URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Iunie 2017, 15:27

Scandal cu bătaie în lumea interlopă orădeană: Hoţul de maşini Ovidiu Bocşa şi bătăuşul Costi Mărie au fost reţinuţi

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Abia eliberat din Penitenciar, celebrul hoţ de maşini Ovidiu Bocşa (foto stânga) a fost reţinut, miercuri, pentru 24 de ore, alături de recuperatorul Constantin Mărie (foto dreapta), în urma unei altercaţii căreia i-a căzut victimă controversatul om de afaceri Sebastian Ivan.

Incidentul s-a produs marţi, 6 iunie, pe strada Sfântul Apostol Andrei, după cum a povestit BIHOREANULUI chiar victima, şi a pornit de la o ceartă pe care mama lui Sebastian Ivan, Dana, a avut-o cu fosta soţie a lui Bocşa, Monica.

„A fost o discuţie în contradictoriu de care eu nu am ştiut şi cu care nu am avut nicio legătură. În acea zi, eu fusesem la o întâlnire la un restaurant, după care, culmea, am pornit spre casa lui Bocşa”, a povestit Ivan.

Din tovarăşi, duşmani

Cei doi fuseseră amici vreme îndelungată, în condiţiile în care fiica lui Bocşa a fost o perioadă iubita lui Ivan. Mai mult, afaceristul a fost „coleg” cu Bocşa în dosarul în care amândoi au fost condamnaţi după ce, în noaptea de 30/31 mai 2013, alături de Gavril Rohozneanu (fratele unui lider din lumea interlopă arădeană, Uţu Rohozneanu), escrocul Cosmin Făt, Ionuţ Druţă, zis "John" sau "Părintele", fiul preotului ortodox din satul Margine, şi recuperatorul Ştefan Luczo, au încercat să cumpere ţigări de contrabandă de 55.000 euro cu teancuri de hârtii decupate din ziare.

Atâta că, în timp ce Ivan a scăpat doar cu o pedeapsă cu suspendare, Bocşa s-a ales 4 ani şi 6 luni de închisoare, fiind eliberat condiţionat de nici două luni.

Marţi după-amiaza, însă, prietenia dintre cei doi s-a terminat. În timp ce se ducea spre Bocşa, Ivan i-a văzut maşina pe stradă şi a oprit. „Din maşină a coborât el şi Constantin Mărie. Au sărit şi au început să mă lovească cu pumnii peste faţă”, a explicat Ivan.

Scandal la spital

Internat în aceeaşi zi la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, cu comoţie cerebrală şi fractură a oaselor nazale, Sebastian Ivan (foto) a fost operat imediat.

A doua zi dimineaţă s-a trezit cu soţia lui Mărie în salon. Cristina venise să-l lămurească să nu depună plângere împotriva soţului ei. Nu de alta dar, pe 27 ianuarie anul trecut, bărbatul fusese condamnat tot definitiv tot pentru o încăierare, la 2 ani de închisoare, pedeapsă suspendată sub supraveghere pe un termen de încercare de 5 ani, timp în care, dacă încalcă legea, riscă transformarea pedepsei într-una cu executare.

„A venit să mă roage să nu îi fac plângere penală soţului ei, că au un copil mic. A intervenit prietena mea, Maria, care i-a spus că ar fi trebuit să se gândească la copilul lor înainte să mă desfigureze. Am rugat-o să plece”, spune Ivan.

Enervată, Cristina Mărie a început să strige şi a încercat chiar să o lovească pe prietena lui Ivan, de faţă cu alţi bolnavi şi cu asistentele medicale, acestea din urmă fiind cele care au intervenit şi au reuşit să o scoată pe femeie din spital înainte cu doar câteva minute de apariţia poliţiştilor, chemaţi prin 112.

Neveste la înaintare

Urmarea? Cristina s-a ales la rândul ei cu o plângere penală pentru ameninţare. „Mi-a spus pe un ton ridicat, <tu taci măi fraieră, că aşa îţi dau o bucată>,<lasă că îţi dau eu omorul>, <te omor>, <îţi rup picioarele când te prind singură pe stradă, îţi sparg toată faţa> şi a vrut să mă lovească. Datorită faptului că soţul făptuitoarei este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă, fiind o persoană extrem de agresivă, numita poate oricând, obiectiv şi subiectiv, să pună în aplicare ameninţarea”, se arată în plângerea penală pe care Maria Karacsony a depus-o joia trecută pe numele Cristinei Mărie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Tot din cauza unor intervenţii în favoarea celor doi bătăuşi s-a ales cu dosar penal şi fosta soţie a lui Bocşa, Monica Mudura. Monica a fost denunţată de Cosmin Făt (foto) care fusese în maşina lui Ivan în momentul atacului şi care pretinde că i s-a cerut să nu depună mărturie în favoarea afaceristului bătut.

