Joi seara am dat mâna cu un tip care în urmă cu o lună ţinea în mână statueta Oscar. Molnár Levente, actor al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, a venit să-i întâlnească pe orădeni la o proiecţie de gală a filmului unguresc "Son of Saul" (Fiul lui Saul), câştigător, anul acesta, al premiului Oscar pentru cel mai bun film străin.
M-am întrebat înainte de proiecţie ce se mai poate inventa pe piaţa filmelor despre Holocaust. Îngrozitoarea tragedie colectivă a evreilor s-a povestit din toate unghiurile posibile, în toate registrele, tonurile şi culorile, fiecare aspect al acestui moment ruşinos al omenirii părea că a fost exploatat. Şi totuşi, pelicula regizorului László Nemes, aflat la debut în lung metraj, demonstrează că mai e loc de noutăţi. Am urmărit o adevărată demonstraţie de forţă coordonată cu mână sigură, maturitate, rafinament şi mult curaj.
Filmul intră brutal în sufletul personajului principal încă din prima secundă. Un cadru lung, ce pare că nu se mai termină, focusat pe personajul interpretat de Géza Röhrig, minimalizează planul secund şi te introduce pe repede-înainte în drama ce urmează. Pe parcursul său, filmul îi ignoră aproape total pe generatorii răului suprem, hitleriştii, personajele negative standard, transformându-i în ultra-figuranţi, şi lasă doar victimele să-şi dispute rolurile de buni şi răi.
Filmat într-o manieră excepţională, entuziasmantă chiar (dacă un film despre Holocaust te poate entuziasma), cu scene lungi şi tensionate trase din unghi subiectiv de camera aflată într-o mişcare permanentă dar perfect controlată, cu o anumită zgârcenie a detaliului şi iscusită reducţie a imaginii, "Son of Saul" prezintă amănunţit iadul de la Auschwitz fără să te facă, totuşi, să întorci capul oripilat. Iar dacă vocile de background ar fi sunat mai puţin teatrale şi mai natural germane, fără influenţa molcom-dulce a limbii maghiare, experienţa ar fi fost şi mai răvăşitoare.
Invitat în Oradea de politicianul Szabó Ödön, actorul Molnár Levente a apărut la finalul peliculei în faţa unui public împietrit de ceea ce tocmai văzuse. Dialogul s-a legat, totuşi, destul de uşor. La fel ca în interviurile pe care le-am citit/auzit înainte, clujeanul a făcut o demonstraţie de modestie, bun simţ şi înţelepciune demne de un om aflat la senectute, cucerindu-ne cu capacitatea de a-şi păstra capul pe umeri.
Din păcate, prea puţini orădeni s-au arătat interesaţi de eveniment. La Cinematograful Palace din Lotus Center abia s-au adunat 50 de persoane. Ceilalţi ori n-au ştiut, ori n-au vrut, ori n-au putut. Poate tocmai de aceea Clujul are TIFF, iar Oradea nu.
.jpg "Renumita pianistă Gabriela Montero concertează la Sounds of Oradea: „Fiecare notă pe care o cânt vine direct din inimă”")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.