URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
31 Mai 2023, 15:15

„Să faci pace cu trecutul...”. Două psiholoage din Oradea oferă ședințe gratuite în perioada 1-9 iunie 

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Două psiholoage din Oradea, Diana Alungi și Adina Șinca Ciucur, oferă în perioada 1-9 iunie ședințe gratuite de terapie în cadrul unei campanii naționale intitulate „Sprijin copilul din tine să ajungă omul care și-a dorit mereu să fie”. Cele două specialiste subliniază că este importantă vindecarea „copilului interior” pentru fi capabili de relații sănătoase ca adulți. 

Despre „copilul interior”

Campania menționată a fost lansată la nivel național în cadrul programului #Sens by Daniela Gavankar. Cei care doresc să beneficieze de ședințe le pot contacta pe cele două psiholoage prin mesaje transmise pe paginile lor de Facebook. Pentru a se înscrie, doritorii trebuie să-și descrie în câteva cuvinte copilăria și să răspundă la întrebarea „În ce domeniu al vieții tale reacționezi mai degrabă că un copil și nu ca un adult?”.

„Cu toate ca nu există o definiție general valabilă pentru acest concept, putem spune despre «copilul interior» că reprezintă acea parte din noi care înglobează experiențele, senzațiile, emoțiile trăite în primii ani de viață și care determină modul în care vom acționa ca adulți, în momentul în care vom trăi experiențe asemănătoare sau care ne trimit cu gândul la ceea ce am experimentat, din punct de vedere emoțional, în primii ani din viață”, subliniază în contextul acestei campanii Diana Alungi, psiholog clinician.

Să nu plângi... 

Specialista spune că, bunăoară, „un copil căruia părinții îi spuneau mereu că «nu este frumos să plângă», când va deveni adult, își va reprima acele emoții care l-ar putea face să plângă, deoarece mintea lui păstrează încă vie asocierea dintre lacrimi și un gest rușinos, nepotrivit”.

Dacă în copilărie o persoană a fost mereu criticată de părinți, este posibil să rămână cu ideea că nu este suficient de bună nici atunci când devină adultă. 

„Când începem o formă de conectare cu copilul interior, primul beneficiu este descoperirea rădăcinilor unor frici actuale, a unor anxietăți care ne îngreunează funcționarea, a unor insecurități și a unor comportamente dependente sau autosabotoare”, mai spune Diana Alungi, care precizează totodată că cei care încep un proces terapeutic vor „învăța să facă pace cu trecutul” și să devină adulți care au relații sănătoase și care sunt capabili de fericire.

Sprijin pentru femeile însărcinate 

Adina Șinca Ciucur, psiholog, și-a axat această campanie pe felul în care comportamentele nepotrivite ale celor din jur pot să le afecteze pe fetițe și pe adolescente, diminuându-le iubirea de sine, iar mai apoi, la maturitate, să le influențeze chiar și pe perioada sarcinii.

„De mici copile suntem blamate în legătură cum arată corpul nostru, chiar și de părinții noștri”, spune psiholoaga, iar asta înseamnă că „ajungem femei cu multe frici, cu o iubire de sine mică sau deloc, ne lipsește iubirea pentru propriul nostru corp, ne vine greu să avem încredere în corpul nostru și de aici se nasc foarte multe blocaje”. 

Specialista lucrează în special cu femei însărcinate pe perioada plină de emoții a sarcinii și spune că unele pot să nu aibă încredere că pot da viață unui copil pe cale naturală. 

„Am fost crescute să ne fie rușine de corpul nostru fără să realizam consecințele ce vor avea voce în viața de adulți”, transmite Adina Șinca Ciucur, spunând că, dacă în copilărie fetele nu s-au putut apăra de influențele negative primite de la cei din jur, „acum aveți puterea să vă revoltați, să vă apărați și să faceți alegerile potrivite”. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON