URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 14 IULIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea se întreabă de ce trebuie să achite asigurări de sănătate și veteranii de război. Sau de ce mamele aflate în îngrijirea copilului sunt supuse aceleiași obligații. Doar cu banii astfel adunați în plus nu astupăm marea gaură din buget. Numai că Ilie Bolojan știe că, dacă faci o excepție, imediat urmează și altele. Când a introdus plata parcării pentru absolut toți cetățenii Oradiei, au sunat telefoanele în draci. Ziariști, judecători, polițiști, atârnători de partid ș.a. s-au trezit cu amenzi pe parbrize. Știți care a fost reacția lui Bolojan? „Vă rog să trimiteți amenda la mine la birou, că o s-o plătesc eu”. Așa i-a pus la punct.
Zic şi eu
Adrian Cris
În 2008, când prelua Primăria Oradea, îl știam deja binișor pe Ilie Bolojan. Își începuse ascensiunea cu patru ani înainte. În 2004, câteva luni, fusese consilier județean, unul venit „de la țară”, dar singurul care citea toate proiectele de hotărâri (ceea ce, cred, nu făceau nici măcar șefii Consiliului Județean) și care punea întrebări.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că măsurile fiscale adoptate de Guvernul Bolojan sunt necesare și eficiente?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public faptul că măsurile fiscale de austeritate așteptate în cursul lunii iulie vor fi cuprinse într-un act normativ ce nu va fi ordonanță de urgență, cum se întâmplă de obicei, ci o lege care va fi adoptată prin procedura specială a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Decembrie 2021, 14:58

Județul Bihor, pe primul loc în țară la numărul școlilor închise, în care cursurile continuă online

Județul Bihor, pe primul loc în țară la numărul școlilor închise, în care cursurile continuă online (Foto: generic, sursa: Hotnews.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Judeţul Bihor se află pe primul loc la nivel național în ceea ce priveşte numărul școlilor închise, în care cursurile se desfăşoară în continuare pe internet. Datele au fost transmise de Ministerul Educației, care a anunțat și că, luni, în urma campaniei de testare rapidă antigen a elevilor, la nivel național au fost descoperite 86 de cazuri de infectare cu Covid-19. 

Peste 50 unități închise în Bihor

Potrivit unui comunicat transmis luni de Ministerul Educaţiei, 17.677 de unităţi de învăţământ din totalul de 17.915 funcţionează cu prezenţă fizică, adică "peste 99% din numărul total de elevi şi preşcolari pot fi prezenţi fizic la cursuri".

Celelalte 238 de unităţi de învăţământ sunt închise, iar cursurile se desfăşoară în sistem online, fie pentru că nu au minimum 60% din personal vaccinat, fie pentru că localităţile în care se află înregistrează o rată de infectare cu Covid-19 de peste 3 cazuri la mia de locuitori. În unitățile administrativ teritoriale în care incidenţa este mai mică, lecţiile se pot ţine la școală, indiferent de câţi dintre profesori şi angajaţi sunt vaccinaţi împotriva Covid-19.

Cele mai multe şcoli închise sunt în Bihor (52), topul fiind continuat apoi de Arad (36) şi Hunedoara (20).

Din cele 52 de unităţi de învăţământ cu activităţi online din județ, aproape toate sunt în mediul rural: Tinca, Dobreşti, Luncasprie, Topa de Sus, Crînceşti, Budoi, Câmpani, Fânaţe, Sighiştel, Cărpinet, Cefa, Ceişoara, Corbeşti, Inceşti, Cotiglet, Duşeşti, Chişlaz, Chiraleu, Cociuba Mare, Cheşa, Petid, Cărăsău, Hidişelu de Jos, Hidişelu de Sus, Sântelec, Mierlău, Leş, Nucet, Sălişte de Vaşcău, Criştioru de Jos şi Poiana.

Testări în toată țara

Pe de altă parte, luni a fost prima zi în care elevii şi copiii de grădiniţă din toată ţara au trebuit să facă teste rapide antigen Covid, cumpărate de guvern. Nefiind o procedură unitară, fiecare şcoală şi-a făcut propria regulă. Potrivit aceluiaşi comunicat, majoritatea unităților au trimis părinţilor testele pentru a le face copiilor acasă (16.956), iar unele au ales ca părinţii să le comunice rezultatul doar dacă testul este pozitiv.

"În 216 unităţi de învăţământ, testele se vor administra la şcoală, iar în cazul a 467 de unităţi de învăţământ vor fi administrate fie la domiciliu, fie la şcoală, diferenţiat, pe niveluri de studiu", se mai arată în informare.

Tot luni, până la ora 19, în urma utilizării testelor rapide antigen de salivă, la nivel național au fost raportate 86 de cazuri de infectare cu Covid-19 în rândul elevilor.

În ce priveşte vaccinarea anti-Covid, Ministerul a mai transmis că, în total, 437.800 de elevi (130.000 de elevi în categoria de vârstă 12-15 ani, respectiv 307.800 de elevi cu vârsta peste 16 ani), adică peste 35% din numărul total al elevilor eligibili, sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Cand se guverneaza cu dosul
Interesant este cum cei mai sănătoși membri ai unei societăți și anume copiii sunt ținuți să învețe online de către guvern. Cine răspunde pentru asta? Ei au sistemul imunitar cel mai performant și nealterat comparativ cu un adult. Și dacă reacționează mai lent la întâlnirea cu un virus cu care nu s-a mai întâlnit, comparativ cu un adult, vitalitatea și capacitatea organelor interne de a lupta este mult peste cea a unui adult. De asemenea capacitatea de recuperare este mult superioară. Dar la noi medicina nu mai e medicină iar știința e doar ceea ce spun vânzătorii de seruri. Românii nu mai judecă de mult timp cu propria lor minte. Iau de bun ceea ce le spune tembelizorul!
Postat 08 Decembrie 2021, 23:15 de User anonimizat
Niciun virus cunoscut de până acum ...
... nu a intenționat să-și omoare clientul. Sistemul online de învățământ însă ... are această "capacitate".
Postat 07 Decembrie 2021, 16:11 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3461 RON
  • 1 EUR = 5.081 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON