URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 OCTOMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ne-am lămurit cu toţii, în mai puţin de 6 luni, cam cât valorează lecţiile online. Cu ocazia asta, vă reamintesc că există şi învăţământ la distanţă, care a produs specialişti ce-au inundat piaţa muncii cu abilităţile lor profesionale!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Rezultatele alegerilor locale în Bihor și Oradea depășesc orice așteptări. Și cele mai pesimiste, ale învinșilor, și cele optimiste, ale învingătorilor. PNL va avea majoritatea absolută, de două treimi, în Consiliul Local Oradea, și una confortabilă în Consiliul Județean, scor la care nu îndrăzneau decât să viseze liderii PNL-ului, după experiența nefericită trăită acum 4 ani la Județ.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doi oameni şi-au îngropat partidele, duminica asta, cu ocazia alegerilor locale, în Bihor. Unul e vechi-vechi, Ioan Mang, sultan la PSD Bihor, celălalt, Silviu Dehelean, se pretinde nou-nouţ... S-ar cuveni, dacă ar avea bun simţ, să plece din fruntea PSD Bihor şi a USR Bihor, pe româneşte spus să-şi prezinte demisiile şi să lase locul altor colegi, mai ştii?, mai vrednici.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
În curând, numărul oamenilor care vorbesc va bate numărul celor care ascultă, iar într-un final târziu al umanității, numărul celor care nu vor avea nimic de spus va fi tot mai aproape de zero. Trăim vremuri în care aproape nimeni nu mai ascultă ce are de spus altcineva, cel mult tace până când celălalt se oprește din vorbit, pentru ca apoi să-și dea drumul la gură.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveţi despre obligativitatea purtării măştii de protecţie de către copii în şcoli?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ, intrat în vigoare în anul 2019, reglementează în detaliu alegerea și funcționarea autorităților publice județene, consiliul județean și președintele consiliului județean. Astfel, pentru fiecare județ se stabilește un număr de consilieri județeni în funcție de populația județului respectiv. Conform codului, consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În cursul evoluţiei bolii, după faza septicemică urmează faza organică, în care reapare febra, simultan cu instalarea unor sindroame diferite. Dintre acestea, cele ma frecvente sunt meningita leptospirotică (manifestată prin dureri de cap, fotofobie, redoare a muşchilor cefei, simptome care se remit de cele mai multe ori), sindromul hepatorenal (cu icter şi mărire în volum a ficatului, cu posibilitate de evoluţie spre forme severe), manifestări hemoragice limitate (la nivelul gingiilor, conjunctivelor, mucoasei nazale etc.) sau grave (hemoragii digestive majore) şi insuficienţa renală.
08 Iulie 2017, 12:49

Sequioa centenar luat pe sus, în SUA (VIDEO)

Sequioa centenar luat pe sus, în SUA (VIDEO) sursa foto: Business Insider
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un impresionant arbore sequoia, plantat în anul 1912 de medicii Fred şi Alice Pittenger lângă spitalul din Boise, capitala statului Idaho (vestul SUA), a fost mutat, în cadrul unei operaţiuni care a durat mai bine de 12 ore.

Uriaşul copac, cu o înălţime de 30 metri şi o greutate de 400 tone, a fost relocat deoarece pe locul unde se afla se va extinde unitatea medicală. Drept urmare, conducerea spitalului a decis să mute arborele sequoia pe o distanţă de 90 metri, într-un parc din apropiere.

Pregătirile au început în octombrie anul trecut, când specialiştii i-au tăiat rădăcinile şi au ridicat o barieră, pentru a-i opri temporar creşterea. Înainte de a începe marea mutare, saci de tip balon plasaţi sub sequoia au fost umflaţi, pentru a permite scoaterea copacului din pământ şi transportarea sa în noua locaţie.

Arborele cu pricina este o vedetă locală, pentru că această specie nu este obişnuită pentru statul Idaho. Se pare că soţii care l-au plantat au primit seminţele de la unul dintre primii silvicultori profesionişti din Idaho, Emil Grandjean, american cu origini daneze.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1617 RON
  • 1 EUR = 4.8698 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON