URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
16 Septembrie 2021, 16:21

Ministrul Muncii, la Oradea: Vrea o “majorare consistentă” pentru salariul minim, din 2022

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aflată în vizită de lucru la Oradea, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunţat că susţine cu tărie creşterea salariului minim în România şi îşi doreşte chiar ca majorarea să fie "consistentă", fără a înainta şi cifre.

"Până la finalul lunii octombrie îmi doresc să avem o primă formă de negociere", a declarat oficialul, într-o conferinţă de presă susţinută joi, la Prefectura Bihor. Majorarea se va aplica din 1 ianuarie 2022 şi Turcan a precizat că îşi doreşte să fie "consistentă", ca să compenseze şi creşterile de preţuri cu care se confruntă românii, dar şi predictibilă pentru mediul de afaceri.

"Angajatorii reclamă lipsa forţei de muncă, o lipsă acută şi deja cronică. În România avem aproximativ 400.000 de oferte de locuri de muncă şi doar 200.000 de cereri. Peste tot unde mergi ţi se spune din partea angajatorilor că nu au forţă de muncă. Răspunsul guvernului este educaţie axată pe calificări şi competenţe, prin întărirea învăţământului profesional şi dual, cum prevede şi programul România Educată", a declarat Raluca Turcan.

BIHOREANUL a întrebat-o ce soluţii concrete are şi dacă ea la rândul ei i-a întrebat pe patroni dacă au luat în calcul majorarea salariilor, ca o soluţie pentru ocuparea locurilor libere din companii. "Discut lucrul acesta şi rezultatul este că toate confederaţiile patronale au ajuns la concluzia că salariul minim trebuie crescut", a spus Turcan.

Oficialul a spus că nu se pune problema diminuării taxelor pe muncă, dar că trebuie combătut fenomenul muncii la negru sau la gri.

În Bihor, mai mulţi muncitori decât pensionari

Ministrul Muncii a lăudat şi Guvernul din care face parte, spunând că are două mari priorităţi generate de agenda publică: vaccinarea anti Covid-19 şi sprijinirea persoanelor vulnerabile afectate de scumpiri. "Dincolo de aceste două priorităţi, în spate trebuie să existe un motor care să asigure rezolvarea lor, acest motor îţi vine din investiţii, locuri de muncă şi creştere economică. Iar aceste priorităţi din fericire la noi sunt concretizate în cifre care demonstrează că am crescut investiţiile în România la 23 de miliarde, cu 31% mai multe decât anul trecut, avem 120.000 de locuri de muncă noi şi o creştere economică record", a declarat Turcan.

Aceasta a lăudat şi Bihorul, unde, a spus ea, în acest an s-au creat 3.500 de noi locuri de muncă, au apărut 200 de noi angajatori, iar numărul persoanelor active îl depăşeşte pe cel al pensionarilor.

Măsuri pentru tineri

Turcan a anunţat şi că în şedinţa de Guvern de miercuri a fost modificat intervalul de vârstă pentru tinerii NEETS, adică cei care nici nu mai studiază şi nici nu sunt în câmpul muncii. Dacă până acum erau consideraţi aparţinând acestei categorii tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani, de-acum vor fi acceptaţi cei până la 30.

"Prin această extindere vom reuşi ca într-un an de zile, aproximativ 12.000 de tineri care nu sunt în momentul de faţă nici în sistemul de ocupare, nici de educaţie, să-şi găsească loc de muncă", a declarat Turcan, adăugând că sunt programe speciale de formare pentru aceştia.

Tot în şedinţa de miercuri, Executivul a votat ca tinerii care se află în sistemul de asistenţă socială, dar care pot să muncească, vor primi ajutor social timp de 6 luni după angajare, cu condiţia să rămână în câmpul muncii minimum doi ani, vor putea să-şi deconteze transportul dacă finalizează liceul şi, în acelaşi timp, vor pierde ajutorul social dacă refuză să facă cursuri de calificare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Oradeanbihor
La munca ma trantorule, nu trai din ajutor social.
Postat 18 Septembrie 2021, 01:26 de Sandu2100
@ sandu
Esti prea prost ca sa intelegi. Pentru tine totul e gratis.
Postat 17 Septembrie 2021, 09:24 de oradeanbihor
Sa radeam de tine?
D-na ministru nu cred ca stie pe ce lume trăiește. Sa i para bine daca in 2022 multi isi vor mai permite sa dea salarii si sa si mentina angajații la ce criza economica se întrevede. Probabil nu vrea sa vada faptul că a scazut cu peste 20% puterea de cumpărare fata de anul trecut, majoritatea produselor de construcții și au dublat prețul, gazul a urcat, curentul a devenit vedetă in EU ca si preț. Urcând preturile la produsele de bază si scăzând puterea de cumpărare si crescând cota de indatorare încotro o ne îndreptăm? Ea visează salarii mari dar straița romanilor incepe sa se golească din pacate.
Postat 17 Septembrie 2021, 00:07 de Adrian_Preda
Oradeanbihor
Ce preturi mari, ca nu inteleg????
Postat 16 Septembrie 2021, 22:46 de Sandu2100
Proasta satului
Dupa ce "guvernul meu" ne-a adus inflatie si preturi marite, proasta are o singura solutie: cresterea salarului minim! ceea ce in cel mai bun caz, doar va umple o particica din gaura provocata de preturile mari, in schimb salarii marite inseamna bani mai multi si la buget si presiune mai mare pe angajatori. Vai si amar de ea si de idiotii din jurul ei.
Postat 16 Septembrie 2021, 20:37 de oradeanbihor
Normal că vrea, prăduitoarea.
Pentru că nu sunt, sub minim angajați la stat. Sunt însă la privat destui, iar fiecare creștere a salariului minim înseamnă bani în plus la buget, pe seama fraierilor care muncesc. E vorba de cuantumul celor 25% la CAS, respectiv 10% la CASS și 10% la impozit pe diferența peste minimum. O creștere cu 200 lei spre exemplu înseamnă încă 25 lei de dat "neterminaților" pentru bugetul de pensii. Bașca restul de dat la sănătate și impozit. Și e vorba de cca. 2.000.000 de angajați.
Postat 16 Septembrie 2021, 16:43 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON