URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 03 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Se tot miră unii cum de a ieșit câștigător în primul tur un personaj precum Călin Georgescu, candidatul anti sistem, antisemit și prolegionar, care nu crede că omul a ajuns pe Lună, dar e convins că războiul din Ucraina e o ficțiune. Tot la două cuvinte îl ivocă pe Dumnezeu, vorbește despre iubire și nevoia de pace. Dar mă întreb: la ce dracu' ne mai trebuie nouă pace, dacă războiul din Ucraina nu există?
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Aprilie 2024, 15:40

Klaus Iohannis: „Nu știu cum definiți un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică”

Klaus Iohannis: „Nu știu cum definiți un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică” BoardingPass.ro a publicat imagini cu interiorul tipului de aeronavă folosit de președintele Klaus Iohannis pentru vizita în Coreea de Sud (Sursa foto: Global Jet via BoardingPass.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele Klaus Iohannis a răspuns marți unor întrebări despre deplasarea sa cu o aeronavă privată în Coreea de Sud, în timp ce restul delegației române pentru această vizită oficială a folosit un zbor de linie. Șeful statului a susținut că nu a folosit „un avion de lux”, ci „o aeronavă mică”.

Potrivit Digi24.ro, Iohannis a fost întrebat de ce a folosit încă o dată un avion privat de lux în condițiile în care economia României „șchioapătă”.

„În primul rând, economia României nu șchioapătă, ci crește în continuare. Nu cred că putem să facem o legătură între acestea două”, a răspuns liderul de la Cotroceni. 

Ba mai mult, el a spus că nu a mers cu un „avion de lux”. „Da, am venit într-o deplasare externă, așa cum au fost multe altele, în interesul și pentru România. Nu știu cum definiți un avion de lux. Eu am venit cu o aeronavă mică”, a afirmat Klaus Iohannis. 

Preşedintele României a plecat luni într-o vizită de trei zile în Coreea de Sud la bordul unei aeronave private de lux, aceeaşi care a mai fost folosită de şeful statului şi la alte călătorii oficiale inclusiv în Africa, în anul 2023.

Aeronava Gulfstream G550, operată de Global Jet Luxembourg, a decolat duminică de pe Aeroportul Internaţional din Sibiu, și nu din Capitală, conform informaţiilor furnizate de Boarding Pass, un site cu informaţii din domeniul aviaţiei, care a publicat și imagini din interiorul acestui tip de aeronavă. Anul trecut, preşedintele a făcut 29 de deplasări oficiale, care au însumat 90 de zboruri. Cheltuielile administrative pentru aceste călătorii s-ar fi ridicat la peste 41 de milioane de lei, conform aceleiași surse.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Are dreptate...
... Dacă nu are jacuzzi, nu se poate spune că e de lux.
Postat 24 Aprilie 2024, 06:42 de Vio_427
acuma chiar voiam sa il scuz dar nu reusesc
am cautat stirea pe hotnews cu agenda deplasarii, sa auzim macar ca daca tot merge impreuna cu ministrul apararii, energiei, poate avem ceva concret, cumparam tancuri, avioane multirol ca si polonezii, construim reactoare nucleare, sa il scuz dupa ce l-am acuzat la articolul precedent ca vreau agenda concreta. Dar aflam defapt ca "potrivit Boarding Pass, Iohannis a decolat din Sibiu [impreuna cu sotia sa] cu avionul privat de lux cu care a mers în Emiratele Arabe și turneul din Africa, un Gulfstream G550. RESTUL DELEGATIEI GUVERNAMENTALE (ministrii externe, energie, aparare) AU MERS SEPARAT CU O CURSA DE LINIE! Mai aflam ca la jumatate din turnee a zburat jetul de la Bucale sa Sibiu, sa isi ridice partenerul de turism, si apoi au zburat spre africa si alte tari. Ei, si Taylor Swift a zburat 20 km cu jetul, dar ea are peste 1000 de milioane de dolari si a facut-o din banii ei, nu ai mei. Dar domnia lui are nevoie 11 locuri, dusuri ( https://www.ebihoreanul.ro/modules/news/files/presedintele-iohannis-avion-seul-220424-06.jpg ) si bar de sampanie ( https://www.ebihoreanul.ro/modules/news/files/presedintele-iohannis-avion-seul-220424-01.jpg ). Elitism gretos, greu de digerat. Dar lasa ca biata noastra presa l-a laudat in urma cu 10 ani ca si-a aruncat paltonul pe limuzina ca n-a fost nici un SPP pe post de cuier.
Postat 24 Aprilie 2024, 00:43 de unu
Pentr unu
Cu toate că biata noastră presă geme de articole de un populism grețos, greu găsești o postare atât de populistă precum a ta.
Postat 23 Aprilie 2024, 22:25 de marginan
Bre, Iohan, aeronava de lux
e orice avion jet (care nu e cu elice) si privat (care nu e de linie). Intelegi cu care de diferenta de carburant consumat intre cele 2 tipuri de avioane, si ai invatat metematica sa calculezi costul per pasager? Asta se crede Musk, Bezos, miliardar in dolari ca viseaza la aeronava lui Trump sau un 747 privat ca fiind singurul lucru ce se incadreaza la lux? Stie cate sate sunt in tara pentru care lux inseamna sa aiba buda in casa? Sau macar apa curenta in casa. Sau chiar si unele ptr care inseamna sa aiba curent electric in sat.
Postat 23 Aprilie 2024, 18:07 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7307 RON
  • 1 EUR = 4.9769 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON