După o pauză pe timpul verii, proiectul "La o cafea cu medicul", derulat de Asociaţia Help&Care, revine în această toamnă cu o nouă ediţie. Întâlnirea este programată pentru vineri, 20 septembrie, de la ora 10, la Street Coffee Roasters, de la etajul II al Oradea Shopping City.
Invitata lunii septembrie este dr. Olivia Ligia Burta, directoarea Centrului de Transfuzie Sanguină Bihor, conferenţiar la Universitatea din Oradea, Facultatea de Medicină şi Farmacie, şi senior trainer KAPO, specializat în exerciţii pe ghete Kangoo Jumps.
Printr-o postare pe pagina de Facebook care anunţa evenimentul, organizatorii o descriu drept "o personalitate complexă şi inspiraţională", pe care publicul va avea ocazia să o descopere într-o discuţie deschisă şi prietenoasă.
Evenimentul, la care cafeaua este oferită participanţilor din partea gazdelor, îşi propune să apropie comunitatea orădeană de medici, într-un cadru informal, unde oamenii pot adresa întrebări, pot afla poveşti de viaţă şi pot înţelege mai bine munca din spatele profesiei medicale.
Cei care doresc să participe la eveniment trebuie să se înscrie în prealabil prin completarea unui chestionar, disponibil online, aici.
Proiectul este iniţiat de echipa Help&Care, coordonată de medicul ortoped Silviu Vlad, împreună cu kinetoterapeutele Júlia Fülöp şi Nicola Matei. După cum BIHOREANUL a relatat, cei trei au început prin acţiuni de voluntariat simple, încă din perioada rezidenţiatului doctorului Vlad, iar în 2013 au pus bazele asociaţiei. Astăzi, Help&Care este una dintre cele mai active organizaţii din Oradea, derulând proiecte dedicate copiilor, vârstnicilor şi persoanelor vulnerabile.
"La o cafea cu medicul" este unul dintre proiectele de suflet ale echipei, o serie de întâlniri lunare prin care medicii sunt aduşi mai aproape de comunitate, cu scopul de a combate neîncrederea şi prejudecăţile faţă de sistemul sanitar.
În trecut, la aceste evenimente au participat specialişti precum chirurgul Dănuţ Dejeu, neonatologul Radu Galiş sau pediatrul Cristian Sava, care au răspuns deschis întrebărilor publicului.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.