Politician, caut carismă!

E foarte greu să fii om politic dacă nu ai carismă. Toate treburile tale devin mult mai dificile şi mai complicate, ideile îţi ajung mai greu la public, trebuie să munceşti mai mult pentru a dărâma gardul de sârmă ghimpată dintre tine şi ceilalţi. Alegătorul e dependent de frumos, de omul simpatic, de politicianul uns cu toate alifiile de înfrumuseţare, nu vrea să se uite la oameni mai urâţi decât el.

Fenomenul e explicabil. Din moment ce omul politic îţi intră în casă prin televizor, prin cutia poştală sau chiar pe uşă când e campanie, el trebuie în primul rând să fie plăcut ochiului. Cine s-ar uita la un film cu actori antipatici? Eu am o prietenă care nu se uită în ruptul capului la filmele lui Jim Carrey din pricină că nu-l poate suporta pe actor.

În relaţia cu clasa politică, suntem toţi ca femeile, ne conducem după sloganul „Nu contează ce îmi spui, ci cum îmi spui”. Veştile proaste şi ideile nepopulare alunecă mai fin dacă vin de la cineva care a fost Mister Boboc, furăciunile de la buget sunt mai uşor de trecut cu vederea dacă autorul are gura ca frăguţa şi ochi negrişori sau un decolteu larg cât Delta Dunării.

Pe de altă parte, nici prea multă frumuseţe nu-i bună. Dacă ai fost manechin în tinereţe, talanga asta o să-ţi atârne toată viaţa de coadă. Dacă ai buze umflate şi picioare lungi cât un mandat, te bagă poporu' în categoria „piţi” şi te ia la mişto fără să ştie cum te cheamă. În politică trebuie să fii nici prea-prea, nici foarte-foarte, aşa, „nici tânăr, nici bătrân; nici înalt, nici scund; nici gras, nici slab”, vorba căpitanului Panait din seria B.D.

Uitaţi-vă la Consiliul Judeţean! Pe lângă dificultăţile şi presiunile aferente funcţiilor, board-ul de conducere are cea mai necarismatică formulă din ultimii ani. Preşedintele Pásztor e un om bun, ştiu asta, dar ca om politic nu ştie să fie senin şi să le intre oamenilor pe sub piele. Vicepreşedintele Mang, un bărbat bine, cu un aer bonom, este tare neinspirat în ieşirile publice şi în felul în care priveşte lumea de după paravanul funcţiei.

Primarul Bolojan, nici el un simpatic din naştere, a renunţat la mustaţă, şi-a mai despicat sprânceana şi, din când în când, mai scapă câte un zâmbet. În cazul lui, populismul şi simpatia nu se află printre priorităţi. Susţinerea electoratului de la ultimele alegeri i-a dat impresia că ar putea să dărâme stadionul, catedrala iubitorilor de fotbal din oraş, fără să se teamă de urmări politice.

Diferenţa dintre exemplele de mai sus o putem sintetiza printr-un exerciţiu de imaginaţie în care pomeniţilor le-am inversa poziţiile. Probabil că Bolojan ar fi găsit o modalitate onestă de a ne explica de ce au plecat companiile aviatice internaţionale de la Oradea şi poate ar fi dat chiar impresia că suferă din cauza asta. În acelaşi timp, dacă duo-ul Pásztor-Mang ar fi anunţat că vor să dărâme stadionul, ne-am fi răsculat brusc şi ne-am fi petrecut vara înjurând în ungureşte pe la proteste, cu pancarte #kitartok* deasupra capului.

*#rezist