URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Minerii au protestat la Oradea, pe motiv că pensiile lor au fost reduse drastic odată cu noua lege, care pune pe prim plan criteriul contributivității. Ei au mai puțini ani lucrați, pentru că aveau grupa de muncă zero și ieșeau mult mai devreme la pensie. Așa se face că, după noul algoritm, ortacii pierd bani mulți la pensie...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Iunie 2024, 09:50

Prima companie în Parcul Științific și Tehnologic din Oradea va face dezvoltări hardware și software

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Prima firmă rezidentă a noului Parc Științific și Tehnologic din Oradea, dat în folosință de Consiliul Județean Bihor în urma unui proiect cu fonduri europene, este compania EBM-PAPST Automotive & Drives Romania, a anunțat vineri administrația județeană, care a informat că aceasta va plăti o chirie lunară de peste 5.500 euro în următorii doi ani, pentru 8 birouri cu o suprafață totală de 421 metri pătrați.

Primul pas

Contractul s-a semnat joi, 6 iunie, iar compania EBM-PAPST urmează să desfășoare activități de dezvoltare hardware și software în domeniul acționărilor electrice.

Parcul Științific și Tehnologic Bihor, realizat de CJ Bihor din fonduri europene pe strada Ceyrat, este dedicat proiectelor de învățământ, cercetare și transfer tehnologic, punând laolaltă companii, specialiști și universități. „Acest demers urmărește valorificarea pe piață a inovațiilor, crearea de locuri de muncă în domenii avansate și dezvoltarea potențialului științific și tehnologic”, subliniază CJ Bihor.

În perioada următoare va fi reluată licitația pentru închirierea celor 27 de birouri rămase disponibile în clădirea Parcului Științific și Tehnologic. La etajul 1 sunt disponibile trei încăperi de tip Makers Ecosystem și 14 încăperi de tip Open Lab, iar la etajul 2 patru încăperi de tip Makers Ecosystem și 14 încăperi de tip Laborator de Inovare.

Noile tehnologii, în producție

Companiile vor putea închiria încăperi echipate complet, având acces la utilități, inclusiv la rețeaua de telecomunicații a parcului, precum și servicii de pază și protecție. Firmele vor beneficia de sprijin pentru dezvoltarea parteneriatelor, consultanță de afaceri și tehnologică, promovarea activităților, întreținerea bazelor de date și valorificarea facilităților legale.

Rezidenții au dreptul la un loc de parcare gratuit pentru fiecare încăpere închiriată, la personalizarea spațiilor și la utilizarea exclusivă a acestora. De asemenea, au acces gratuit la sălile de mese de la etajele I și II și acces, contra cost, la alte facilități, cum ar fi săli de ședință, sala de conferințe și laboratoare.

Chiria pentru spațiile de birouri a fost stabilită la 10 euro/mp/lună, fără TVA, cu toate utilitățile incluse. Pentru închirierea sălii de ședință, a sălii de conferință și a altor spații se percep taxe suplimentare, cuprinse între 50 și 300 de euro pe zi.

Obiectivele Parcului Științific și Tehnologic Bihor includ asigurarea transparenței datelor pentru suport investițional, dezvoltarea și colaborarea cu centre de competență tehnologică regionale, sprijinirea companiilor de tehnologie și crearea unui centru de competență pentru prototipare și dezvoltare de produse. Parcul facilitează legătura între mediul universitar și cel de afaceri și sprijină elevii și studenții în domeniile STEM (Science, Technology, Engineering, Mathematics).

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Daca LASERUL de la MĂGURELE ar fi fost la ORADEA
Din păcate Laserul a fost poziționat nicăieri....
Postat 08 Iunie 2024, 23:25 de Sandu2100
sanduivanov
Schimba tratamentul
Postat 08 Iunie 2024, 19:02 de Sandu2100
Ecosistemul factorilor de decizie & Laboratoare deschise multiplanificate.
Păcat că nu au făcut o hală etajată de acest fel, surioara "parcului tehnologic și de inovație" din Oradea ... și în Birtin, cu dedicație pentru ce iese de sub coada vacii.
Postat 08 Iunie 2024, 17:13 de KP
Makers Ecosystem & Open Lab.
Cocălarii nu știu că există termeni în limba română ce definesc aceste așa-zise tipuri de încăperi. Mare-i snobismul la românii noștri.
Postat 08 Iunie 2024, 17:02 de KP
Apar tot mai multe joburi pe IT, inginerie si bine platite
Dar daca nu esti calificat, tot de salarii mici te plangi si de creste salariul mediu. In schimb, la Timisoara, Cluj, unde salariul vazatoarei de la Carrefour e acelasi ca in Oradea, dar chiriile si apartamentele mai scumpe, degeaba ai salariul mediu mare daca nu esti in pozitia aia, daca nu e sotul in domeniu. Ar trebui INS sa dea date privind salariul median pe judet si pe oras si procentul de salariati raportat la populatie. Sunt si judete desert, cu 100.000 de someri, pensionari, asistati social, si 50.000 de bugetari care tin judetul, administratia locala, politia si spitalele, iar apoi in statistica ai zice ca in medie o ducem bine, dupa cum bine explica excalibur cu salariul mediu in sectorul public de 3x peste cel din privat in urma cu 2 zile la o alta stire.
Postat 08 Iunie 2024, 13:24 de unu
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON