La meci, în frig

Sângele încă mai curge din rănile nevindecate ale iubitorilor de fotbal orădeni. Dispariția FC Bihor i-a lăsat în vrie și le va trebui o veșnicie să înțeleagă cum s-a putut întâmpla așa ceva. De o vreme, stadionul municipal are tristețea unui copil ce și-a pierdut un părinte. Și, totuși, copilul acesta trist a uitat azi de necazuri pentru câteva ceasuri. E joi, e frig, e umed, e ceață, e vreme perfectă pentru tremurat, dar lumea a venit să vadă fotbal: Luceafărul Oradea - Astra Giurgiu, în Cupa României.

Accesul e gratuit. Mulțumim în gând. Intrăm pe lângă grămezi mari de flacoane și brichete confiscate de jandarmi de la spectatori. Dacă voiau să le facă un bine, ar fi trebuit să le ia și țigările. În public, foarte mulți tineri ieșiți de la școală, bucuroși să vadă în premieră campioana unei competiții tot mai obscure. Pe rucsacul unui adolescent e o insignă a Colegiului Agricol din Valea lui Mihai. Cei cu locuri de muncă n-au prea scăpat la meci.

Tribuna 1 e plină, a doua așteaptă demolarea, peluzele sunt goale. Pe gazonul acoperit de zăpadă, 22 de jucători zgribuliți fug după mingea viu colorată. Două tărgi își așteaptă clienții rezemate de gard. Din zumzetul publicului izbucnesc sporadic urale, încurajări, oftaturi, glume de stadion și râsete. Cel mai vizat e Alibec, vedeta oaspeților. „Nu rasismului!” scrie pe un panou. Mai demult se croncănea la adresa jucătorilor de culoare, dar lumea s-a mai civilizat. Se pomenește, totuși, de Africa, de unde provine Boubakar de la oaspeți.

Meciul e alert, ocaziile se mută de la o poartă la alta. În primele 20 de minute, diferența de ligă nu se simte. Se pune osul, se mai trage la gioale, se mai alunecă, dar vremea nu e prielnică relaxării pe zăpadă, iar răniții se scoală repejor. Numărul 11 de la Luceafărul, căpitanul Roșu, aleargă fantastic. Portarii nu se plictisesc. Stadionul vuiește când Alibec șutează în bară. Apoi suspină când Junior Morais deschide scorul. „Luptăm și ne calificăm!”, izbucnește tribuna. Minunea se întâmplă și Cigan egalează. Se instalează buna dispoziție.

Familia tradițională din fotbal, cea dintre mama arbitrului și spectatori, nu e prea invocată. Doar mici invitații la sex neprotejat cu unii oaspeți mai încălzesc atmosfera, în special după ce aceștia preiau conducerea. Luceafărul are o izbucnire de orgoliu și înscrie din nou, dar, fatalitate, în propria poartă. E 1-3. Făptașul e consolat de adversari. Șumudică aplaudă ironic spre public. Primește câteva înjurături și se califică în sferturi.

Un banner afișat într-o epocă îndepărtată sună acum sarcastic: „Mulțumim cetățenilor municipiului Oradea și din întreg județul Bihor”. Un altul e de-a dreptul trist: „FC Bihor - parte a istoriei”. „E foame de fotbal la Oradea”, îmi zic privind publicul care, la fel ca mine, pleacă burnițat și semi-înghețat. În același timp, un fost jucător al FC Bihor și antrenor al echipei de copii a clubului, cu multe trofee câștigate la activ, transpiră într-o brutărie din Germania. Măcar lui îi este cald. Sărbători fericite tuturor!