URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 26 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
07 August 2016, 18:10

Patru tineri reţinuţi, după ce s-au bătut între ei la Festivalul Berii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trei orădeni, cu vârste de 32, 30 şi 29 de ani, şi un bărbat de 27 de ani din Sântandrei au fost reţinuţi pentru 24 de ore de poliţiştii bihoreni, după ce s-au bătut între ei sâmbătă seară, la Festivalul Berii, organizat pe platoul din faţa Arenei Antonio Alexe.

Potrivit unui comunicat transmis duminică de IPJ Bihor, scandalul dintre cei patru a pornit de la neînţelegeri mai vechi. "Cele patru persoane s-au certat, s-au agresat reciproc, având asupra lor şi arme albe, şi au provocat scandal în cadrul evenimentulului public, tulburând astfel ordinea şi liniştea publică", se arată în comunicat.

Tinerii nu au apucat să se rănească prea tare, pentru că au fost văzuţi de poliţiştii şi jandarmii care erau în zonă tocmai pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Toţi patru sunt acum urmăriţi penal de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru a stabili vina fiecăruia, dar şi dacă mai au şi alte activităţi infracţionale.

"Poliţiştii bihoreni vă amintesc că sunt mereu la datorie, că veghează pentru liniştea şi siguranţa semenilor şi că nu vor ezita să aplice cu fermitate legea faţă de orice persoană care ar încerca să provoace un conflict stradal, punând astfel în pericol siguranţa cetăţenilor", se mai arată în comunicatul IPJ.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
şi că nu vor ezita să aplice cu fermitate legea
"şi că nu vor ezita să aplice cu fermitate legea" Baaaaa lasa-ti vrajeaaalaaa !!!! Unde sunt ofițerii BCCO care trebuiau să verifice averea ilicită a directorului adj AIO CRISTIAN NOROCEL POPESCU !! !? S-ar în sus la ordin si se asează cuminti în bancă la un telefon !!! ?
Postat 08 August 2016, 07:53 de oradearosie
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.525 RON
  • 1 EUR = 4.9214 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON