URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Decembrie 2022, 19:05

Procurorii dezvăluie amănunte șocante despre prădătorul sexual de la Spitalul de recuperare Felix!

Procurorii dezvăluie amănunte șocante despre prădătorul sexual de la Spitalul de recuperare Felix! sursa foto: Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a făcut publice primele informaţii oficiale despre cazul asistentului medical de la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, dezvăluind acuzaţiile şocante pentru care i-au solicitat arestarea. 

"Masaje" indecente

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, la solicitarea BIHOREANULUI, bărbatul, Mircea Costel Bratosin, care efectua proceduri de masaj terapeutic în cadrul spitalului, a avut prima reclamaţie în aprilie 2021, din partea unei tinere paciente căreia "i-a atins, masat, scuturat şi strâns sânii, precum şi fesele".

O lună mai târziu, bărbatul a agresat sub aceeaşi formă o altă pacientă. "Şi în acest caz, inculpatul i-a atins, masat, scuturat şi strâns sânii, precum şi fesele", se arată în comunicat. 

Alte trei tinere l-au reclamat în vara acestui an. În iunie, o femeie care i-a ajuns în cabinet a avut parte de un adevărat şoc. "Inculpatul i-a masat în repetate rânduri sânii, fesele, şi-a rezemat mâna între fesele acesteia şi s-a atins în repetate rânduri cu penisul semi-erect de corpul acesteia", provocându-i "o stare confuză, incomodă, jenantă".

Altor două paciente, care i-au ajuns pe mână în luna iulie şi august, le-a masat "în mod repetat sânii, fesele şi zona abdominală".

Procurorii caută şi alte victime

Anchetatorii arată, totodată, că bărbatul îşi alegea victimele din rândul pacientelor tinere şi le batjocorea masându-le sânii, fesele şi coapsele, "fără nicio legătură cu afecţiunile de care acestea sufereau", profitând de poziţia sa, de context, de autoritatea medicală pe care o avea asupra pacientelor sale care urmau proceduri de tratament. 

"Acţiunile inculpatului sunt în afara procedurilor medicale, acestea neavând legătură cu actul medical şi afecţiunile de care suferă persoanele vătămate", scrie în comunicatul Parchetului Oradea.

Procurorii precizează şi că "există posibilitatea ca şi alte paciente care au urmat tratament în cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, în îngrijirea inculpatului, să fi fost victime ale acestuia". 

Cum şi-a justificat faptele

După cum BIHOREANUL a dezvăluit marţi, Judecătoria Oradea a emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui Mircea Costel Bratosin, asistent medical balneofizioterapeut la Departamentul Masaj al Spitalului Clinic de Recuperare din Băile Felix, pentru agresiune sexuală în formă continuată, ca urmare a unor reclamaţii făcute de pacientele spitalului, care i-au ajuns pe mână şi pe care, în timpul unor proceduri, le-ar fi atins în zone nepotrivite.

Bărbatul, susţin aceleaşi surse, ar fi încercat să îşi justifice faptele prin aceea că ar avea probleme de vedere şi i-ar fi "alunecat" mâna pe sânii şi părţile intime ale pacientelor pe care le masa, însă procurorii au apreciat că numărul victimelor şi al împrejurărilor în care le-a pus în situaţii nepotrivite este prea mare ca să fi fost o simplă întâmplare. Până în prezent, aceştia au reuşit să identifice cinci victime, asupra cărora maseurul e acuzat că a comis 16 acte materiale de agresiune sexuală.

Mircea Costel Bratosin este cunoscut în Oradea ca fiind implicat în diverse proiecte, inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi. Între altele, a fost cunoscut şi ca fiind "primul concurent albinos" la emisiunea "Chefi la cuţite".

Detalii, în articolul "Asistent medical de la Spitalul de Recuperare din Băile Felix, arestat pentru agresiune sexuală: Cinci femei l-au reclamat! (VIDEO)"

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON