URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 10 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
27 Aprilie 2023, 10:30

Să curgă berea! 1 Mai va fi sărbătorit și în Oradea, cu mai multe petreceri cu mici, bere, vinuri și concursuri

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ce se potriveşte la ţanc după o minivacanţă de Paşte? Aţi ghicit, una de 1 Mai! 

Cei care nu şi-au făcut planuri pentru excursii în ţară sau străinătate sau pentru ieşirile tradiţionale în natură, la grătare, mici şi bere, se pot bucura de sărbătoarea muncii şi în Oradea. În oraş se anunţă festivaluri şi petreceri cu "ingrediente" ademenitoare... 

Prilej de chef 

De ce se sărbătoreşte ziua muncii tocmai pe 1 mai? În 1886, la această dată, pe străzile din Chicago au ieşit 90.000 de oameni cerând ca norma zilnică de muncă să fie redusă la 8 ore. Demonstraţiile au continuat, iar în zilele următoare s-a lăsat cu vărsare de sânge, după ciocniri între protestatari şi poliţişti. 

Mişcarea a devenit internaţională după ce asociaţii muncitoreşti din ţări ca Anglia, Olanda, Rusia, Italia, Franţa şi Spania au strâns bani pentru protestatarii americani duşi în faţa instanţei. Greva de atunci şi-a atins scopul, iar ziua de muncă a fost stabilită la 8 ore. Ani mai târziu, în multe părţi ale lumii, de 1 Mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muncii. 

Dacă în perioada comunistă ziua era folosită şi în România pentru manifestări propagandiste, în ultimii ani a devenit un bun prilej de relaxare şi petrecere, mai ales în aer liber. 

Arome locale 

În premieră, berăria artizanală Bers Nova organizează în Cetatea Oradea un festival de 1 Mai. Denumit "MaiFest - mai tradiţional, mai aproape", evenimentul se va desfăşura duminică şi luni, adică pe 30 aprilie şi pe 1 mai, şi va reuni în special vendori locali. 

"La MaiFest împletim tradiţiile străvechi legate de întâmpinarea anotimpului cald cu nostalgia sărbătorii muncii şi cu bucuria petrecerilor în aer liber, cu tradiţionalii mici şi cu bere bună de Oradea Mare. MaiFest este un festival dedicat tuturor orădenilor cu mic, cu mare, este un festival al familiei şi al prietenilor", spun organizatorii, adăugând că totodată vor fi, de pildă, şi ateliere pentru copii ori concursuri pentru adulţi.

De asemenea, pe lângă soiurile artizanale de bere locală, la MaiFest se vor putea cumpăra produse culinare semnate de echipa proiectului "Kreuzet. Poveşti cu gust" şi mititei pregătiţi de echipa "D’ale Porcului". Oaspeţii se vor putea delecta şi cu vinuri de Bihor, cum ar fi cele produse de familia Darabont, cu o istorie viticolă de trei generaţii. 

Party la ERA

Orădenii dornici să sărbătorească 1 Mai fără să părăsească oraşul au şi alte opţiuni. Festivalul care era organizat de regulă în Parcul Bălcescu, acum şantier, se va ţine în acest an în parcarea centrului comercial ERA Shopping Park. 

Evenimentul se va întinde pe parcursul a trei zile, în perioada 29 aprilie - 1 mai, iar organizatorii spun că oferta include "mâncăruri şi băuturi pe gusturile tuturor": "Cei care nu şi-au făcut alt program pot veni să se înfrupte cu mici, ciolan afumat, grătare, frigărui, cozonac secuiesc, gogoşi greceşti, hamburger, îngheţată, popcorn şi tot felul de dulciuri pentru copii". 

Tot în parcarea ERA va fi amenajat un mic parc de distracţii, ce va cuprinde pendulul Extreme, maşinuţe tamponabile, tir sportiv, tir cu arcul şi tobogane gonflabile. 

Maraton de petreceri 

Pentru finalul acestei săptămâni şi începutul celei următoare sunt plănuite şi o serie de petreceri în pub-urile din Oradea, mai cu seamă în cele din Pasajul Vulturul Negru. Proprietarii Edison Pub, Prohibition Cocktail Bar şi Urban Place au anunţat chiar un maraton de 15 petreceri în 5 seri (27 aprilie - 1 mai). 

Evenimentele dedicate sărbătorii de 1 Mai cuprind, printre altele, un party Radio ZU cu Adi Mihăilă, vineri, la Urban Place, precum şi o seară cu muzică retro mixată de DJ Lucian Boescu, sâmbătă, la Prohibition. Se pot face rezervări sau se pot cumpăra abonamente, detalii putând fi găsite pe paginile de Facebok ale localurilor menţionate. 

Tu ce petrecere alegi pentru a te bucura de 1 Mai? 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
?!
De ce nu s-a organizat pe toloaca aia din centru, Piata Unirii?! S-a putut de Craciun, de Pasti si acum nu s-a putut? Te duci la dracu-n praznic si daca bei o bere vii cu ce?! Din centru mai treaca-mearga, te tarai cumva pana acasa.
Postat 28 Aprilie 2023, 12:42 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON