URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 02 DECEMBRIE 2022
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iohannis nu-l poate suporta pe Ilie Bolojan pentru că este un exemplu negativ. Adică tu să vii și sâmbăta la lucru, când alții abia miercuri ajung la serviciu de la ski, dar și asta numai pentru a avea de unde pleca joi la golf? Pentru președintele României se potrivește perfect bancul acela cu ardeleni care spune că de-aia mănâncă ei ciorba cu dumicați de pâine ca să nu deschidă gura de două ori.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Aflat recent în Capitală, discutam la un moment dat cu colegi de breaslă din diferite colțuri de țară, la o cafea, pe terasa hotelului ultracentral ce ne găzduia. Sub ochii noștri se etalau mărcile a trei epoci. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că persoanele cu funcții publice ar trebui să fie obligate să-și declare, fără ocolișuri, apartenența la masonerie?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La începutul acestui an, arătam că în data de 27 ianuarie 2022 Înalta Curte de Casație și Justiție „a pronunțat două decizii obligatorii absolut hilare, care aruncă în derizoriu unele dintre principiile fundamentale ale dreptului”. Prin una dintre ele s-a stabilit că o persoană care poartă mască în timp ce comite un furt într-un spațiu în care masca este obligatorie săvârșește forma calificată (deci agravată) a infracțiunii de furt.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Hipertensiunea arterială (HTA) este una dintre cele mai răspândite boli cardiovasculare şi reprezintă o problemă majoră de sănătate publică pentru că afectează arterele şi organe vitale ca inima, rinichii, creierul şi ochii, fiind responsabilă de aproximativ 75% din toate atacurile de cord şi accidentele vasculare.
17 Octombrie 2017, 00:50

Holocaustul evreilor, în "artă şi media", a fost dezbătut la Primăria Oradea (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În prezenţa oficialităţilor locale şi invitate, dar şi a numeroşi orădeni şi studenţi, Sala Mare a Primăriei a găzduit, luni după amiază, conferinţa "Holocaustul în artă şi media", organizată de TVR Cluj, împreună cu Primăria Oradea şi Editura Libris. Ocazia a fost realizarea unor reportaje la lagărul de exterminare de la Auschwitz, la 70 de ani de la încheierea procesului de lichidare a evreilor, cunoscut acum sub numele de Holocaust.

Moderat de Thea Haimovitz, ea însăşi autorul mai multor interviuri cu supravieţuitori ai lagărelor de concentrare/exterminare, evenimentul s-a bucurat de prezenţa mai multor oficialităţi şi reprezentanţi ai mass-media de la Cluj-Napoca, Bucureşti şi Israel. Primul care a luat cuvântul a fost viceprimarul Florin Birta, care a transmis salutul gazdelor către toţi cei prezenţi, ţinând să amintească importanţa comunităţii evreieşti pentru Oradea, aportul său în dezvoltarea economică şi urbanistică a oraşului la începutul secolului XX.

Să educăm tinerii!

E.S. Tamar Samash, ambasadorul Israelului din România, a arătat că "scopul venirii în România este de a-i face pe cei tineri să înţeleagă Holocaustul, dar într-un mod nou, în care să transformăm cifrele în realitate. Dacă am sta un minut să ne gândim la toate victimele Holocaustului, ne-ar lua 11 ani să le pomenim pe toate". Totodată, aceasta a precizat că "în câţiva ani nu vom mai avea supravieţuitori ai Holocaustului, aşa că trebuie să acţionăm pentru binele lor acum".

Consulul general al României în Israel, dr. Tvica Herman Berkovits, a rememorat câteva pasaje legate de părinţii săi, trecuţi prin lagărele naziste, dar a făcut referire şi la evenimentul de comemorare a lui Elie Wiesel, desfăşurat anul trecut la Siget, dar nedifuzat decât târziu la televiziunile româneşti. Acest lucru a fost amintit şi de către Doina Gradea, directorul general al Televiziunii Române, care a mai arătat că "trebuie să facem demersurile jurnalistice pentru a arăta ce s-a întâmplat cu evreii români".

Preşedintele comunităţii evreieşti din Oradea, Felix Koppelmann, a ţinut să puncteze faptul că spaţiul în care s-a desfăşurat conferinţa este unul şi acelaşi cu încăperea în care s-a decis, în anul 1944, ghetoizarea evreilor din Oradea şi Bihor şi trimiterea lor către lagăre. "Astăzi, Primăria ne mulţumeşte pentru ce au făcut evreii în acest oraş, suntem măguliţi de forma prin care moştenirea noastră este pusă în valoare", a completat Koppelmann, cu referire la renovarea sinagogii Zion şi la viitorul muzeu al evreilor.

TVR, criticată şi lăudată

Doina Meiseles, preşedintele AZOCLM, a făcut referire la un incident petrecut cu ocazia unui concert al unei formaţii maghiare, anul trecut, în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca. În cadrul concertului au fost afişate imagini reprezentându-l pe Hitler şi armata nazistă, iar solistul ar fi spus "Clujul va fi din nou maghiar". Momentul a fost surprins de o tânără reporteriţă, difuzat la TVR, însă aceasta a fost apoi demisă. În timp ce liderii nazişti continuă să apară în presă, tot din presă dispare cuvântul Holocaust, după cum a susţinut Armand Shor, directorul Camerei de Comerţ şi Industrie Israel-România.

La eveniment au participat şi mai mulţi istorici şi politologi, precum Andrei Marga şi Carol Iancu. Primul a arătat că "America şi Europa nu au rezolvat toate aspectele legate de Holocaust. Generaţiile se schimbă, iar cele noi nu au la fel de multă sensibilitate ca precedentele pentru că trăiesc într-un alt context, paşnic". La rândul său, Carol Iancu a amintit că pogromul împotriva evreilor nu a fost singular, exemplificând cu genocidul armean, comis în timpul primului război mondial.

În ultima parte a evenimentului, presărat cu mici selecţii din emisiunile TVR despre Holocaust, interviuri larg apreciate de către cei prezenţi, directorul Editurii Libris, Virgil Oniţă, a vorbit despre volumul "ALive. Auschwitz 70 de ani", ultimele minute fiind rezervate unor reprezentanţi ai TVR, precum Mircea Neacşa şi Romeo Coruţ. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7383 RON
  • 1 EUR = 4.9184 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON