URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Ianuarie 2010, 16:48

Lecţia de chiul

Lecţia de chiul LA FUMĂTOARE. Cea mai mare tentaţie a liceenilor de la Eminescu este "groapa" de peste drum de şcoală. Cafeneaua Sahara Nights îi atrage pe chiulangii ca un magnet, atracţia cea mai gustată fiind narghileaua cu tutun aromat
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Când nu au chef de şcoală sau se tem de extemporale şi teze, cu scuze ingenioase sau dând pur şi simplu bir cu fugiţii fără nicio explicaţie dată profilor, elevii orădeni se refugiază în cuiburile preferate pentru o cafea sau, când şi când, o bere, în nelipsitul fum de ţigară, de parcă aşa ar fi mai greu de dibuit. Teritoriile fiecărui liceu sunt bine împărţite, iar adolescenţii se simt în barul "lor" ca acasă.

"La nuiele"

Printre puţinele localuri care adăpostesc elevi fără chef de şcoală de generaţii bune fără nicio întrerupere se numără The Bridge. Pe vremuri, "La nuiele" era locul preferat atât al liceenilor de la Gojdu, cât şi al celor de la fostul LFI. Deşi transformat în pizzerie, localul şi-a păstrat aura de odinioară, iar elevii gojdişti au la doi paşi refugiul perfect pentru o gustare, o bere sau doar o cafea în locul cursurilor plictisitoare.

De şcoală ştiu să scape şi elevii Colegiului Iosif Vulcan, care au avut mai tot timpul un bar sau o cafenea în apropiere. Dar din 2008, de când s-a deschis Pizzeria Queens, aceasta a devenit refugiul favorit al chiulangiilor. Noroc, zic ei că localul e întins şi are şi o încăpere mai ferită de ochii vigilenţi ai profesorilor.

Şi tinerii din Ghibu au de unde alege, între multele localuri din Nufărul. Până la renovare, barul Emporio era pe primul loc în preferinţe. "Acum mergem în Sesto, la pizzerie", zice Alin, elev în clasa a XI-a. Iar cum dimineaţa nu poate începe fără o cafea de trezire, Genovese e primul loc care le vine în minte. "Mergem, jucăm cărţi, un poker sau o cruce", se laudă adolescentul.

13 usa.jpgLa afumat

Dacă acum câţiva ani cele mai în vogă locuri de chiul erau net-cafe-urile, liceenii şi-au schimbat, de nevoie, preferinţele. Sahara Nights, o cafenea de subsol de pe strada Roman Ciorogariu, le oferă elevilor de la liceele din centru o ispită aromată. Pe lângă cafea, copiii pot să şi fumeze o narghilea; ţigara normală nu mai e demult ceva inedit. De întrebat, fireşte că nimeni nu-i întreabă dacă sunt majori, căci şi banii lor sunt la fel de buni.

Aflată vizavi de Colegiul Mihai Eminescu, Taifas Cafe şi-a câştigat imediat numele de cafenea oficială. "Cei de-a 11-a şi de-a 12-a mergem acolo, aştia mai mici mai puţin...", zice Diana.

Pentru elevii liceelor din zona Decebal există localuri vechi şi noi. Cele mai bune refugii pentru liceenii de la Vuia şi Viteazul sunt restaurantul Vandana şi cafeneaua Intim. Pentru cei din Economic şi Brâncuşi soluţiile sunt barurile din apropiere: Teo şi No Way.

Dintre chiulangii, cei mai dezavantajaţi sunt lăzăriştii. "Aici e Lagăr, nu Lazăr. Noi chiar nu putem să chiulim", se plânge una din liceene. Cam ca-n Bacovia: "Liceu, cimitir al tinereţii mele..."


PE VREMURI

Cu ochii pe Miliţie

Cinematograful Libertatea (fost "Oradea") a rămas ca loc de chiul favorit în inima tuturor liceenilor din anii '80. "Acolo veneau cele mai noi filme, mergeam la matineu toată clasa cu câţiva lei", îşi aminteşte un fost elev de la LFI.

O cafenea de pe malul Crişului stârneşte şi ea melancoliile liceenilor din anii '90. "Noi îi ziceam Briza, dar nici nu mai ştiu cum se numea oficial. Jucam cărţi şi table, schimbam discuri, sau băgam o bere", spune o absolventă de la Gojdu. "Hotelul Dacia (n.r. - Continental) era singurul loc în care se găsea profiterol şi Pepsi. De aceea era atât de căutat, numai că pe-acolo mai făcea razii şi Miliţia, aşa că trebuia să fii cu ochii-n patru, nu totdeauna îţi pica bine chiulul", povesteşte un alt veteran.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON