Mergem sau nu mergem la vot?

La o primă analiză, bazată pe obida generală şi frustrările acumulate, motivele de a sta acasă par mai multe. Supărarea pe politicieni nu e o boală românească, funcţionează oriunde în lume. La noi pare mai aprigă din cauză că şi noi suntem mai aprigi la mânie. Pe lângă asta, mai ajută şi randamentul scăzut al clasei politice.

Baiul nostru major e că, de obicei, ne apucă supărarea exact când nu trebuie, în cele mai nepotrivite momente. Să-ţi ajungă supărarea la paroxism fix în ziua alegerilor şi, prin urmare, să nu te duci la vot în chip de "Las' că le arăt eu!" este ca şi cum i-ai face cadou un şniţel proaspăt pisicii care tocmai ţi-a furat toate chiftelele din farfurie.

Membrii de partid sunt disciplinaţi şi votează întotdeauna. Dacă doar ei ar vota în România, configuraţia politică s-ar schimba de la foarte puţin spre deloc. Partidul cu cel mai mare număr de membri ar câştiga la infinit alegerile, iar ceilalţi, oricât de bine intenţionaţi, ar rămâne mereu pe dinafară. După cum toată lumea ştie, alegerile sunt socoteli pur matematice.

Motive pro şi contra mersului la vot există cu duiumul şi fiecare le are pe ale sale. Dar cel mai important motiv pentru a merge la urne este acesta: votul creează aşteptări faţă de cei aleşi şi pune presiune pe ei! Imaginaţi-vă ce ar simţi în spate elita emulată în urma unei prezenţe la vot de 85%! Ar însemna că oamenii sunt mereu cu ochii pe tine, îţi vor cere socoteală pentru orice şi îţi vor tolera cât mai puţine greşeli.

Dar atunci când votează prea puţini, mersul la serviciu (parlament, primărie, consiliu judeţean etc.) e floare la ureche. Elevii supravegheaţi de un profesor în loc de trei ştiu diferenţa. Şoferii care întâlnesc un echipaj de poliţie în loc de cinci ştiu diferenţa. Fotbaliştii care sunt arbitraţi de un singur arbitru în loc de trei ştiu diferenţa. Supravegherea relaxată predispune la nelegiuiri fără teama pedepsei.

Că alţii au făcut puşcărie sau au murit pentru ca noi să putem vota, oricât de real este şi oricât de emoţionant sună, nu mai motivează pe nimeni. Nivelul nostru de empatie nu este chiar atât de mare. În ziua de azi ne pasă doar de noi înşine şi de ai noştri. Şi tocmai de aceea trebuie să mergem la vot, indiferent de opţiunea politică!

Electoratul ar trebui să stea cu biciul la cingătoare nu doar în ziua alegerilor, ci pe tot parcursul unei legislaturi, şi să îl folosească la cele mai mici derapaje ale celor puşi la muncă. Cu cât mai multe bice, cu atât mai bine. Dar dacă rolul nostru de cetăţeni se încheie la ieşirea din cabina de vot, boii se vor extrage din jug, vor abandona carul, ne vor călca în picioare grădinile şi vor mânca toate florile ieşite în cale. Iar la final se vor întoarce şi împotriva noastră...