30 August 2011, 06:55 de Oradea4Ever
greu
@suparatu: e destul de greu sa multumesti pe toata lumea si sa nici nu coste foarte mult! Vad totusi ca au disparut abonatii Directia 5 si Proconsul
Postat 30 August 2011, 00:35 de dante
concerte in aer liber
las la o parte treaba cu bugetul si vreau acum sa ma refer numai la concertele de muzica moderna (rock,electro,disco,etc.) : de vreo 3-4 ani sunt aduse destul de des aceleasi nume care pe deasupra incep sa fie cam rasuflate ! Decat 5-6 trupe care nu mai inseamna aproape nimic actualmente mai bine 1-2 a caror muzica si spectacol sa ramana in memoria oradenilor mult timp . ,,parerea mea " !
Postat 29 August 2011, 22:02 de suparatu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON