Ioan Mang, şeful PSD Bihor, va fi candidatul organizaţiei la conducerea Consiliului Judeţean Bihor, la alegerile din vară. Anunţul a fost făcut joi, într-o conferinţă de presă, chiar de Mang.
"Am desemnat aproximativ 70% din candidaţii de primari şi candidatul la Consiliul Judeţean. Acesta sunt eu. Mai avem câteva sondaje în lucru, urmând să stabilim candidaţii pentru celelalte localităţi", a declarat şeful PSD Bihor.
Cine va fi social-democratul care va intra în cursa pentru Primăria Oradea este încă un mister. Potrivit lui Mang, sondajul din municipiu nu este încă finalizat. "Până săptămâna viitoare la final, desemnăm candidatul la Oradea. De fapt, 15 martie este termenul pentru tot judeţul", a declarat Mang.
Şeful PSD Bihor s-a arătat încrezător în succesul organizaţiei la alegerile locale. "Avem câţiva candidaţi foarte buni în comune PSD. Cel puţin cinci primari vom câştiga în plus", a declarat Mang.
Acesta a arătat că îşi doreşte ca PSD Bihor să câştige şi Primăria Beiuş, dar nici acolo nu ştie încă cine va fi candidatul. Deputatul Gheorghe Bogdan, care îşi anunţase deja candidatura, s-a răzgândit, din motive necunoscute, şi va candida la primăria Drăgăneşti, comuna sa natală.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.