URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Noiembrie 2024, 17:30

Încep plantările de toamnă în Oradea: fiecare arbore va avea un sac de udare, iar firma angajată va fi monitorizată prin GPS

Încep plantările de toamnă în Oradea: fiecare arbore va avea un sac de udare, iar firma angajată va fi monitorizată prin GPS (fotografie din arhivă, cu caracter ilustrativ)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primăria Oradea a semnat, vineri, contractul de furnizare pentru puieții ce vor fi sădiți în oraș în cadrul campaniei de plantări de toamnă.

Firma Adidem Gardener SRL va planta 2.500 de frasini, platani, tei, cedri, carpeni, mesteceni și cireși japonezi, fiecare cu o înălțime de 2,5-3 metri și o circumferință a trunchiului de minimum 14 cm.

Valoarea contractului este de 3.267.000 de lei, ceea ce înseamnă un cost mediu de 1.300 lei/arbore, după cum informează un comunicat al municipalității.

Banii sunt plătiți atât pentru plantarea puieților, cât și pentru îngrijirea lor în următorii doi ani, timp în care firma va asigura udarea și fertilizarea lor, dar și tratamentele sanitare și tăierile necesare.

În premieră, Primăria Oradea a impus două condiții menite să crească șansele arborilor de a prinde rădăcini: fiecare copac va fi sădit cu un sac de udare cu o capacitate de înmagazinare a apei de minimum 40 de litri, iar firma trebuie să aibă mașini cu GPS, astfel încât municipalitatea să poată verifica dacă se achită de obligații.

Aceste măsuri au fost luate după ce, în luna octombrie, aceeași societate Adidem Gardening SRL a fost obligată să înlocuiască 657 din cei 2.598 de arbori plantați în ultimii trei ani, pentru că s-au uscat cât încă erau în garanție.

Cât despre strategia de plantare, municipalitatea a anunțat că pe aliniamentele situate la distanțe mai mari față de fronturile stradale și rețelele edilitare vor fi sădiți arbori de talie mare (platani, tei, frasini), corelat cu specia dominantă existentă, dar fără a fi o condiție obligatorie. În scuaruri și parcuri se vor sădi specii arboricole care vor asigura un decor peisagistic eșalonat.

Merită menționat că Primăria nu a comandat plantări în parcurile sau zonele verzi care vor intra în șantiere. În schimb, aproximativ 800 dintre cei 2.500 de arbori vor fi sădiți în spațiile verzi ale asociațiilor de proprietari afectate de furtuna puternică din iulie 2023.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
„Nebunia înseamnă să faci același lucru iar și iar și să te aștepți la rezultate diferite.” Albert Einstein
...aceeași societate Adidem Gardening SRL a fost obligată să înlocuiască 657 din cei 2.598 de arbori plantați în ultimii trei ani, pentru că s-au uscat cât încă erau în garanție.
Postat 15 Noiembrie 2024, 19:10 de excalibur
Bihoreanul, va rog sa urmariti evolutia copacilor plantati...
In Centrul Civic deja jumate is uscati, cred ca pana la primavara urmeaza cealalta jumatate... la fel si unde au mai fost facute plantari. In zona 22 Decembrie au fost inlocuite deja cateva, si ia ghiciti... deja s-au uscat si alea... Pt ca au fost facute la fel in bataie de joc, plantati in moloz si gunoaie ramase dupa santier si acoperit cu juma de metru de pamanat. Adica treaba bine facuta a la Oradea... Si oare acuma se fac plantarile, cand noaptea e cu minus? Nu cred ca o sa ajute nici asta acuma...
Postat 15 Noiembrie 2024, 18:42 de cristianteofil
Castani?
De preț n-am idee cât este de corect sau nu... în schimb aș fi curios de ce exclude primăria mai mereu dintre speciile plantate salciile și castanii (mai ales castanii?) ??? Copaci superbi, dau multă umbră și au flori spectaculoase. Cândva orașul era plin de ei...
Postat 15 Noiembrie 2024, 18:11 de BlackCrow
1.300 lei un puiet ... nicidecum un arbore.
Un puiet de carpen spre exemplu, la minim 2 m înălțime care înseamnă în al 4-lea an de viață ... costă pe piața liberă maxim 250-300 lei (cu toate taxele incluse). Diferența de peste 1.000 lei înseamnă manopera plantării, profitul afacerii și parandărătul cuvenit. Pentru că, dacă n-ar fi parandărătul de vină, în principal, costul total la un astfel de puiet nu depășește 450-500 lei, la atâta maldăr de puieți care, peste vreo 20 de ani, vor fi arbori.
Postat 15 Noiembrie 2024, 18:04 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON