URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
04 Ianuarie 2013, 14:50

Laszlo Tokes vrea să scoată oamenii în stradă ca să obţină autonomia Ţinutului Secuiesc

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Preşedintele PPMT Toro Tibor şi vicepreşedintele Szilagyi Zsolt, însoţiţi de liderul spiritual Tokes Laszlo, au susţinut vineri prima conferinţă de presă din acest an a partidului care a fracţionat comunitatea maghiarilor din Transilvania în pro şi anti UDMR.

Primul care a luat cuvântul a fost europarlamentarul Tokes Laszlo, care i-a "răstignit" public pe oponenţii politici din Uniune, numindu-i "politicieni meschini post comunişti care nu slujesc comunitatea maghiară, ci propriile interese".

Anul autonomiei

Într-o dizertaţie pigmentată cu acuzaţii grave la adresa UDMR, Tokes a spus că anul 2013 va fi "anul autonomiei pentru Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania". Asta va însemna, concret, o campanie agresivă de "articulare a voinţei colective a populaţiei" din Ţinutul Secuiesc, pentru ca parlamentarii să ţină cont de dorinţa maghiarilor de aici de proclamare a regiunii ca "provincie istorică autonomă, cu statut special".

Tokes a arătat că autonomia Ţinutului Secuiesc ar putea fi obţinută prin mobilizarea oamenilor, forţând mâna guvernanţilor, prin mişcări colective şi manifestaţii stradale.

Într-o altă ordine de idei, el a declarat că PPMT va "încerca revitalizarea colaborării maghiaro-maghiare în cadrul Forumului de Mediere al Maghiarilor din Transilvania, pentru ca deciziile luate acolo să reprezinte cu adevărat interesele ungurilor din bazinul carpatic", comentând că îi va fi greu, dar nu imposibil, să stea la aceeaşi masă de discuţii cu UDMR, în cadrul forumului de mediere.

"I-am ierta, urmând exemplele biblice, dacă s-ar pocăi. Pentru că UDMR are nevoie acum de o curăţire sufletească personală şi principială. Din păcate, liderii de acum ai Uniunii, tineri sau în vârstă, s-au stricat. Sunt politicieni meschini tipic post comunişti, care nu slujesc comunitatea maghiară, ci numai propriul interes", a mai spus europarlamentarul, făcând referire directă la pactul de colaborare semnat de UDMR cu USL în 1 octombrie 2012, al cărui text a fost făcut public abia joi. "Prin acest pact UDMR şi-a trădat propriul electorat, continuând practica minciunilor prin care a reuşit la fiecare alegeri parlamentare să ajungă la guvernare. Acum, însă, România are cel mai prost Parlament din ultimii 23 de ani", a mai spus Tokes.

Un nou referendum secuiesc

La rândul său, preşedintele PPMT Toro Tibor a susţinut ideile promovate de Tokes, completând că "federalismul este viitorul politic şi naţional" al ţării. Potrivit acestuia, deşi nu a intrat la guvernare, PPMT va încerca să îşi impună ideile de transformare a României din stat naţional unitar într-unul multinaţional cu provincii autonome "prin presiunea comunităţii maghiare care susţine ideile de autoguvernare.

Toro spune că partidul său va iniţia mai multe mişcări populare stradale în acest an, cu precădere în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, dar şi în alte judeţe unde este bine reprezentat în comunitate, precum Bihorul şi Satu Mare. Acesta nu exclude chiar ideea organizării unui nou referendum regional în Ţinutul Secuiesc, prin care regiunea să ajungă să fie recunoscută ca autonomă de restul ţării.

Privitor la politica oponenţilor politici, liderul PPMT a caracterizat sec, dar acid, jocul făcut de UDMR. "Şi-au trădat electoratul, desconsiderându-l, doar pentru a ajunge la putere. Dacă pactul semnat cu USL ar fi fost cunoscut înainte de alegeri, altele erau rezultatele", a spus Toro. Acesta a lăsat să se înţeleagă că într-o atare situaţie PPMT ar fi avut şanse să obţină pragul electoral, în vreme ce UDMR nu ar mai fi intrat la guvernare.

Szilagyi vrea "lumină!"

Ultimul care a luat cuvântul, vicepreşedintele PPMT Szilagyi Zsolt, i-a somat public pe liderii Uniunii "să scoată la lumină adevăratul text, dar şi anexele secrete ale pactului semnat cu USL". "Acest pact continuă să rămână secret, deşi a fost dat publicităţii", a spus Szilagyi, susţinând că varianta pactului care a fost pusă în faţa opiniei publice "este un text cosmetizat".

În opinia lui Szilagyi Zsolt, varianta reală a pactului ar cuprinde şi "acţiunile de intimidare îndreptate în campania parlamentară din decembrie de Poliţie împotriva candidaţilor PPMT şi a electoratului maghiar din zonele unde partidul are susţinători şi ar fi putut surclasa UDMR".

Szilagyi a concluzionat că acest pact politic arată clar existenţa încă unuia prin care UDMR s-ar fi aliat cu Partidul Civic Maghiar. Viceliderul partidului lui Tokes a mai spus că deşi UDMR a reuşit să ajungă la guvernare atingând pragul electoral, "este de fapt sub pragul etic al reprezentativităţii comunităţii maghiare".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
35 Comentarii
bataie pe popa Tokes
Asa ne trebuie in mijlocul Romaniei,autonomie,ia-ti dat un deget lui popa Tokes si UDMR-ului si ei iti iau toata mana,bataie pe popa Tokes.
Postat 07 Ianuarie 2013, 16:50 de quiltiman
bai gozbore, citeste mai jos :
informare [06.01.2013, 03:38] budapesta instiga ungurii minoritari la separatism. parlamentul unguresc a declarat ziua de 4 iunie //ziua unităţii naţionale//. Va fi o zi de comemorare a //pierderii// ungariei mari !!!!!!!!!!!!!!!!! ungaria consideră Tratatul de la Trianon, un //dictat// !!!!!!!!!!!!!! toate partidele parlamentare din ungaria apreciază că pacea de la Trianon a fost //nedreaptă şi umilitoare// !!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 18:48 de @cotrau
autonomia
DOMNU TOKES SA SCOATA PE MASA PE STRADA PENTRU AUTONOMIE NU SECUIMEA AICEA ESTE ROMANIA MAI PU LA NU SECUIMEA SAU UNGARIA . NUTI CONVINE MUTATE IN UNGARIA SAU IN MATA .
Postat 06 Ianuarie 2013, 14:57 de anton ludovic
De ce nu INDEPENDENŢA ???
-Dar de ce nu doresc "INDEPENDENŢA TERITORIALĂ " totală ?? Şi nu doar o Autonomie........ locală ?? După principiul : Ori la Bal ori la Spital ...!! O MATERIE DE RUMEGAT ...pt.cetăţenii acestei ţări o veche tehnică de DIVERSIUNE & SUBVERSIUNE politică creată pt.Mulţime.Ca să NU aibă grija zilei de azi de şi mâine,pt.el şi fam.lui :Că ce va pune pe masă lui şi copiilor pe care îi are;Cu ce îşi va plătii întreţinerea locuinţei (Taxe;Impozite,Curentul Electric;Gazele-Naturale e.t.c. ) împrumuturile de la bancă cei ce le au ...e.t.c. !!! Placa veche fraţilor...s-a uzat deja şi pe tot mai mulţi concetăţeni nu îi mai interesează aşa ceva deloc ....!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 14:43 de Cotrău
banii
DESTEPTILOR TOTUL SE INVIRTE IN JURUL BANILOR,MULTE HECTARE DE PAMINT ROMANESC ESTE PROPIETATE STRAINA
Postat 06 Ianuarie 2013, 12:22 de doru
Serios....?
Serios amu frati romani...de unde credeti a suntem de acord cu Tokes???? Va rog sa nu ne jigniti, jigniti e Tokes, nu pe noi!!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 12:16 de Lajos
poza
uita-te la ei ce muiane au, imbecilii !
Postat 06 Ianuarie 2013, 05:20 de GMT
informare
budapesta instiga ungurii minoritari la separatism. parlamentul unguresc a declarat ziua de 4 iunie //ziua unităţii naţionale//. Va fi o zi de comemorare a //pierderii// ungariei mari !!!!!!!!!!!!!!!!! ungaria consideră Tratatul de la Trianon, un //dictat// !!!!!!!!!!!!!! toate partidele parlamentare din ungaria apreciază că pacea de la Trianon a fost //nedreaptă şi umilitoare// !!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 03:38 de nail
@ Traiasca Trianonul
frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria Tratatul de la Trianon a fost semnat la data de 4 iunie 1920 între Puterile Aliate învingătoare în Primul Război Mondial și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, stat învins în Primul Război Mondial. Tratatul a fost semnat în Palatul Marele Trianon de la Versailles de către 16 state aliate (inclusiv România), pe de o parte, și de Ungaria, de altă parte. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat ungaria cu vecinii săi: Austria, Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (stat devenit ulterior Iugoslavia), România și Cehoslovacia. Germania și Italia. Deși în perioada hortista intre anii1938-1941 ungaria reușit anexarea unor teritorii care aparținuseră (1938 - sudul Slovaciei, 1939 - Ucraina Subcarpatică, 1940 - nordul Transilvaniei, 1941 - teritorii aflate azi în Serbia, Croația și Slovenia), frontierele de la Trianon au fost consfințite din nou în anul 1947, prin Tratatul de Pace de la Paris (10 februarie 1947), încheiat între Puterile Aliate și Ungaria. Asta a fost soarta navalitorilor din pusta !
Postat 06 Ianuarie 2013, 02:36 de Europe
Traiasca Trianonul !
ungurii nemernici, navalitori din pusta au ramas cu coada intre picioare nu numai in Romania. Iredentismul unguresc agonizeaza. Au patit la fel in toate tarile din jur in care au intrat tot cu japca. S-a facut dreptate.
Postat 06 Ianuarie 2013, 02:04 de Traiasca Trianonul !
@io
GUNOAIELOR, nici acuma nu vreti sa vorbiti romaneste !!!!!!!!!!!!!!! Afara cu voi, din tara !!!!!!!!!!!!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 01:54 de Ardealul Romanesc
@io
Vreti pe dracu\' sa va duca. Marsh in ungaria ! Aici e Romania ! Ardealul este si va ramane Romanesc ! Granita pe Tisa !!!!!!!!!!!!!!!GUNOAIE IREDENTISTE, DACA ATI FI MAJORITARI IN ARDEAL, NU S-AR PUTEA TRAI CU VOI ! VEZI, HAR-COV ! marsh in Asia !!!!!!!!!!!!
Postat 06 Ianuarie 2013, 01:53 de Ardealul Romanesc
io
Ardeal Independent! Afara cu tiganii din Ardeal. Granita la Carpati! Nu vrem Ungaria! Vream Ardeal Independent cu maghiari si romani adeverati!
Postat 05 Ianuarie 2013, 22:11 de io
buda si pesta porcina peste iredentismul unguresc
cretinii astia incearca sa creeze probleme nu numai in Romania. asa procedeaza si in Slovacia, Serbia, Ucraina.
Postat 05 Ianuarie 2013, 18:25 de com
La Mulţi Ani Tarzane !
Şi cum Gury Frunda e consilierul lui Ponta, ar fi "normal" ca Bolojan să îi dea lui Tokes, autorizaţie pentru mărşaluit prin Oradea şi organizat tot felul de referendumuri.
Postat 05 Ianuarie 2013, 13:43 de Carp III
Padure fara uscaturi???
Cretinul pasionat de sporturi extreme.Toata viata lui tot asta a facut sa ceara o tampenie.Ungur prost ce esti Tokes.Mori odata ,ca numai conflicte creezi.
Postat 05 Ianuarie 2013, 10:17 de cristi
SUGUS
CENZURAT
Postat 05 Ianuarie 2013, 09:28 de KAKA MAKA
vreti autonomie teritoriala ?
carati-va in ungaria !
Postat 05 Ianuarie 2013, 07:36 de nail
unguri prosti
nici daca vor crapa toti nu mai pupa ei Ardealul. au furat si discriminat destul romanii, pe pamantrurile lor.
Postat 05 Ianuarie 2013, 07:32 de gozbori imputiti
@Jogi(constantin)
CENZURAT
Postat 05 Ianuarie 2013, 07:29 de Gyorgy
asa se intanpla
