Am o mică plăcere perversă, nemărturisită până acum: îmi place să urmăresc mitingurile electorale. Acele întâlniri dintre "ne prefacem că ne pasă" şi "ne prefacem că vă credem că vă pasă" sunt o combinaţie irezistibilă ce te face să întorci capul, în timp ce, paradoxal, te atrage să priveşti mai departe. Pentru cei de pe scenă sunt exerciţii de putere a propriei persoane şi a organizaţiei. Pentru cei din public e dorinţa de a fi parte dintr-un grup cât mai mare şi mai puternic, de unde şi sentimentul de siguranţă. Dar cireşele de plastic de pe tortul fals al acestor kitschuri de divertisment politic sunt discursurile. Să-l ascultăm pe Liviu Dragnea, live din Dolj:
"Ăsta (PSD - n.a.) este partidul pe care Iohannis şi clica lui vor să îl distrugă". O campanie electorală fără un inamic public este greu de dus. E ca un film de acţiune în care nu există personaj negativ. Lumea cască, se plictiseşte şi pleacă din sală sau schimbă canalul. Aşa că identificarea cu nume şi prenume a duşmanului este obligatorie. Ura e motricea principală. Alegerile nu se câştigă doar cu zâmbete şi pupături, ci şi cu maxilarul strâns şi pumnii încleştaţi.
"Am văzut oficiali europeni care ne critică. Au ajutat ţara asta cu ceva?". Trebuie să fii foarte sigur pe ignoranţa propriului electorat ca să îţi poţi permite o astfel de întrebare în faţa a 20.000 de oameni pe care îi înveţi că europenii sunt răi, pentru ca mai apoi să le ceri să voteze politicieni europeni. Genial! În timpul acesta, tu sifonezi fonduri tot europene cu sacul fără fund.
"Eu îmi iubesc ţara şi am zis că-mi asum orice risc pentru asta". Iubirea de ţară dă bine în campaniile electorale, mai ales când trebuie să lupţi cu duşmanii care te pândesc mortal de la Bruxelles. Crucea auto-martirizării şi coroana de spini sunt pregătite pentru politician, cuiele şi ciocanul sunt gata şi ele, iar electoratul va răsufla uşurat - altcineva se va sacrifica pentru el şi va păstra neatârnarea şi gloria neamului.
"Mi-a zis cineva, tot aici: «Chiar dacă te arestează, să nu renunţi, că venim şi te scoatem de acolo!»". Un norod înarmat cu furci, coase şi telefoane mobile ridicat la luptă pentru eliberarea viitorului martir îl poate face pe orice şef de partid să se simtă Generalul Maximus. Fireşte, vorbim despre acelaşi popor care nu şi-a salvat niciodată eroii la momentul potrivit, ci a tăcut mâlc şi a preferat să îi pupe în cur ulterior prin cărţile de istorie.
"Nicăieri în lume nu e pământul pe care ni l-a dat nouă Dumnezeu". Pentru cei care nu au ieşit niciodată din judeţul natal, acesta este un adevăr indubitabil, iar dacă îl contrazici, te alegi cu o sticlă spartă în cap. România e un caz unic în istoria planetei Terra - aici i-a ieşit cel mai bine lucrarea lui Dumnezeu. După aceea, îmbătat de aburii succesului, a dat doar gherle şi a făcut pământul plat.
Dintre toate ideile exprimate de întâia mustaţă a ţării, cred cu tărie una singură: că îşi iubeşte ţara. N-am nici cea mai mică îndoială. În fond, e singura în care poate scăpa de puşcărie.
.jpg "Renumita pianistă Gabriela Montero concertează la Sounds of Oradea: „Fiecare notă pe care o cânt vine direct din inimă”")
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.