Atleta orădeană Simona Kadas şi-a continuat periplul competiţional sâmbătă, cu o nouă competiţie în Ungaria, la care a participat. Astfel, cea de-a 12-a ediţie a crosului E.ON Delibab din Hortobagy, de lângă Debreţin, i-a adus Simonei un valoros loc III, în cadrul cursei de 7 km.
De notat că această cursă s-a desfăşurat în rezervaţia naţională Hortobagy. Startul şi sosirea au avut loc la hipodromul hergheliei din rezervaţie, iar cursa s-a desfăşurat pe câmpiile din împrejurimi, dar şi printre grajduri.
A fost un festival de alergări, în afara distanţei de 7 km, s-au mai desfăşurat concursurile de la 14 respectiv 21 km. De asemenea, a avut loc şi un concurs de biciclete pe distanţa de 41 km, care s-a bucurat de o participare numeroasă, din toate colţurile Ungariei.
La această ediţie, la probele de alergări au participat peste o mie de concurenţi, proveniţi din mai multe ţări, printre care Slovacia, Irlanda, Anglia, Slovenia, Cehia, Austria, Romania şi Ungaria.
"A fost o cursă specială pentru mine, am alergat pe câmpiile rezervaţiei, pe un teren foarte greu cu multe denivelări, prin iarbă, pe drumuri de ţară şi pe hipodrom. M-a bucurat faptul că am alergat şi cu alte concurente din alte ţări, iar rezultatul a fost cel aşteptat de noi. Startul s-a dat la ora 13, pe o căldură greu de suportat", a declarat Simona Kadas, cea care a fost însoţită de soţul şi antrenorul ei, Carol Kadas.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.