sunt roman traesc in germania dozeci si ceva de ani nustiu sa scriu bine romaneste pentru ca nu am fost de cat pina in clasa 3 trimestul 1 la scoala in romania . sunt nascut in bacau in regiunea moldovei . Cunosc foatre bine ce se intanpla in regiunea ardeal din romania si sic ca este foarte normal ce vor unguri atat timp cat politicieni de la bucuresti sau jucat cu ei in ultimi ani si romani din ardeal se lasa influentati de minciunile austroungare . daca romania nu va crea un stat independent al ungurilor in romania atunci va pierde tot ardealul si cu siguranta asta se va intanpla se creaza teren pentru cei ce se vor refugia din germania austria elvetia . europa devine in cet dar sigur continent islamic !
Postat 05 Ianuarie 2013, 05:08 de constantin
@GYORGY
CENZURAT
Postat 05 Ianuarie 2013, 01:22 de Jogi
idioti
atat tokesistii cat si udemeristii, daca umbla sa creeze probleme aici, ii ia mama dracului.
Postat 05 Ianuarie 2013, 00:44 de Gyorgy
foarte bine
sa-i scoata din case si sa-i duca in ungaria !!!! sa faca separatism in ungaria !!!!! valea de aici !!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 05 Ianuarie 2013, 00:34 de ascutim sabiile
@banderas
Esti singurul cu "toate tiglele pe casa" . As fi curios cati dintre "vitejii" care se sparg in figuri pe forum cu "romanismul" lor, ar fi in stare si lupte in caz de "Doamne fereste!"
Postat 04 Ianuarie 2013, 23:36 de anticomunistul
@life
"ungurii din har-cov sunt muritori de foame fara sustinerea statului" Tocmai asta e ideea! Vor sa ceara ajutor de la ungaria mama!!! niste ordinari!!
Postat 04 Ianuarie 2013, 22:39 de citizen
Nimeni de nicaieri
Ce-i PPMT-ul asta ??? Partid, ca n-am auzit de el ??? Si cum se traduce, partidul poponarilor m.t ???
Postat 04 Ianuarie 2013, 20:39 de Paul
la puscarie cu ei !
ungurii din har-cov sunt muritori de foame fara sustinerea statului.
Postat 04 Ianuarie 2013, 20:31 de life
bravo
daca este atat de usor sa scoti frustratii in strada i-a reusit lui tokes ce si-a propus. este mult mai usor sa nu-l bagati in seama. singura lui sansa este sa instige la ura interetnica, iar voi, desteptilor, ii cantati in struna acestui trist pastoras. daca vreti sa va aratati patriotismul, agatati un drapel la poarta, invatati imnul si cititi istorie. nu se fac toti ungurii vinovati pentru greselile unui ratat, la fel cum nici noi, romanii, nu suntem toti facuti dupa asemanarea lui basescu, iliescu, sau vadim.
Postat 04 Ianuarie 2013, 20:23 de banderas
AFARA CU C* !!
Eu cred ca a venit timpul ca noi sa-l scoatem pe popa-c**l-tokes din ROMANIA MARE ! E timpul sa iesim in strada si sa-i aratam ca e neam de c.a.c.a.t !
Postat 04 Ianuarie 2013, 20:05 de scortosul
laslo
da sa-si scoata UNGURII cu totu din Romania la ei in Panonia
Postat 04 Ianuarie 2013, 18:53 de ioan
INDEPENDENTA
PROBLEME MARII AR AVEA GUVERNUL DACA RAMINE FARA INCASARILE DIN TINUT SI NU INVERS
Postat 04 Ianuarie 2013, 18:36 de DORU
Aaa
Pe astia ii doare undeva de oamenii de acolo. E mai usor sa defriseze padurile si sa exploateze izvoarele daca au autonomie.
Postat 04 Ianuarie 2013, 16:14 de Adrian
sedetzi blanzi!
Io le-as recomanda sa shada blanzi ca ni-om inerva de-om iesi si noi sa-i bagam in case inapoi uo si trecem "drumu"
Postat 04 Ianuarie 2013, 16:12 de eu
Autonomie fara buget
Perfect! Sa primeasca "Tinutul Secuiesc" autonomie. Dar sa nu mai primeasa bani de la bugetul de stat. Sa se descurce singuri.
Postat 04 Ianuarie 2013, 15:28 de cristi
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON