URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Fosta a doua armată a țării, CFR-ul, a ajuns într-o stare jalnică. Firma e cu datorii uriașe la bugetul de stat, dar managerii prosperă și primesc bonusuri de performanță. Salariile s-au mărit simțitor la toate nivelurile, la fel cum a crescut și stratul de jeg pe garnituri. Locomotivele se aprind pe traseu, dar și pălinca în mecanicii de locomotive. Nașii se uită urât la tine dacă faci imprudența să cumperi bilet, iar întârzierile sunt atât de mari încât instituția pare că nu a ieșit din Evul Mediu...
Zic şi eu
Adrian Cris
De-o vreme, televiziunile de știri sunt toată ziua cu Bolojan în gură. Cu cât omul tace despre sine cu mai multă încăpățânare, cu atât mai abitir îl pomenesc ceilalți...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Martie 2021, 19:41

Oradea, luată ca model: Locuitorii a patru orașe din Bihor vor avea platforme unde să depună gratuit moloz, mobilier vechi și alte deșeuri voluminoase

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorenii din Salonta, Marghita, Beiuş şi Aleşd vor avea din acest an centre pentru colectarea deşeurilor mari aşa cum au orădenii. Consiliul Judeţean a aprobat asocierea cu primăriile acestor patru oraşe pentru construirea a tot atâtea platforme pentru preluarea deşeurilor voluminoase, aşa încât molozul, piesele de mobilier şi alte obiecte de mari dimensiuni de care oamenii vor să se debaraseze să nu mai fie aruncate la întâmplare, pe marginea drumurilor sau a cursurilor de apă.

Acordul de asociere între CJ Bihor şi primăriile Salonta, Marghita, Beiuş şi Aleşd a fost aprobat de aleşii bihorenilor în şedinţa de marţi a deliberativului judeţean, fără niciun vot împotrivă şi fără discuţii, la circa o jumătate de oră după ce preşedintele Ilie Bolojan explicase, într-o conferinţă de presă, scopul proiectului.

Bolojan a afirmat că le mulţumeşte celor patru edili pentru că au fost de acord să pună la dispoziţie amplasamente de câte 3.000 metri pătraţi de teren, pe care CJ va asigura amenajarea de platforme pentru colectarea deşeurilor voluminoase după modelul celor existente în Oradea, cu containere distincte pentru diferitele tipuri de deşeuri şi unde colectarea să fie gratuită în primii trei ani de utilizare.

"Ne propunem să le realizăm efectiv în vara acestui an", a spus preşedintele CJ Bihor despre platformele care vor costa circa 150.000 euro în fiecare din cele patru oraşe.

Conform termenilor asocierii, CJ Bihor alocă sumele necesare pentru realizarea şi dotarea platformelor şi se va ocupa de amenajarea acestora, urmând ca primăriile să le preia gratuit în vederea exploatării şi să adopte regulamente pentru folosirea lor. De asemenea, cele patru primării vor asigura cheltuielile de funcţionare şi cele pentru neutralizarea deşeurilor colectate.

Cele patru platforme din Marghita, Salonta, Beiuş şi Aleşd vor completa Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor, în condiţiile în care în prezent bihorenii, cu excepţia celor din Oradea, nu au unde să depună deşeurile voluminoase.

Preşedintele CJ a adăugat, în fine, că cele localităţi vor încheia protocoale cu cele învecinate, pentru ca şi locuitorii acestora să poată folosi platformele, contravaloarea serviciului de depozitare urmând să fie suportată de primăriile asociate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5156 RON
  • 1 EUR = 4.9742 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON