URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Martie 2025, 17:01

Răsturnare de situație la Tribunalul Bihor: Infirmierii bătăuși de la Spitalul Ștei, scoși din arest și puși sub control judiciar

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cei trei infirmieri de la Spitalul de Psihiatrie și pentru Măsuri de Siguranță Ștei, arestați preventiv de Judecătoria Beiuș pentru abuzuri fizice și psihice asupra pacienților, au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Decizia a fost luată luni de Tribunalul Bihor, în urma contestației formulate de cei trei - Tudor Marin Mateaș, Alin Virgil Paul Crâznic și Dan Mihai Tofan - față de arestul preventiv dispus pe 14 martie de Judecătoria Beiuș.

În aceeași cauză, un al patrulea infirmier, Roberto Mădălin Nistor, fusese deja plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. Tribunalul a menținut măsura și în cazul său.

Nu se pot întoarce la lucru!

Potrivit hotărârii definitive, cei patru inculpați nu au voie să părăsească țara și nu își pot relua activitatea la locul de muncă pe durata măsurii preventive.

Măsurile, după cum a relatat BIHOREANUL la vremea respectivă, au fost dispuse la solicitarea Parchetului Beiuș, care la mijlocul acestei luni i-a reținut pe cei patru infirmieri pentru purtare abuzivă și supunere la rele tratamente. Abuzurile ar fi avut loc între 7 și 14 septembrie 2024, în incinta spitalului, și au fost surprinse de camerele de supraveghere.

Potrivit referatului de arestare făcut public la solicitarea BIHOREANULUI, inculpații îi loveau pe pacienți fără niciun motiv aparent, folosind pumnii, picioarele, cabluri, baghete din PVC sau alte obiecte.

Bătăi și umilințe

Într-o singură zi, pe 9 septembrie, Tudor Marin Mateaș a fost surprins lovind mai mulți pacienți: pe unul cu un cablu peste spate, pe altul cu piciorul în zona lombară, iar pe un alt pacient - deja imobilizat - cu o baghetă de PVC. Un bolnav care mânca a fost pocnit cu pumnii și picioarele.

În aceeași zi, Alin Virgil Paul Crâznic a fost filmat lovind pacienți în cap, în sala de mese și pe holuri. Unul dintre ei a avut nevoie de 7-10 zile de îngrijiri medicale.

Dan Mihai Tofan a pălmuit un pacient pentru că încercase să ia un cotor de măr de pe masă, apoi l-a lovit cu piciorul atât de tare, încât acesta și-a răsturnat mâncarea.

„În timp ce era încălțat cu saboți medicali, inculpatul a lovit victima cu piciorul în zona omoplatului stâng și a brațului stâng, fără un motiv vizibil”, se menționează în referatul procurorilor.

Roberto Mădălin Nistor, la rândul său, a fost surprins lovind cu pumnul un pacient care încerca să-și ia bolul cu mâncare. A agresat fizic și alți pacienți, inclusiv în timpul meselor.

Sub nasul managerului

Anchetatorii au remarcat că toate aceste agresiuni s-au petrecut cu doar câteva zile înainte de o inspecție oficială, efectuată între 17 și 20 septembrie de Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Inspectorii au găsit pacienți cu vânătăi pe față și corp, iar trei dintre ei au declarat că au fost bătuți de infirmieri și i-au identificat pe agresori.

Contactat de BIHOREANUL, managerul Spitalului din Ștei, Horia Miara, a declarat că în urma inspecției a fost declanșată o anchetă internă, în urma căreia 10 angajați au fost sancționați, iar cei patru vizați de dosarul penal au primit cele mai dure măsuri, Mateaş fiind concediat, iar ceilalţi trei penalizați cu o reducere de 10% a salariului, timp de trei luni.

Întrebat de ce rezultatele anchetei nu au fost făcute publice, în contextul scandalului național iscat, managerul a răspuns sec: „Sunt treburile interne ale spitalului".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON