URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Toate cele 10.000 de locuri scoase la bătaie au fost vândute, semn că brandul FC Bihor are un potențial uriaș. Ar fi păcat ca, pe lângă tradiționalele echipe de baschet și polo, să nu încercăm marea cu degetul și la datul cu piciorul în minge (mi-e frică să spun că ceea ce se practică azi în România se poate numi fotbal).
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
În regiunea ţării noastre, înţepăturile de insecte dau rareori fenomene grave de intoxicaţie; ar fi nevoie de 500-1000 de înţepături de albine pentru a produce moartea. În regiunile tropicale, în America de Nord şi de Sud, în Africa şi Asia Centrală se întâlnesc păianjeni veninoşi (“văduva neagră”) şi scorpioni. 
13 Decembrie 2015, 16:29

O nouă ediţie a evenimentului caritabil "24 de ore pentru un zâmbet" la Lotus Center

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Continuând tradiţia ultimilor ani, Clubul Sportiv Xterra Sport Bihor, în parteneriat cu Lotus Center Oradea organizează din nou evenimentul sportiv caritabil intitulat "24 de ore pentru un zâmbet", ajuns acum la ediţia a IV-a.

Organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru a ajuta copiii de pe secţia de oncologie a Spitalului "Gavril Curteanu" din Oradea, acţiunea se va desfăşura în intervalul vineri, 18 decembrie, ora 18.00 – sâmbătă, 19 decembrie, ora 18.00, în zona de foodcourt a Lotus Center.

"Prin acest mecanism nou, de a susţine prin donaţii efortul fizic, alergarea pe bandă şi pedalarea pe spinning 24 de ore încontinuu, dorim să oferim o platformă prin care iubitorii de sport şi nu numai pot contribui la recuperarea copiilor bolnavi de cancer", a precizat Szokolszky István, preşedintele clubului Xterra Sport Bihor, în conferinţa de presă ce a prefaţat evenimentul.

"Vă invităm să susţineţi prin donaţii efortul sportivilor care vor alerga pe bandă, respectiv vor pedala pe spinning 24 de ore încontinuu, contribuind astfel la şansa de vindecare a copiilor bolnavi de cancer", a mai precizat Szokolszky. Acesta va alerga 24 de ore neîntrerupt şi şi-a propus să doboare recordul de anul trecut.

Sponsorii şi publicul se vor putea alătura sportivilor având la dispoziţie două benzi de alergare şi două aparate spinning. Participarea se poate face în schimbul unei donaţii în funcţie de posibilităţile fiecăruia, pe bază de rezervare. Doritorii sunt rugaţi să ia legătura cu Răzvan Chiriac pentru rezervări, la numărul de telefon 0724.313.481.

La ediţia de anul trecut s-au strâns 20.166 lei şi s-au contabilizat un număr 3019,2 km parcurşi de echipa de organizare, astfel: Istvan a alergat 180,2 km, Andras Dombi a pedalat 1055 km, Stafeta Eszti si Tibi a pedalat 1154 km şi Kecskés Dávid a pedalat 629 km.

Alături de  Szokolszky István, şi Andras Dombi va pedala neîntrerupt cele 24 de ore, propunându-şi de asemenea un timp mai bun decât cel din anul precedent.

Cei care nu ajung la eveniment, dar doresc să ajute pot dona orice sumă în contul: RO19 INGB 0000 9999 0396 5832 deschis la ING Bank, titular ACS Xterra Sport Bihor, cu specificaţia "24h pentru un zâmbet".

Toate donaţiile vor fi folosite pentru achiziţionarea de echipamente performante necesare în tratamentul copiilor, echipamente care vor fi înmânate la sfârşitul campaniei Spitalului "Gavril Curteanu". "Astfel suntem siguri că banii voştri ajung exact unde trebuie!", au precizat organizatorii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON