URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Decembrie 2024, 15:20

Prim-procurorul Parchetului Oradea, luat de gât la Hanul Pescarilor! De la ce a pornit altercaţia

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A fost scandal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la restaurantul Hanul Pescarilor din Oradea, provocat de comportamentul nepotrivit al prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, Lucian Paşca.

Totul a pornit de la... fumat

Potrivit surselor BIHOREANULUI, magistratul, care săptămâna trecută a câştigat concursul pentru numirea în funcţia de prim-procuror al Parchetului Oradea, unitate pe care o conducea până acum cu delegare, se afla la restaurant cu un grup de prieteni şi a avut o atitudine nepotrivită întreaga seară, aprinzându-şi în mai multe rânduri ţigara, încălcând astfel legea care interzice fumatul în spaţii închise.

Însoţitorii săi nu au intervenit, dar angajaţii localului i-au atras de mai multe ori atenţia asupra interdicţiei, stingându-i ei ţigările pe care le aprindea. Asta nu a făcut decât să-l enerveze pe procuror, care şi-ar fi declinat calitatea şi i-ar fi înjurat pe tot parcursul serii. În final, la ultima intervenţie a unui chelner, discuţia a degenerat, iar angajatul l-a scos cu forţa din local, strângându-l de mână şi de gât.

Altercaţia a fost confirmată şi de reprezentanţii Poliţiei Bihor care, într-un punct de vedere transmis pe marginea cazului, la solicitarea BIHOREANULUI, au arătat că în urma agresiunii, procurorul "aflat în timpul liber" s-a ales cu "mai multe leziuni". 

Deşi magistratul nu a reclamat agresiunea, poliţiştii au deschis un dosar penal și „fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe".

„Îl vom reclama”

Pe de altă parte, însă, revoltaţi de comportamentul procurorului, patronii restaurantului sunt decişi să-l reclame.

"Domnul procuror şi-a declinat calitatea doar ca să ne intimideze angajaţii, i-a înjurat toată seara, a avut un comportament execrabil şi nu consider că e normal. Suntem angajaţi HORECA, am mai avut de-a face cu aşa ceva, dar nu din partea unui angajat al Statului. Dacă nu avem o reacţie, va face în continuare la fel", a declarat pentru BIHOREANUL unul dintre patronii restaurantului.

Șeful Parchetului Oradea nu a putut fi contactat duminică pentru a-și prezenta punctul de vedere legat de incident, iar superiorii săi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor au refuzat să comenteze.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
da
de vina sant sefii lui ca nu il dau afara , a murdarit imaginea institutiei ? afara cu el !
Postat 02 Decembrie 2024, 02:44 de richard
Felicitări ospatarilor
Asta înseamnă sa fi suveran ( dacă tot vorbesc unii de suverani ) ați demonstrat dovadă de curaj.
Postat 02 Decembrie 2024, 00:43 de Sandu2100
Parvenit
Comportament vulgar, de parvenit ordinar. Această specie bipedă, când ajunge în fruntea bucatelor, se crede dumnezeu. Dacă rămâne în funcție va fi un semn rău pentru justiție.
Postat 01 Decembrie 2024, 23:49 de marginan
Jalnic
A plecat POPA VASILE si a revenit POPA VASILE , sub alt nume LUCIAN PAȘCA , precis au supt la acelasi sân si au pupat aceleasi obraz
Postat 01 Decembrie 2024, 23:44 de Mare_blue17
Nu s-a cumințit
Chiar nu îmi dau seama cum a reușit să ajungă procuror, poate că îl duce capul, dar comportamentul lui în societate, anturajul, e de golan și nu "vorbesc" doar de cazul de față. Sper să nu ne dezamăgească și să mai "auzim" și de altele.
Postat 01 Decembrie 2024, 18:35 de Phoenix
Mani pulite - marca Basescu
La presiunile UE si FBI, le-au dat inamovibilitate, sa poata judeca drept, salarii xxxl si pensie speciala 85% din veniturile ultimei luni de activitate, pe la 45-50 de ani.[ https://romania.europalibera.org/a/magistrati-speciali-salarii-pensii/32634728.html ] "În timp ce pentru ceilalți beneficiari de astfel de pensii speciale, militari, de pildă, baza de calcul este de 65% din media salariilor brute pe ultimele 12 luni, la magistrați este 85% din ultimele 48 de luni.". Ce fac specialii cu 15-25.000 lei pensie, luna de luna, in timp ce proletarii trag 9 ore in multinationale pentru 3000? Ministerul muncii,familiei si egalitatii de sanse, o lozinca electorala...
Postat 01 Decembrie 2024, 17:52 de excalibur
Extazul puterii functiilor nu ii tine pe toti...
Multi nu sunt in stare sa diferentieze puterea conferita de o functie vremelnica cu persoana ce o ocupă. Se amagesc ca puterea functiei le apartine. Si cum mandria șade inaintea căderii... Mno, asa e la stat...
Postat 01 Decembrie 2024, 17:45 de scorilo
Comportamentul e de stăpân pe moșie
Ce, comentează careva?
Postat 01 Decembrie 2024, 16:59 de Pepe
Candva, in Oradea...
... era un restaurant, Pisica albastra (Kék macska). Aici se incingeau chefurile notabilitatilor, incheiate mai mereu cu scandal. Politia, sesizata de patron, venea si-i salta pe toti, cei cu gura mare beneficiau, ca bonus, de un masaj cu pulanele. A patit-o si unul dintre primarii de la aceea vreme. Dimineata venea comisarul care-i scotea de la bulau si-i invita la o ,,cafea" (cui pe cui se scoate!) in biroul lui. Cate unul se mai plangea ca-l strange pielea, dar comisarul ii inchidea gura: ,,D-le consilier/judecator/etc, invit ziaristii sa va vada, sa le relatati cum ati ajuns sa fiti arestat de agenti!". P.S. Comisarul, baiat fin, ii scotea pe usa din dos, nu-i dadea pe mana presei, ii dojenea, nu-i umilea.
Postat 01 Decembrie 2024, 16:37 de pinonel
Domnule prim-procuror....
....demisia din functie.....dar repede....
Postat 01 Decembrie 2024, 15:59 de Advertorial
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON