Am plătit 18 lei cu cardul şi am validat biletul la un scanner cu infraroşu de la intrare. Acestea au fost singurele aspecte de modernitate pe care le-am întâlnit în vizita de acum o săptămână de la Ştrandul Ioşia. Trecut de poartă, m-am întors în timp. Podeaua, uşile, băncile, zugrăveala şi culorile, toate par să provină din vremurile de care îşi amintesc cu plăcere doar nostalgicii. De fapt, întregul loc pare dedicat nostalgiei.
La final de iarnă, deci în extra-sezon, un singur bazin este funcţional, ceea ce nu se reflectă şi în preţul biletului. Asta poate să explice parţial şi numărul mic de clienţi pentru o zi de duminică.
Dar cei care vin regulat ştiu că apa termală pică mult mai bine iarna decât vara. Mă aflu printre puţinii care au plătit bilet întreg (pensionarii au 50% reducere) şi, totodată, sunt mezinul adunării despuiate. Cam toată lumea pare să se cunoască, mă simt ca picat în mijlocul unei comunităţi.
Pe oriunde m-aş învârti, prind un crâmpei de discuţie: cu câte numere se câştigă la Loto la noi faţă de "la ei", cum a ratat un june pregătit de însurătoare o donaţie în pălincă pentru nuntă din cauză că n-a participat la adunatul prunelor, cum se dezgheaţă motorul maşinii după ce, inspirat, ai scos antigelul şi l-ai înlocuit cu apă la mijlocul lui februarie...
Revenind la pălincă, cineva se laudă cu una bună. "Hai s-o guşti", îl invită pe interlocutor către bagajul de pe marginea piscinei.
Din interior, oamenii intră în bazin pe culoarul de apă termală cu bagajele deasupra capului, aşa cum puşcaşii marini îşi ţin armele când traversează râuri. Ajunşi în larg, fiecare îşi amplasează geanta undeva.
Se întâmplă aşa fiindcă garderoba din interior are un concept demn de ţările nordice - nu există dulapuri individuale cu cheie, hainele şi încălţămintea se lasă la vedere pe cuier şi pe băncuţe. Încrederea generală pare să guverneze locul acesta uitat de timp.
"Nu vă lăsaţi lucrurile de valoare. Luaţi-le cu dvs. afară", avertizează, totuşi, o angajată.
În bazin, un el şi o ea trecuţi amândoi de 60 de ani execută un mozol de Guiness Book, interminabil - după un minut fără întrerupere sau pauze de respiraţie, renunţ să mai trag cu coada ochiului.
Un senior poartă cea mai ingenioasă cască de baie - o pungă de plastic trasă pe cap. Cu un ochi la bagaje şi cu altul la mediul înconjurător, oamenii ocupă jumătatea cu apă mică a bazinului. În zona cu apă adâncă nu se aventurează decât înotătorii, aproape la fel de rari precum rechinii. Locul are o energie bună, e linişte şi pace.
După deschiderea sezonului, peisajul se va completa cu mititei, cefe şi cârnaţi la grătar, cu bere rece şi îngheţată. Distracţiile simple vor fi mereu la modă. Ştrandul Ioşia este un refugiu al celor care se mulţumesc cu ieftinul şi puţinul.
Nu ştiu cât va mai rezista în formula actuală, având în vedere locaţia şi avântul de modernizare cu orice preţ prin care trece oraşul. Sper doar ca, atunci când i se va schimba faţa, cei simpli să nu fie alungaţi din acest loc care, cumva, este al lor dintotdeauna. Şi, parcă, aşa ar fi bine să rămână.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.