URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 02 IUNIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mare minune dumnezeiască la Oradea! La noi, peștii urcă pe scări în susul Crișului, datorită dibăciei celor de la ABA Crișuri, iar pictorii își vor expune lucrările la Acvariu. E vorba de noua galerie de artă de deasupra parcării de pe strada Independenței. Până acum Vioara Bara, șefa filialei Bihor a UAP, avea ură pe clădire, pe motiv că e din sticlă, deci improprie pentru expoziții. Se pare că s-a răzgândit, dar...
Zic şi eu
Adrian Cris
A doua zi după alegeri s-a întâmplat ceva peste care PSD-iștii au trecut foarte ușor. „Tătucul” lor, Ion Iliescu, nu doar că l-a felicitat pe Nicușor Dan, ci a și îndemnat partidele, inclusiv pe cel pe care l-a condus, să treacă peste orice animozități și să sprijine „instituția prezidențială în efortul de a asigura stabilitate, continuitate și direcție clară pentru țară”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de rezultatul alegerilor prezidențiale din România?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul publicării acestui text, deja se știe cine este noul Președinte al României. Indiferent de numele acestuia, atribuțiile sale constituționale sunt aceleași, astfel încât este necesar să le cunoaștem în raport cu situația concretă a țării.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Iulie 2024, 16:05

Ocoliţi, şantier în lucru! Pietonii se aventurează printre maşini pe Bulevardul Decebal, după ce trotuarele au fost dezafectate (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pietonii orădeni se aventurează printre maşini şi utilaje pe Bulevardul Decebal după ce trotuarele de pe ambele părţi ale carosabilului au fost dezafectate. 

Constructorii au spart trotuarele de pe tronsonul bulevardului delimitat de strada Tudor Vladimirescu şi Podul Decebal încă de săptămâna trecută.

"Trotuarele se desfac"

"Trotuarele se desfac pentru amenajarea canalizaţiei tehnice subterane în care vor fi mutate toate cablurile aeriene de pe bulevard şi pregătirea terenului pentru amenajarea bordurii. În paralel, constructorul lucrează la evacuarea molozului din zonă", a declarat pentru BIHOREANUL viceprimarul Marcel Dragoş.

Pentru a nu se expune riscurilor, pe durata lucrărilor pietonii care nu au ca destinație staţia de autobuz ce funcţionează provizoriu pe peronul staţiei de tramvai de după podul Decebal (foto) pot evita zona şantierului pe străzile paralele.

Venind dinspre pod, aceştia ar putea circula pe strada Constructorilor, cu deviere din strada Călăraşilor, sau pe strada William Shakespeare, cu intrare din strada Sovata.

Dincolo de faptul că, peste zi, cele două străzi sunt mai umbrite decât bulevardul aflat în lucru, ceea ce constituie un avantaj pe această vreme caniculară, acestea dau în cele două laturi ale străzii Tudor Vladimirescu de la cele două capete ale şantierului de la pasajul subteran, iar trecătorii nu ar mai fi nevoiţi să se înghesuie între pereţi şi gardul de protecţie ridicat de constructor.

Termen: luna septembrie...

Şantierul pentru modernizarea Bulevardului Decebal pe tronsonul dintre Biserica Emanuel şi Podul Decebal a demarat la sfârşitul lunii iunie. După cum BIHOREANUL a mai scris, lucrările se desfăşoară de ambele părţi ale şantierului de la pasajul subteran în curs de amenajare de-a lungul străzii Tudor Vladimirescu.

Pe porţiunea dintre Calea Aradului şi sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Simion Bărnuţiu constructorii au spart asfaltul şi au început amenajarea canalizaţiei tehnice în care va fi mutate în subteran toate reţelele aeriene. În paralel, aceştia lucrează la amenajarea bordurilor şi înlocuirea stâlpilor de iluminat.

La finalul lucrărilor, carosabilul va fi asfaltat și se vor monta capace de cămin autonivelante mult mai rezistente şi uşor de manipulat.

În paralel, constructorii derulează lucrări similare şi pe tronsonul delimitat de strada Tudor Vladimirescu şi Podul Decebal.

Reabilitarea Bulevardului Decebal va trebui trebui finalizată până în septembrie, astfel încât să poată fi reluată circulaţia tramvaielor la deschiderea anului şcolar, iar traficul auto să reintre la normal.

Lucrările sunt executate de firma Drumuri Bihor, în baza contractului de reparaţii şi întreţineri străzi încheiat cu municipalitatea orădeană.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Sovata?
Sovarmta din câte știu eu nu traversează strada Shakespeare. Eventual Splaiul Crișanei...:)
Postat 25 Iulie 2024, 00:39 de Ppojke
Le-a scăpat edililor noștri ...
... și nu au prevăzut rute alternative, ocolind orașul.
Postat 23 Iulie 2024, 19:33 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4699 RON
  • 1 EUR = 5.0639 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON