URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 13 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Timp de 15 ani, liberalul Ilie Bolojan s-a împotrivit ca administrația publică să se implice în fotbalul bihorean. Nu-i mai puțin adevărat că, pe vremea aceea, cel mai scurt drum spre pușcărie s-a dovedit a fi implicarea în fotbal. Au fost rare cazurile de oameni de afaceri sau primari care să nu fi fost implicați penal pentru suportul acordat echipelor. Căci fotbalul îți poate aduce notorietate, dar și niște cătușe de toată frumusețea.
Zic şi eu
Adrian Cris
Știți unde era și ce făcea Ilie Bolojan lunea trecută, când Marcel Ciolacu, premier, președinte PSD și candidat la Președinție, îl „propunea” prim-ministru taman din Ambasada României la Paris, zicând că bihoreanul „a realizat foarte multe” și nu are „nici cea mai mică problemă” de a lucra cu el? La Căminul Cultural din Bulz. Unde ce credeți că le spunea celor câtorva zeci de localnici adunați să-l asculte? Nu promisiuni că va curge lapte și miere, ci dimpotrivă!
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Decembrie 2022, 14:43

Se închide traficul în centrul Oradiei pentru petrecerea de Revelion

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a anunţat miercuri că în noaptea de Revelion traficul va fi închis în centrul Oradiei, între orele 21 şi 01. Mai precis nu se va putea circula cu maşini prin Piaţa Unirii și Piaţa Ferdinand, pe strada Independenţei și pe podul Sfântul Ladislau.

„În cadrul Comisiei tehnice pe probleme de circulație și trafic rutier, coordonate de viceprimarul Marcel Dragoș, au fost analizate mai multe solicitări de restricționare a circulației în oraș. Comisia și-a dat avizul pentru restricționarea circulației în data de 31 decembrie, între orele 21.00 – 01.00, în funcție de valorile de trafic, pe următoarele străzi: Piața Unirii, strada Independenței, Piața Regele Ferdinand și podul Sfântul Ladislau”, se arată în informarea transmisă de biroul de presă al Primăriei. 

Decizia a fost luată pentru că în Piața Unirii din Oradea se va ține o petrecere în aer liber, cu DJ invitați, în timp ce la miezul nopții noul an va fi primit cu un spectacol de artificii. 

Primăria precizează că „traseele de acces spre locul adunării, precum și cele de dispersare” vor fi: Piața Unirii - Pod Sf. Ladislau; Piața Unirii - str. Independentei; Piața Unirii - str. Primăriei; strada Vasile Alecsandri; strada Piața 1 Decembrie; strada Teatrului; strada Iosif Vulcan; strada Patrioților; Calea Republicii. 

Municipalitatea precizează că de miercuri, 28 decembrie, s-a reluat circulația prin Piața Unirii, care fusese oprită pentru desfășurarea Târgului de Crăciun. 

Pe de altă parte, Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier și-a dat avizul și pentru prelungirea restricțiilor de circulație din centrul civic al Oradiei până pe 30 iunie 2023, pentru realizarea celor 5 pasaje subterane din Piața Gojdu. Cel mai probabil, însă, circulația va rămâne restricționată și dincolo de acest termen, întrucât se estimează ca investiția să fie gata spre finalul anului 2023.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6867 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON