La eliberarea lui Dragnea

Parcă s-a rarefiat aerul și au explodat de culoare toate florile din România, până și cele din plastic, după condamnarea și încarcerarea lui Liviu Dragnea. Brusc, multora viața li se pare mai bună și viitorul mai luminos. Pericolele care până mai ieri pândeau la toate colțurile par să se disipeze. Aruncarea în temniță a unui singur om - chiar așa, cu mare tragere de timp - pare să schimbe totul în bine. Așa o fi?

Prin răspândirea globală a miturilor comune, oamenii au învățat să aștepte rezolvări miraculoase din partea unei singure entități divine. Dar așteptările pe care le au de la personalitățile imaginare, singurele care au puterea de a decide totul într-o fază pe cont propriu, s-au răsfrânt în timp și asupra aşteptărilor faţă de simplii pământeni. Şi, la fel cum speră că un singur om îi poate salva, oamenii pot crede că eliminarea altuia va îndrepta lucrurile. Ce păcăleală periculoasă!

Nu suntem la prima fază de genul acesta și nici nu trebuie să privim mai departe de istoria ultra-recentă pentru a înțelege. Eliminarea lui Nicolae Ceaușescu i-a făcut pe cei mai mulți să spere că drumul României va fi altul. Cât de mare le-a fost eroarea s-a văzut și încă se mai vede.

Alegerile din 1996, pierdute de perenul Ion Iliescu și câștigate de tânăra speranță Emil Constantinescu, au lansat un nou val de speranțe, rapid nimicite de realitate. Încarcerarea lui Adrian Năstase, plecarea de la Cotroceni a lui Traian Băsescu, câștigarea președinției de către Klaus Iohannis fac parte din aceeași categorie.

Un singur om, fie că pleacă după gratii sau se urcă pe un jilț, nu este suficient pentru a schimba un sistem. Pentru că oamenii aceia nu au picat din cer, călare pe un meteorit, ci au fost emulați de un organism din care facem cu toții parte, indiferent cât de tare negăm asta.

Niciun sistem nu este construit de așa natură încât să poată fi schimbat sau influențat grav de către o singură persoană. O instituție sau un partid nu e ca o mașină care merge în direcția dorită de șofer. E nevoie de multe discuții, multe păreri, multe acte, multe ședințe, mult lobby și, pe cale de consecință, de foarte mult timp pentru a se hotărî încotro se virează la următoarea intersecție. Oricât de rebel ar fi șoferul, mașina merge unde vrea ea, nu unde vrea el.

Așa că ar fi bine să încetăm a mai crede că sejurul lui Dragnea după gratii va schimba spectaculos societatea românească. Poate le va transmite altora un pic de teamă față de ilegalități, poate îi va face pe alții să refuze anumite cumetrii, dar, în mare parte, jocul și regulile sale rămân la fel. Când va fi eliberat, noul martir Liviu Dragnea va găsi țara cam la fel. Cei care îl vor aplauda la ieșire vor fi poate la fel de numeroși ca şi cei care s-au bucurat la intrare.

Un lucru e sigur, și poate că acesta este singurul câștig al adversarilor săi și al societății, în general. Președinte nu va mai fi niciodată - nici la partid, nici la Cotroceni și nici măcar la bloc, măcar pentru faptul că are adresa din buletin la casă.