URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 18 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Octombrie 2021, 00:00

Nu ratați noul BIHOREANUL tipărit: E jale în spitalele din Oradea care tratează pacienți Covid!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Luni, 25 octombrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, cu un conţinut bogat în informaţii exclusive și variat. Iată ce puteți citi în noul număr:

Jale în spitale

BIHOREANUL a pătruns din nou în spitalele Covid din Oradea, altădată capabile să primească pacienți și din alte județe, acum abia găsind locuri pentru cei din Bihor.

Valul IV, al tulpinii Delta și al nevaccinaților, copleșește sistemul sanitar local: cu mai mulți bolnavi și în stare mai gravă, unii visând la tratamente-minune, după ce au refuzat imunizarea gratuită, cu medici obosiți și cu stocurile de medicamente subțiate dramatic, spitalele anti-Covid au ajuns la limita de jos a rezistenței.

Prinşi în ofsaid

BIHOREANUL dezvăluie amănunte din dosarul penal în care primarul municipiului Beiuş, Gabriel Popa, a fost pus sub urmărire penală de DNA.

Edilul este suspectat că în perioada în care a fost viceprimar a semnat mai multe acte pentru finanţarea ilegală a clubului privat Bihorul Beiuş, în acelaşi dosar fiind învinuit şi ex-primarul Adrian Domocoş, abia eliberat din Penitenciar.

Domocoş Popa

Lumea fără István

Unul dintre cei mai prolifici cercetători ai Universităţii din Oradea a murit la doar 40 de ani, din cauze necunoscute.

Recrutat de Universitate pe când era încă student şi devenit unul dintre cei mai citaţi cercetători orădeni, biologul István Sas-Kovács a fondat unica revistă ştiinţifică locală cotată în clasamentele internaţionale, pe care ani la rând a tipărit-o din banii săi.

2022 aduce taxe noi!

O belea nu vine niciodată singură! După explozia prețului la gaz, scumpirea curentului electric și a combustibililor, impozitele și taxele orădenilor se pregătesc și ele de majorări.

Primarul Florin Birta supune dezbaterii publice proiectul de taxe și impozite pentru anul 2022, ce prevede creșterea acestora. „Nu avem de ales. Acolo unde activitatea implică angajați și costuri cu energia, tarifele ar putea crește cu 10-20%, pentru că aceste costuri s-au scumpit și trebuie acoperite”, spune primarul.

Şpagă demascată

Gheorghina BirladeanuPărinţii nu sunt singurii care trebuie să ducă bani la școală, ci şi profesorii! Nu pentru cele necesare lecţiilor, ci pentru „atenţii” pregătite pentru inspectori. S-a întâmplat la Şcoala Gimnazială Avram Iancu din Oradea, unde în primăvară, înaintea unui control al Inspectoratului Şcolar, directoarea Gheorghina Bîrlădeanu (foto) le-a cerut profesorilor să doneze fiecare câte 150 lei pentru... „protocol”.

O înregistrare care dovedeşte „cheta” a fost transmisă acum BIHOREANULUI de o sursă care a cerut să rămână anonimă. „Directoarea care aspiră la un nou mandat e aceeaşi care în urmă cu câteva luni aduna bani de la profesori, ca să mituiască inspectorii care îi controlau şcoala”, a explicat sursa. Grav e şi că mai-marii învăţământului bihorean au ştiut povestea, dar nu au luat măsuri...

Livada Regală

Unul dintre cele mai tinere sate din Bihor, născut după reforma agrară a Regelui Ferdinand, al cărui nume l-a și purtat, își sărbătorește Centenarul.

Înființat în 1921, satul Livada de Bihor din comuna Nojorid, denumit atunci Regele Ferdinand, împlinește prima sută de ani, după ce comuniștii erau cât pe ce să-l desființeze, dar au sfârșit prin a-l dezvolta și chiar i-au finalizat biserica începută de întemeietori.

Livada

S-a uscat recolta!

Fermierii din sudul Bihorului riscă falimentul, după cea mai slabă recoltă de porumb din ultimii 20 de ani.

Agricultorii din zonele Cheresig, Cefa, Salonta, Avram Iancu și Batăr au avut producții de maximum 3 tone la hectar, de patru ori mai puțin decât prognozau, iar seceta le îngreunează înființarea noilor culturi, motiv pentru care anunță scumpirea alimentelor.

„Amintire de la Tinca”

Turismul de recuperare medicală din Bihor se poate mândri cu mai multe baze de tratament cu tradiție.

Băile Tinca, una dintre cele mai vechi și cunoscute stațiuni balneo-climaterice din județ, are o poveste de generații, începută în secolul XIX și devenită înfloritoare sub regimul comunist, când ajunsese la 4.000 de vizitatori pe an.

Baile Tinca

OPINII

Mircea Chirilă: Birta și Bolojan, după un an

Iată că a trecut un an de mărețe împliniri, de când primarul Florin Birta și președintele CJ Ilie Bolojan au intrat în pită. Fiecare și-a prezentat raportul și câteva observații despre activitatea lor merită făcute.

Adrian Criş: Escrocheria lui Iohannis, neputința lui Bolojan

Nu am urmărit să-l insult pe președintele României, pe care l-am votat de trei ori (în două rânduri vs Ponta și o dată în finala cu Dăncilă, ratată lamentabil de Barna), ci fac doar o constatare. În loc să avem, după legislativele de anul trecut, patru ani de pace, în care aleșii să îndrepte legile stricate de PSD, să gândească un PNRR corect (nu mizeria cu care se laudă „oamenii noi”, în realitate o condamnare la înapoiere) și să facă reformele fără de care, iată, statul a eșuat, Klaus Iohannis a distrus nu doar perspectiva, ci și prezentul. A lipit PNL și guvernarea tocmai acelui PeSeDe pe care susținea că vrea să-l țină deoparte de masa puterii.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
E jale mare.
Liberalii își continuă opera de distrugere a României și a neamului său.
Postat 25 Octombrie 2021, 12:48 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON