Scena rotativă și conducerea rotativă

Am făcut o glumiţă pe Facebook săptămâna trecută, în ziua în care era inaugurată noua scenă rotativă a teatrului Regina Maria: "Acuma, că are scenă rotativă, teatrul orădean ar putea avea şi conducere rotativă - o dată Elvira, o dată Daniel. Aşa nu se mai supără nimeni". Mi-am permis să folosesc numele mici ale ultimilor doi manageri ai trupei Iosif Vulcan, Elvira Rîmbu şi Daniel Vulcu, tocmai pentru a sublinia caracterul amical al comentariului.

Dar scoţând gluma din ecuaţie, în unele domenii de activitate, conducerea rotativă face treabă bună. Am drept exemple cluburile filantropice Lion’s şi Rotary, care practică acest sistem. Mandatul de preşedinte durează un an şi nu se prelungeşte în ruptul capului, astfel că aproape toţi membrii ajung la un moment dat la conducere. Se evită astfel înşurubarea pe viaţă în funcţie şi lupta acerbă pentru menţinerea în poziţie.

Rotaţia prin jilţul de preşedinte are un efect foarte bun asupra organizaţiilor amintite. În primul rând creează omogenitate şi o oarecare egalitate între membri. Apoi, este un exerciţiu de responsabilitate şi respect faţă de funcţia de conducere, care, e drept, nu înseamnă huzur şi glorie, ci muncă serioasă pentru a duce la capăt diverse proiecte. După ce ai fost o dată preşedinte, înţelegi mai bine cât de greu este să urneşti lucrurile şi pui umărul mai serios la împins maşinăria.

Cei cu mentalitate de slugă nu au niciun respect faţă de conducători. Mai mult, îi consideră pe sus-puşi duşmani din oficiu, oameni cu un singur scop - să-l distrugă pe el, bunul, nevinovatul şi imaculatul, care ar avea o viaţă minunată dacă răul de conducător nu l-ar oprima continuu. Complicata relaţie a cetăţeanului român cu leadership-ul ar putea fi descrisă pe scurt aşa: a fi conducător e rău, dar bine, a fi supus e bine, dar, totuşi, rău. Depinde din ce unghi priveşti problema.

Pe de o parte, e nedrept să-i condamni pe oameni că îşi doresc funcţiile de conducere, după ce o viaţă întreagă au fost îndoctrinaţi cu ideea că succesul înseamnă să fii şef. Pe de altă parte, odată ajuns în funcţie, schimbarea la faţă devine explicabilă, din moment ce toţi din jurul tău devin brusc slugarnici şi se îmbulzesc să se pună bine cu tine şi să te pupe în cur.

A-i învesti cu putere, chiar şi temporar, pe cei de jos poate fi un exerciţiu de la absurd la sublim. I-ar ajuta pe mulţi să înţeleagă că a fi în vârful unei organizaţii nu este o fericire continuă trăită pe un norişor de pluş. Şi, cel mai important, i-ar ajuta pe oameni să-şi accepte locurile pe scara socială fără a se mai considera victime ale unui sistem nedrept. În fond, e ca la cinema: avem fiecare locurile pe care le merităm, pe care ni le permitem. Iar dacă ne mutăm mai în faţă, nu e sigur că vom vedea şi vom înţelege filmul mai bine.