„Mi-a spus <să ai grijă ce faci şi să nu te duci ca martor la Seba împotriva lui Ovidiu, că dacă el merge la puşcărie mergi şi tu la puşcărie odată cu el, pentru că va face Ovi o manevră>. Am rugat-o să nu mă mai ameninţe, cu atât mai mult cu cât Ivan deja formulase plângere penală împotriva soţului ei şi a lui Mărie”, a relatat Făt în plângerea sa înregistrată la Parchet vinerea trecută, în care Monica Mudura e acuzată de influenţarea declaraţiilor.  

În cătuşe

Audierile în caz, pornite în această săptămână, la scurt timp după externarea lui Sebastian Ivan, s-au terminat după gratii pentru Ovidiu Bocşa şi Constantin Mărie, miercuri cei doi fiind reţinuţi pentru 24 de ore.

„Cei doi au fost reţinuţi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Bihor, pentru loviri şi alte violenţe într-un dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.

Joi, interlopii au fost prezentaţi la Parchet pentru audieri, procurorul urmând să decidă dacă vor fi eliberaţi ori se impune luarea vreunei alte măsuri preventive în caz.

UPDATE: Control judiciar 

În urma audierilor de joi, procurorii au decis ca Ovidiu Bocşa şi Constantin Mărie să fie cercetaţi sub control judiciar.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
la puscarie
dintr o infractiune in alta unde crezi ca pot ajunge.Fraierul de Costi cu 2,6 luni suspendare,acum asta cu Ivan,plus alta din spate.Excrementul de Bocsa cu 500 zile rest de pedeapsa la cei 4,6 luni executati.....Monica draga vacantele tale vor continua linistite cu iubitii tai batrani avocati,procurori,interlopi....pana mai poti binenteles ca deja esti expirata,si spitalele te asteapta.Vai de voi.
Postat 23 Iulie 2017, 04:12 de samaritean
excrementele societatii
Aceste excremente ale societatii isi au locul in puscarie.Acolo e viata lor,si acolo vor ajunge oricum.Pacat insa ca copii lor nu au alt exemplu mai bun si le vor lua pe urme.Exemplu cert,Denisa Bocsa care deja a absolvit stiintele infractionalitatii de 1 an de zile din Polonia.Pe urmele tatalui.Off doamne,urat exemplu a mai avut si fata asta,un om mai josnic pt care nu sunt destule cuvinte in dex sa l caracterizezi,si care oricum va muri in puscarie ca acoloi casa lui.Mai bine o urma pe masa macar nu sta la puscarie.Mai bine wc decat excrement.
Postat 23 Iulie 2017, 04:05 de samaritean
niste nulitati
1 la mana bocsa toata viata lui a fost un praduitor ce sa mai vb de el niciodata nu se afisa singur inainte era sluga lui lungu dupa ce ia furat masina s a rupt prietenia singurul care il mai baga azi in seama e alt sifon costi marie care i a batut fata pe denisa si gunoiu de bocsa s a facut ca ploua ca sa aiba ceva spate desi saracia de costi e o femeie la bataie numa clisa de pe el sperie prostii......cat despre monica bocsa pe care a .dansato. cine a vrut si cine nu amanta declarata a lui negrutiu si adi din bucuresti ses pare ca se crede o printesa si i place reclama.....pe denisa bocsa hai sa o lasam in pace ca saraca nu are drept la replica din puscarie....deci de la 2 sifoane si o parasuta ce pretentii aveti??? va pupa satu mare care stie dosarul lui bocsocu mizeria oradeei
Postat 16 Iunie 2017, 17:45 de ghelbi
marele hot
bocsa seamana leit cu leana lui costel jur ca se vede pe fata lui inteligenta de 2 clase ca trenul
Postat 16 Iunie 2017, 07:04 de gicacontra
helen
scapati de astia gunoaie ambulante
Postat 16 Iunie 2017, 01:42 de todo
tarantino live
4 gloante pe tun, cate unul pentru fiecare, ca sa scapam de aceste gene degenerate din oras! simplu, rapid, eficient.
Postat 15 Iunie 2017, 22:11 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON