Reţeaua durerii: Poveştile cutremurătoare ale unor bihorence care şi-au trăit viaţa sexuală în perioada decretului comunist anti-avort

Imaginează-ţi că eşti îndrăgostit şi faci sex cu partenerul tău. Nu aveţi niciun mijloc de contracepţie, "retragerea înainte de ejaculare" nu prea funcţionează, astfel că plăcerea se transformă în frică. Frica unei sarcini nedorite, la care se adaugă frica de avort, de închisoare, de moarte...

În comunism, dacă erai femeie şi rămâneai gravidă era problema ta. Puteai să apelezi doar la reţeaua clandestină de moaşe, asistente şi doctori care promiteau să te scape de sarcină contra cost, dar cu metode improvizate şi cu riscul vieţii. Dacă se afla, puteai ajunge la închisoare, iar dacă nu, viaţa ta sexuală continua în acelaşi cerc vicios.

BIHOREANUL a stat de vorbă cu mai multe femei şi cu medici care au trăit în epoca sinistră a decretului anti-avort şi vă propune o incursiune într-o lume care a lăsat multe cicatrici pe trupurile şi inimile mamelor, mătuşilor sau bunicilor voastre.

Natalitate forţată

Coşmarul a început în 1966, după ce, într-o şedinţă a Comitetului Executiv al Partidului Comunist Român, a fost prezentat un raport al Ministerului Sănătăţii ce arăta o creştere uriaşă a ratei avorturilor şi divorţurilor în anii precedenţi. Pentru a stopa aceste fenomene şi a creşte natalitatea, Nicolae Ceauşescu a promulgat în luna octombrie a aceluiaşi an decretul 770, care interzicea avortul la cerere.

În mod excepţional, o româncă mai putea solicita întreruperea sarcinii doar dacă îndeplinea anumite condiţii: a născut mai mult de patru copii (număr ulterior modificat la cinci), avea peste 45 de ani, a fost victima unui viol sau incest, viaţa îi era pusă în pericol de sarcină ori suferea de o boală ereditară sau de un handicap.

Controlul vieţii private

Regimul comunist a pornit campanii de promovare a familiei şi a datoriei primordiale a femeii în societate: să aducă pe lume, cu orice preţ, copii ai patriei. Angajaţii fabricilor vizionau filme despre familii fericite cu mulţi urmaşi, iar muncitoarele erau examinate periodic de ginecologi doar pentru a le depista sarcina, nu pentru a le evalua starea de sănătate.

În scurt timp s-au înfiinţat corpuri de control şi au apărut turnători care urmăreau procedurile din casele de naşteri şi maternităţi, verificau registrele şi femeile însărcinate. Scopul? Conform decretului, femeile prinse că au făcut avort ilegal şi cei care le-au ajutat erau pasibili de închisoare.

Mafia avorturilor

Să fii femeie activă sexual în acea perioadă era un calvar. Sexul nu mai însemna plăcere, ci frică. Româncele ştiau că puteau rămâne însărcinate şi, dacă nu-şi doreau copilul, trebuiau să rişte pentru a scăpa de viaţa din pântece. Cum puteau face asta? Numai cu ajutorul unei adevărate mafii de moaşe, asistente şi doctori care, în secret şi contra cost, ofereau întreruperea sarcinii, dar cu metode rudimentare şi periculoase.

"Anticoncepţionalele au început să apară în România abia după 1970, aduse clandestin din Ungaria şi folosite după ureche. Singura scăpare era avortul. Când voiau asta, femeile apelau la anumiţi medici care făceau raclaje discrete şi la unele moaşe care foloseau tehnici empirice", spune doctorul George Filip (foto), azi în vârstă de 96 de ani, ginecolog la Maternitatea din Oradea mai multe decenii, singurul medic activ în acea perioadă care, la solicitarea BIHOREANULUI, a acceptat să vorbească despre reţeaua avorturilor clandestine.

Frică şi moarte

Raclajul este o tehnică folosită şi acum şi presupune dilatarea forţată a colului uterin şi răzuirea lui cu o chiuretă pentru extragerea embrionului şi a placentei. Operaţiunea dura minute sau ore, iar pacientele o îndurau pe viu, neputând fi anesteziate. Chiuretajul era o tehnică folosită mai rar, pentru că instrumentele se găseau greu, aşa că mulţi medici provocau avortul şi cu ajutorul pensei uterine, cu care rupeau bucăţi din făt.

Trusa chiuretaj (Sursa foto: Totuldespremame.ro)

Cele mai periculoase avorturi, spune dr. Filip, au fost făcute de moaşe sau femei fără pregătire medicală, care injectau substanţe, precum rivanolul, în uterul femeilor, în încercarea de a provoca evacuarea organismului viu. Lichidele, însă, puteau afecta grav sănătatea femeilor, iar unora le provocau decesul.

"Multe ajungeau la spital cu infecţii şi septicemie, iar unii din personalul medical, sub presiunile miliţienilor sau securiştilor, le lăsau să moară pentru că nu spuneau cine le-a provocat avortul. Îmi amintesc de o tânără care a ajuns la noi într-o noapte. Agoniza şi ştiam că i s-a făcut un avort, dar nu ştiam cu ce. Bănuiam că era vorba de o soluţie pe care a înghiţit-o. Am rugat-o să-mi spună ce a folosit, promiţându-i că nu voi zice, pentru a şti ce medicaţie să-i dau. Dar nu mi-a dezvăluit. A preferat să moară în dureri", rememorează medicul.

Transformate în călăi

Disperarea şi lipsa banilor le împingeau pe unele să încerce singure metode abortive. "Îşi introduceau obiecte ascuţite în uter, chiar şi andrele, iar într-un final ajungeau la spital cu complicaţii grave. Unele îşi perforau uterul, altele aveau infecţii. Acum par foarte absurde asemenea lucruri, dar atunci încercau tot ce auzeau", îşi aminteşte dr. Filip.

Un alt coşmar era avortul eşuat. "Mulţi copii s-au născut cu retard şi diferite dizabilităţi. Unii erau rezultatul unor proceduri improvizate şi nereuşite de întrerupere a sarcinii", confirmă reputatul pediatru Ritli Ladislau (foto).

Cert e că în primii ani, decretul lui Ceauşescu şi-a atins scopul. În 1967 natalitatea s-a dublat, iar până în 1972 s-au născut peste 2 milioane de copii, numiţi ironic "decreţei". Apoi, însă, natalitatea a început să scadă din nou, iar în 1983 revenise deja la cifrele din 1966.

Fără scăpare

Nu există un număr exact al româncelor decedate după ce au încercat să scape de sarcină, dar se presupune că au fost peste 10.000. Multe familii încercau să mituiască medicii legişti pentru a schimba în documente cauza morţii şi a le scuti de posibile procese.

(captură video film "Decreţeii")

Printre femeile care şi-au pierdut astfel viaţa s-a numărat, în 1978, şi o bihoreancă al cărei deces a dus la condamnarea unei asistente. "Eram specializată în obstetrică la o casă de naşteri din judeţ şi m-a chemat să o consult. Am mers la ea acasă, după ce mi-a spus că vrea să afle în ce stadiu se află sarcina. Când îi examinam vaginul a început să-i curgă un sânge fetid. Mi-am dat seama că făcuse ceva. I-am spus să meargă la spital, iar apoi am plecat", îşi aminteşte Elena, acum în vârstă de 72 de ani.

A doua zi, asistenta s-a trezit cu Miliţia la uşă şi a fost dusă la secţie pentru "a oferi nişte informaţii". Înainte de plecare şi-a luat la revedere de la soţ şi şi-a îmbrăţişat copilul de numai un an. Presimţea că nu-i va revedea curând. Şi aşa a şi fost.

Elena a fost acuzată că a făcut avort ilegal. "Deşi cumnata femeii, care şi murise între timp la spital, a venit la proces şi a spus că o moaşă i-a făcut de fapt avortul, judecătorul m-a condamnat la 7 ani de închisoare", îşi aminteşte fosta asistentă, eliberată totuşi după 3 ani dintr-un penitenciar de femei din Prahova.

Salvată de părinţi

Subiect tabu, fetele şi băieţii îşi începeau viaţa sexuală fără să aibă minime cunoştinţe despre corpul lor. La fel a fost şi cazul Danei. "La 21 de ani am avut prima relaţie de iubire, eram studentă şi am rămas însărcinată cu doar câteva luni înainte de Revoluţie. Nici măcar nu mi-am dat seama. Îmi amintesc doar că le-am spus părinţilor că nu mă simt bine, le-am enumerat simptomele, iar ei au ştiut", povesteşte bihoreanca, azi de 54 de ani.

Tatăl a însoţit-o la un medic care a confirmat sarcina. Fără multe discuţii, părinţii au dus-o apoi în Cluj, la o femeie care făcea avorturi. Dana ştie că respectiva i-a introdus un lichid în uter, apoi a aşteptat să curgă sânge. Fizic s-a recuperat după câteva zile, dar psihic a fost traumatizată mult timp.

"N-am mai vorbit despre asta niciodată cu familia mea. Multă vreme nu m-am mai gândit, dar când am rămas însărcinată cu fiica mea, care acum e o tânără frumoasă, mi-a trecut prin minte ce bine ar fi fost să mai am un copil", spune Dana.

2 copii şi 4 avorturi

Femeile căsătorite îşi doreau şi ele întreruperi de sarcină, fiindcă multe nu îşi permiteau să mai crească alţi copii. Violetei i s-au provocat patru avorturi. "Primul l-am făcut în 1981, la 27 de ani. Aveam deja o fată şi un băiat, şi ne descurcam greu. Cu soţul nu mă înţelegeam bine, era agresiv. Vecina m-a convins, făcându-mi legătura cu o asistentă de la maternitatea din oraş care o scăpase şi pe ea de probleme. I-am plătit 3.000 de lei (un salariu lunar din acea vreme – n.r.) şi am aşteptat-o acasă, în bucătărie", zice ea.

"Salvatoarea" a stat 30 de minute, i-a introdus rivanol în uter, apoi a plecat. Violeta a aşteptat cu orele să elimine placenta şi fătul. Apoi, vecina a ajutat-o să cureţe şi să îngroape rămăşiţele pruncului nenăscut.

La a patra întrerupere s-a recuperat mai greu. "Am pierdut mult sânge şi ameţeam. Timp de două luni am fost slăbită, abia mă ridicam din pat. Bărbatu` n-avea nicio treabă. Aştepta să mă însănătoşesc, s-o facă din nou cu mine. M-am tratat cu ceaiuri şi cu puţinele medicamente pe care le aveam contra durerii. A fost groaznic!", mărturiseşte Violeta.

"Doar chin şi suferinţă"

A suferit apoi mulţi ani. Îi era frică să mai facă sex, accepta doar obligată, iar după aceea plângea nopţi întregi, temându-se că va fi din nou gravidă. Cu copiii a fost o mamă distantă. Singurul îndemn pe care Violeta i l-a dat fetei, când aceasta a crescut, a fost să nu rămână însărcinată. Cu băiatul nu a avut niciodată discuţii despre viaţa intimă. "Asta m-a îndepărtat de ei, dar am preferat să ţin totul în mine decât să le spun că viaţa mea sexuală a fost doar chin şi suferinţă".

În urmă cu doi ani, a decis să meargă la psiholog, încurajată de fiica sa, care între timp i-a aflat povestea. I-a fost greu să se destăinuie, dar acum se bucură că poate vorbi deschis despre cel mai întunecat subiect din viaţa sa. "Au trecut peste 30 de ani de atunci, dar încă am traume şi mi-a luat mult să înţeleg că nu mă pot vindeca fără ajutor", spune ea. Convinsă că în aceeaşi situaţie se află o mulţime de femei, care chiar şi după atâtea decenii ascund tot ce au îndurat în tinereţe...

CUM E AZI
De la 500 de lei...

În prezent, întreruperea sarcinii este permisă în România, dar nu toţi ginecologii acceptă să o facă. Dacă o femeie solicită un astfel de serviciu la un spital de stat, de obicei e îndrumată spre un doctor care face avorturi.

Procedura nu e decontată de Casa de Asigurări de Sănătate, aşa că trebuie plătită. Tarifele pornesc de la 500 lei în cazul unei sarcinii de până la 8 săptămâni şi pot depăşi 1.200 lei în funcţie de cât de avansată e sarcina, de anestezie şi procedura folosită (avort medicamentos, aspiraţie sau chiuretaj).

INCOMPLETE
Avorturi în scădere

În ultimii 10 ani, indicele natalităţii a fost constant în Bihor - circa 6.000 de naşteri pe an. Cele mai puţine s-au înregistrat anul trecut, când 5.866 nou-născuţi au fost declaraţi în registrele autorităţilor, potrivit Direcţiei Judeţene de Statistică.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică, în ultimul deceniu numărul avorturilor a fost în scădere constantă: 1.849 în 2012, 1.785 în 2015 şi doar 1.106 în 2021.

Cifrele ar putea să fie, însă, mai mari. "De la instituţiile de stat primim datele exacte, dar clinicile private nu sunt obligate să comunice numărul întreruperilor de sarcină", explică purtătorul de cuvânt al DSP Bihor, Dorel Ţîrţ.