URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 08 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Cred că mai toată lumea a auzit de concitadinul nostru George Haber, ajuns în Sillicon Valley, unde a făcut o frumoasă carieră în IT. De câte ori are ocazia, vine în țara natală și deapănă, cu mult umor și competență, experiențele fascinante acumulate într-o viață de om. Așa a făcut și săptămâna trecută, când la IQ Digital Oradea Summit, o manifestare de mare calitate, ne-a povestit despre planurile sale de viitor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vinerea trecută, în dimineața când Administrația Fondului de Mediu a lansat sesiunea pentru depunerea cererilor în Programul Casa Verde, pentru finanțarea instalării de panouri fotovoltaice și, în premieră, și a dotării cu acumulatori, am simțit gustul frustrării. Nu al invidiei față de cei care le-au înregistrat în mai puțin de 2 minute (am prieteni care au reușit), ci al frustrării că n-am priceput unde am greșit...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2024, 18:35

Motor, cameră, începe TIFF Oradea!

Motor, cameră, începe TIFF Oradea! Sursa foto: TIFF Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

TIFF Oradea îşi deschide porţile vineri, 27 septembrie, şi promite un week-end plin, cu filme spectaculoase şi invitaţi speciali în conversaţie cu spectatorii la finalul proiecţiilor. Cea de a 7-a ediţie a TIFF Oradea debutează cu gala de deschidere sold out. 

Triplu premiat la Festivalul de Film de la Veneţia, Anul Nou care n-a fost va fi proiectat în prezenţa actorilor Iulian Postelnicu, Nicoleta Hâncu şi Emilia Dobrin, care vor invita publicul în culisele acestui film plin de umor şi tensiune, la finalul proiecţiei. "Anul Nou care n-a fost" nu este încă o poveste din comunism, iar spectatorii se vor putea convinge de acest lucru sâmbătă, 28 septembrie, la Teatrul de Stat. 

Poate cel mai bun documentar românesc dedicat sportului, Nasty are în palmares suficiente poveşti nespuse despre tenismenul Ilie Năstase. Regizorii Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu şi Tudor D. Popescu vor rămâne la un "schimb de mingi" cu publicul la finalul proiecţiei din 28 septembrie. Curioşii vor afla şi cum a fost să întâlneşti faţă în faţă şi să intervievezi toate super-vedetele din tenisul internaţional. 

Tot sâmbătă, Clasat, una dintre revelaţiile anului în cinematografia autohtonă, premiat la Zilele Filmului Românesc, va fi proiectat în prezenţa regizorului Horia Cucută. Un film al cărui fir narativ porneşte de la două subiecte mult discutate, Inteligenţa Artificială şi toxicitatea de la locul de muncă, este "reţeta" sigură pentru un Q&A spumos.

Ultima zi a festivalului, aduce încă trei proiecţii cu invitaţi speciali: Moromeţii 3, Unde merg elefanţii şi Fără aer

Cel mai popular film românesc la TIFF 2024, Moromeţii 3 vine în faţa publicului orădean cu o prezenţă consistentă, în frunte cu regizorul Stere Gulea, care va fi însoţit de actorii Alex Călin, Olimpia Melinte, Mara Bugarin şi Iulian Postelnicu. Detalii mai puţin cunoscute din timpul filmărilor, dar şi ideile care l-au inspirat pe Stere Gulea să îşi încheie trilogia cu un scenariu original, bazat pe însemnările proprii şi jurnalul lui Marin Preda, sunt doar câteva dintre curiozităţile pe care invitaţii "Moromeţii 3" le vor dezvălui spectatorilor.  

Gabi Şarga şi Cătălin Rotaru, creatorii filmului Unde merg elefanţii, vin, la TIFF Oradea, pentru a răspunde întrebărilor publicului la finalul proiecţiei. O apariţie surprinzătoare în peisajul cinematografiei româneşti, filmul va provoca spectatorii să desluşească o poveste la graniţa dintre realitate şi imaginaţie.

Fără aer aduce, pe marele ecran, povestea profesoarei de literatură Adela Stan, de la Colegiul Naţional "Mihai Viteazul" din Turda, care a fost sancţionată disciplinar după ce le-a recomandat elevilor din clasa a XI-a vizionarea unui film despre relaţia dintre poeţii simbolişti Arthur Rimbaud şi Paul Verlaine. Situaţia a generat un conflict deschis între părinţi, conducerea liceului şi profesoară, despre care publicul va afla mai multe tocmai de la profesoara Adela Stan, care a inspirat filmul. 

Cea de a 7-a ediţie a TIFF Oradea aduce şi o selecţie spectaculoasă de filme străine, două dintre acestea, aclamate de public şi critici, vor fi proiectate în chiar prima zi a festivalului. 

Dincolo de graniţe (r. Levan Akin) este o poveste emoţionantă despre identitate, acceptare şi puterea conexiunii umane. Filmul o urmăreşte pe Lia, o profesoară pensionată din Georgia, aflată în căutarea nepoatei sale, Tekla. Cu o compasiune profundă, "Dincolo de graniţe" explorează partea nevăzută a Istanbulului şi puterea de care avem nevoie pentru a depăşi barierele care ne separă.

Proiecţia va avea loc vineri, 27 septembrie, la Filarmonica de Stat, de la ora 20:00, iar biletele se pot cumpăra de aici

Un amestec strălucit de horror psihologic şi dramă poliţistă, Longlegs are toate ingredientele să devină titlul momentului pentru iubitorii genului. Agenta FBI, Lee Harker, este desemnată să rezolve misterul din spatele unor omoruri şocante, iar lucrurile se complică atunci când află că are o legătură personală cu ucigaşul. "Longlegs" nu este încă un film despre vânătoarea unui criminal în serie, ci o incursiune la limita dintre bine şi rău, cu Nicolas Cage în probabil cel mai bun rol al său. 

Filmul va fi proiectat vineri, 27 septembrie, la Filarmonica de Stat, de la ora 22:00, iar biletele se pot cumpăra de aici.  

A doua zi a festivalului pune în lumina reflectoarelor drama O viaţă remarcabilă (r. James Hawes). Filmul alternează între planul din prezent, care îl urmăreşte pe Nicky Winton la vârsta bătrâneţii, jucat magistral de Anthony Hopkins, şi planul din trecut, care rememorează efortul său supraomenesc de a salva cât mai mulţi copii, preponderent evrei, înainte ca naziştii să închidă graniţele Cehoslovaciei. Aproximativ 6.000 de oameni sunt în viaţă astăzi datorită tenacităţii acestui om. 

"O viaţă remarcabilă" va fi proiectat sâmbătă, la Filarmonica de Stat, de la ora 20:30, iar biletele se pot achiziţiona de aici

Ultima zi de TIFF Oradea promite o încheiere grandioasă: Bastardul, Bestia şi Mic dejun la Tiffany în prim-plan. 

Bastardul (r. Nikolaj Arcelne poartă în Danemarca secolului XVIII, unde căpitanul Ludvig Kahlen are o ultimă soluţie pentru a obţine un titlu nobiliar: va cuceri nordul Danemarcei, construind o colonie pe acest tărâm extrem de sălbatic şi neospitalier. Filmul este o poveste despre ambiţie, supravieţuire şi conflictul dintre vis şi realitate, în mijlocul unor peisaje sălbatice absolut spectaculoase. 

"Bastardul" se poate vedea duminică, de la ora 17:45, la Filarmonica de Stat, iar bilete pot fi achiziţionate aici

O explorare captivantă a dorinţei şi destinului, Bestia (r. Bertrand Bonello) plasează acţiunea într-un viitor distopic, unde umanitatea încearcă să scape de emoţii pentru a se proteja de catastrofele viitoare. Filmul, proiectat în premieră mondială la Veneţia, o are în rol principal pe actriţa-vedetă Léa Seydoux, care a fost numită o "revelaţie" de publicaţia Deadline datorită interpretării sale. 

"Bestia" se poate vedea duminică, de la ora 20:15, la Filarmonica de Stat, iar bilete pot fi achiziţionate aici

Cea de a 7-a ediţie a TIFF Oradea se va încheia cu unul dintre cele mai îndrăgite filme din toate timpurile, Mic dejun la Tiffany, cu iconica Audrey Hepburn în rol principal. O poveste atemporală despre dragoste şi autodescoperire, apreciată de generaţii întregi pentru jocul actoricesc, umorul sofisticat şi şarmul etern al New York-ului. 

"Mic dejun la Tiffany" va fi proiectat în Piaţa Unirii Open Air, de la ora 20:00, iar intrarea este liberă. 

Programul complet poate fi consultat pe oradea.tiff.ro

Cea de-a 7-a ediţie TIFF Oradea este co-organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) şi Primăria Municipiului Oradea prin Visit Oradea - Asociaţia pentru Promovarea Turismului din Oradea şi Regiune. 

Cu sprijinul: Centrul Naţional al Cinematografiei, National Film Institute Hungary, Goethe Institut Bucureşti, Consiliul Judeţean Bihor, Oradea Heritage, Filarmonica de Stat Oradea, Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti, Manifest pentru Oradea, Protimer.

Parteneri: Banca Transilvania, Philip Morris Romania, LIDL, Groupama, Ursus. 

Partener de mobilitate: AutoBara.

Partener de comunicare: Communications Media.

Parteneri de ospitalitate: DoubleTree by Hilton Oradea, Ramada by Wyndham Oradea, Hotel Maxim, 26Bricks.

Parteneri: Piaţa9, Corsarul, ReWine, Bricks, Botanic by Armonia, Meridian, Familia Darabont, Cramele Dextra, Crama Corbut, Barshaker, Ristretto, Snoozz, Spite, LazyHour Music Store.

VISIT ORADEA

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5425 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON