URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Mai 2015, 18:31

În prezenţa ambasadorului ţării lor, doi austrieci au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Girişu de Criş (FOTO)

În prezenţa ambasadorului ţării lor, doi austrieci au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Girişu de Criş (FOTO) Primarul Ioan Paşca, încadrat de cei doi austrieci declaraţi cetăţeni de onoare ai comunei Girişu de Criş
În prezenţa ambasadorului ţării lor, doi austrieci au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Girişu de Criş (FOTO) În prezenţa ambasadorului ţării lor, doi austrieci au devenit cetăţeni de onoare ai comunei Girişu de Criş

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Zi de sărbătoare, vineri, în comuna Girişu de Criş. Ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger, a participat la ceremonia de acordare a titlului de cetăţeni de onoare "pentru merite deosebite aduse la dezvolarea comunei Girişu de Criş" austriecilor Friedrich Holleis şi Rudolf Kirisits.

"Nu le acordăm aceste titluri pentru simplul fapt că sunt prietenii mei, ci pentru că au făcut ceva pentru comunitatea noastră. Au sprijinit Girişu de Criş în achiziţionarea unui microbuz pentru formaţia de Pompieri, au dotat Serviciul Voluntar de Pompieri cu cinci aparate cu oxigen, iar în ultima perioadă au adus din Austria 70 de bănci şi 100 scaune, cu care am mobilat o clasă la Şcoala Generală din Tărian şi două clase de after-school", a declarat primarul Ioan Paşca la evenimentul de acordare distincţiilor, desfăşurat în Casa de Cultură din satul Tărian.

Evenimentul a fost unul cu fast. În deschidere, Fanfara din Tărian şi cea a Şcolii de Arte Francisc Hubic au interpretat imnul de stat al României iar apoi cel al Austriei. 

Unul dintre cei doi austrieci, Friedrich Holleis, locuieşte de şase ani în Girişu de Criş. "Sunt de opt ani în România, iar de şase ani în Girişu de Criş. Mă ocup cu diverse proiecte şi intermediez investiţii. Am ajuns aici cu nişte investitori şi am văzut o casă de vânzare cu un nuc deosebit în curte. Mi-am spus că trebuie să o cumpăr", a povestit acesta.

Celălalt nou cetăţean de onoare, Rudolf Kirisits, a coordonat unitatea de pompieri din comuna Stinatz (Austria), sprijinind colaborarea cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Girişu de Criş. Acum, austriacul este ofiţerul de legătură al Poliţiei Federale a Austriei în Republica Moldova. Pentru munca sa şi "meritele sale umanitare şi culturale", acesta a primit, tot vineri, la Tărian, o diplomă de onoare din partea Camerei de Comerţ a Uniunii Europene, înmânată chiar de preşedintele acesteia, Peter Prince de Heidendorf.

De altfel, la festivitatea organizată vineri de Primăria Girişu de Criş au participat mai mulţi austrieci, între care şi primarul Andreas Grandits al comunei Stinatz, care colaborează cu gazdele în diverse proiecte. La eveniment au fost prezente şi mai multe oficialităţi bihorene, precum preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, europarlamentarul Emilian Pavel, directorul Camerei de Comerţ Bihor Constantin Badea şi primarii mai multor comune învecinate. Totodată, între invitaţii ceremoniei de vineri s-au numărat şi generalul Lazăr Cârjan, fost comandant al Poliţiei Bihor, şi Eszenyi Antal, primarul comunei Bedo din Ungaria.

La vizita în Girişu de Criş, ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger, a fost primit cu pâine, sare şi pălincă, respectiv cadorisit cu o diplomă de excelenţă din partea Consiliului Local. La rându-i, ambasadorul i-a felicitat pe cei prezenţi pentru felul în care ştiu să colaboreze. "Aici, în faţa dumneavoastră se află toate elementele unei relaţii bilaterale, este vorba de cele economice precum şi cele dintre oameni. Mă bucur că sunt atât de mulţi austrieci prezenţi aici şi vă felicit pentru colaborarea cu comunitatea din Girişu de Criş", a spus Excelenţa Sa Gerhard Reiweger.

Invitaţilor li s-a pregătit o masă copioasă, care a inclus şi produse tradiţionale, iar atmosfera a fost asigurată de Ansamblul Nuntaşii Bihorului, ai cărui membri au prezentat mai multe cântece şi dansuri specifice Bihorului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Replica la articol
kk maka! kkt cu apa rece ! Reclama de kkt!:))=)) Iarasi are cu ce se lauda primarul PeNaL Pasca Ioan padureanul cheretit mare hotz mare bandit viitor pouscarias cu 12 dosare penale! :))=)) POLITIA necorupta,ANI,DNA,SRI ,pe el si la priponire cu el pentru faptele penale si dosarele penale care le are ! O reclama de kk a SECURISTULUI Pasca Ioan care o bagat in inchisoare pe multi cetateni din comuna Girisul de Cris cand era politist sef de post securist , si care cetatieni ai comunei si acuma se tem de el de teroarea lui de securist si care conform legii Lustratiei nici nu trebuia ca sa mai candideze de primar, da a avut cine sa-l albeasca la dosar . Si-a adunat pilele si relatiile si le-a dat o palinca si un bogracs ca si la cersetori , mai bine le da (la tigani )la etnia rroma din comuna care-l voteaza pe 2 mici si o bere care le da de ziua Tarianului in luna mai si inainte de alegerile locale in ani electorali si nu numai. ADEVAR si DREPTATE ca sa fie cunoscut de catre toti cetatenii din comuna Girisul de Cris ca sa stie de faptele penale ale PeNaLului Pasca Ioan padureanul cheretit mare hotz mare bandit viitor puscarioas.DNA cauta si cerceteaza cata mita a luat de la toate firmele de constructii care au lucrat cu contracte in comuna Girisul de Cris, cate masini a primit mita ? si microbuzul pompierilor si toate masinile( Dacia Dusterul) primariei Giris de cris au nr cu PAS de la Pasca in loc sa fie GRS de la comuna Girisu de Cris ... padureanul asta cheretit Pasca Ioan este bolnav de cultul personalitati ca si Ceausescucuscrusau!:))=)) ` ce mobila ? la care ` after-school ? ca acuma se construieste cu firma de constructii care i-a dat mita pt lucrare.SE lauda primarul PeNaL Pasca Ioan la Digi 24 Oradfea ca o sa faca imprumuturi in banci cu dobanda mare ca sa faca aceste lucrari ,iar datoria o sa fie platita de catre cetatenii comunei Girisul de cris ,ca el se va muta la casele lui din Ungaria ,sau la casa de vacanta de la Bulz , sau poate la azilul de batrani ca si azilant care si la construit cu sprijnul firmelor de constructii de casa care i-au dat mita si cu ajutorul unor rromi din comuna !:))=)) @WinDos ce padure de Pawolonia din fosta padurita de salcami din Giris defrisata abuziv de catre padureanu cheretit Pasca Ioan ? Ca toti pomi s-au uscat si lacatul este pus pe parc , dar s-au dat 30 000 de euro pe puietii aceia de pawulonia platiti la suprapret ! investitie pierduta adica !:))=)) `Hartiile fara valoare acopera nestiita si mandria proasta a celor vii ` cam asa si cu diplomele de onoare zice se acordate de padureanul cheretit!:))=)) Acesta este opinia lui Romanul_Simplu.
Postat 15 Mai 2015, 22:36 de Romanul_Simplu
Poate vine si Schweinhofer sa va cumpere viitoarea padure de pawlania !!!
Ca si la romani, sunt austrieci si austrieci !!!
Postat 15 Mai 2015, 20:19 de WinDos
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON