URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 07 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
29 Iunie 2021, 21:54

Scene de groază în faţa unui club din Bihor: Un poliţist a trântit la pământ un tânăr şi l-a luat la pumni (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un poliţist din localitatea bihoreană Chişcău s-a ales cu dosar penal şi este cercetat disciplinar, după ce, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a încăierat cu un tânăr în faţa unui club, l-a trântit la pământ şi l-a luat la pumni.  

Incidentul s-a produs în jurul orei 2.30 şi a fost filmat de un cititor al BIHOREANULUI.

Poliţistul, agentul principal Paul Jula (foto stânga), lucrează la Secţia Rurală de Poliţie Valea lui Mihai, şi petrecuse noaptea în clubul Cris cu un grup de tineri din Chişcău, inclusiv cu victima, Beniamin (foto dreapta), care îi este prieten şi vecin.

Din înregistrare se vede că între cei doi s-a iscat o ceartă în faţa clubului, discuţiile degenerând în ţipete şi îmbrânceli, iar la un moment dat, poliţistul a tăbărât asupra tânărului şi l-a trântit la pământ.

În cădere, Beniamin s-a lovit puternic la cap şi a leşinat, moment în care oamenii din jur au sărit să-l ajute. Mai puţin poliţistul, care pare că nu s-a mai putut controla, pentru că s-a aruncat asupra victimei, chiar dacă aceasta nu se mai mişca, şi a luat-o la pumni, până când a fost îndepărtat de martori.

Victima poliţistului a ajuns la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Marţi, Beniamin a depus o plângere penală împotriva agresorului său la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, unde s-a şi deschis un dosar penal împotriva polițistului, pentru loviri şi alte violenţe.

Într-o informare transmisă la solicitarea BIHOREANULUI, marţi, pe marginea incidentului, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, a precizat că „la nivelul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor nu sunt tolerate astfel de comportamente” şi că şefii instituţiei au dispus „efectuarea de verificări prin Biroul Control Intern”.

„La finalizarea verificărilor, în funcție de rezultatul acestora, se vor dispune măsurile legale care se impun. Totodată, vă asigurăm că oferim tot sprijinul necesar unității de parchet competente, respectiv Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuș, care derulează ancheta proprie cu privire acest caz”, se mai arată în comunicarea Poliţiei Bihor.

Potrivit comisarului şef Fărcuţa, agentul principal Paul Jula nu era în timpul serviciului în seara altercaţiei, fiind în concediu de odihnă.

Vezi mai jos întreaga scenă! Atenție, conținut explicit!

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Ce oameni ma
Daca esti smecher , tare-n clanta, te impiedici cade ala jos, dai cu pumnul si apoi FUGI, de ce nu stai acolo, de ce fugi?? Trebuie sa moara omul ca tu smecher sa aflii ca esti prost??
Postat 30 Iunie 2021, 23:01 de Sandu2100
multi inteligenti are tara asta...
zsizsi...nu mai bine iti vezi tu de ale tale? " cauză agravantă a credibilității"....serios? aici ai vrut sa pari inteligent, sau cum? ca mie-mi pari prostoc doar dupa afirmatia asta...ca sa nu mai zic de "camere de filmat, nu sunt omologate metrologic"...vai de mine...aici deja te intreci in prostie.
Postat 30 Iunie 2021, 21:14 de DanD
O cauză pierdută
Niciodată nu va avea câștig de cauză la proces. El nu își amintește nimica, era sub influența băuturilor alcoolice o altă cauză agravantă a credibilității. Prietenii lui sunt și prietenii polițistului și el îi va convinge să zică totul în favoarea polițistului cum că tânărul s-a dezechilibrat, etc. ... victima nu poate să nege era prea beat la momentul întâmplărilor și a suferit o leziune craniană ce poate duce și la amnezie. Se poate dovedi medical că defapt suferă de amnezie. Și dacă au fost camere de filmat, nu sunt omologate metrologic, deci cauza e pierdută...
Postat 30 Iunie 2021, 17:06 de zsizsi
Binștei
Țărănocii lumii
Postat 30 Iunie 2021, 12:57 de User anonimizat
@IrinaLoghin
Maimutoii din imagini sunt toti niste golani infecti. Ce facem acuma? Ne pare rau pentru niste boschetari care dupa o bere isi scot ochii?
Postat 30 Iunie 2021, 12:30 de User anonimizat
vai de pnla lor
daca aia a fost bataie.. inseamna ca atunci cand iti mai da nevasta una dupa cap inseamna ca te molesteaza.
Postat 30 Iunie 2021, 12:27 de User anonimizat
cu asa tovarasi ...
Maimutoii din imagine trag de saraca victima ca de o carpa. Dupa ce a suferit o lovitura la cap, hai sa-i mai dam si niste palme sa se trezeasca. Iar la secunda 17, nici nu mai zic... ii ridici capul si apoi ii dai drumul de la 10cm ... Mai mult rau i-au facut "prietenii" decat agresorul.
Postat 30 Iunie 2021, 11:50 de IrinaLoghin
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6029 RON
  • 1 EUR = 4.9681 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON