O nouă platformă pentru colectarea gratuită a deșeurilor de mari dimensiuni se deschide vineri în Sânmartin, pentru locuitorii acestei comune și cei din Hidișelu de Sus, urmând să aibă un program de funcționare în fiecare zi de vineri între orele 10:00 – 18:00.
Platforma a fost amenajată nu departe de stadionul comunal din Sânmartin, șoferii putându-se orienta după Google Maps - https://maps.app.goo.gl/zLEEBAyteEYPikJb9.
Centrul est gestionat de operatorul de salubritate RER, iar accesul va fi permis doar vehiculelor cu sarcina utilă maximă de 1,5 tone, identificarea cetățenilor urmând să se facă pe baza cărții de identitate.
Bihorenii au deja la dispoziție 11 astfel de platforme în diverse zone ale județului pentru depozitarea deșeurilor mari, în Aleșd, Beiuș, Marghita, Salonta, Vadu Crișului, Bratca, Ceica, Sântandrei, Tileagd, Oșorhei și Sânmartin, toate construite printr-un program al Consiliului Județean Bihor și al ADI Ecolect Gropu, după modelul celor două centre similare din Oradea.
Fiecare centru este dotat cu 12 containere de mari dimensiuni pentru colectarea separată a deșeurilor precum materiale textile, bunuri reutilizabile, metalice, obiecte de uz casnic, sticlă, electrice/electrocasnice/electronice, materiale plastice, hârtie/carton, lemn/mobilier, vegetale, resturi din construcţii şi deşeuri cu conţinut periculos.
Platformele fac parte dintr-o rețea de 32 de centre care vor fi date în folosință în întregul județ Bihor, pentru a încuraja bihorenii să depoziteze și să contribuie la reciclarea deșeurilor mari, prin depunerea lor în aceste centre, evitându-se astfel și depozitarea ilegală a deșeurilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.